CUm sa devii scriitor meserias

Cum să devii scriitor meseriaş


Tabăra de creative writing de la Ipoteşti, 25-30 septembrie 2007


Scrierea creativă (creative writing) este inclusă în mod oficial în
programele de studii din universităţile nord-americane. La fel şi în Europa
Occidentală. În România primele încercări de felul acesta au fost făcute de
Gheorghe Crăciun prin anii '70 la şcoala generală din Zărneşti. Printre
elevii săi de atunci s-a numărat şi ulterior faimosul acordeonist
Fulgerică. Însă patriarhul" scrierii creatoare este considerat Alexandru
Muşina, cel care îi învaţă meserie" pe studenţii de la Universitatea din
Braşov de peste paisprezece ani. Nu sunt mulţi cei care au condus sau
conduc ateliere de scriere creatoare în România. La Bucureşti, Mircea
Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Simona Popescu şi Romaniţa Constantinescu.
Liviu Papadima, în cadrul Asociaţiei Erudio", îi învaţă să scrie pe
angajaţii marilor companii. Nina Vasile se concentrează în special asupra
liceenilor. La Cluj, pionier a fost Augustin Pop, în 1996, urmat apoi, în
plan ramificat, de Ruxandra Cesereanu. Un alt centru reprezentativ în
această direcţie este Timişoara, unde activează Daniel Vighi, Viorel
Marineasa şi Lucian P. Petrescu. La Braşov îi avem pe Romulus Bucur, Caius
Dobrescu, Andrei Bodiu şi Mihai Ignat. Alina Cadariu îşi desfăşoară
activitatea la Târgu-Mureş. La mănăstirea Râşca conduce un atelier monahul
Adrian Urmanov. Ar mai fi de menţionat Radu Macrinici. După cum se observă,
majoritatea îndrumătorilor sunt scriitori ajunşi universitari, singurii
care pot susţine activităţi extra-curriculare în instituţiile de învăţământ
superior.
Atelierul de creative writing de la Ipoteşti a fost consecinţa
câştigării unui proiect de către Ruxandra Cesereanu, membră a Centrului de
cercetare a imaginarului, Phantasma", din Cluj. Parteneri financiari
implicaţi au fost Uniunea Scriitorilor din România (pentru proiect a pledat
Gabriel Chifu) şi Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii "Mihai
Eminescu", condus de Valentin Coşereanu. La lucrări au participat treizeci
şi şase de persoane, componenţa echipelor fiind următoarea: de la Cluj,
Ruxandra Cesereanu cu o trupă de studenţi meşteri, printre altele, ai
cântărilor folk şi rock. De la Braşov au venit masteranzi şi studenţi
conduşi în luptă de trioul Alexandru Muşina, Romulus Bucur şi Caius
Dobrescu. Tocmai de la Timişoara a sosit Daniel Vighi. Din falanga lui a
făcut parte şi Lavinia Bălulescu, una dintre câştigătoarele premiului de
poezie al Cărţii Româneşti de anul acesta. Bucureştiul a avut patru trupe
de asalt: cea condusă de Romaniţa Constantinescu, provenind de la
Facultatea de Litere, apoi doi participanţi la atelierul de la Râşca, apoi
două studente ale Simonei Popescu, plus studenţii de la Facultatea de
Filologie a Universităţii Hyperion" aduşi de mine; eu însumi am venit ca
învăţăcel. Ar mai fi de menţionat că majoritatea celor care au luat parte
la eveniment au antecedente mai mult sau mai puţin serioase într-ale
scrisului. Aşadar, o întâlnire între profesionişti ori, cel puţin, între
recidivişti" literari.


Cum şi-au dat la iveală maeştrii secretele


În prima zi ne strângem în amfiteatrul de lângă bisericuţa în spatele
căreia odihnesc părinţii şi fraţii lui Eminescu. Oboseala drumului este
biruită de privirile furişe, de nerăbdarea de a ne cunoaşte şi măsura
forţele. Sunt invitaţi să-şi prezinte metodele de lucru şi temele de
dezbatere şefii de ateliere. Primul intră în arenă entuziastul Daniel
Vighi. Vorbeşte cu patos despre începuturile scrierii creative în
Timişoara, despre atelierul Ariergarda. Entuziasmul devine exaltare când
este relatată expediţia de pe Valea Mureşului soldată cu vizitarea
uitatelor castele de la Odvoş şi Bulci. Vorbitorul pledează pentru
sincretismul artistic – scrisul este potenţat de imaginile filmate. De
altfel, reportajul echipei timişorene a fost difuzat la televiziune.
Urmează descrierea celor întâmplate la Râşca. Iniţial, atelierul de
acolo o avusese ca îndrumătoare şi pe Nina Vasile care, pe lângă rescrierea
de texte, practica şi meditaţia, precum şi exersarea tehnicilor de
supravieţuire, cum ar fi înjghebarea de colibe. Bineînţeles, scopul
activităţilor extraliterare era căutarea de sine, iar nu o robinsoniadă.
Reprezentative pentru întâlnirile de la Râşca sunt eforturile monahului
Adrian Urmanov, cel care lansează anual un concurs în vederea selectării
acelora care vor fi invitaţi să ia parte la atelierul lui de creative
writing pe poezie. Urmanov se distinge şi prin tehnica scrierii nocturne,
participanţilor solicitându-li-se să scrie câte poeme pot pe parcursul a
una sau două nopţi, după care versurile sunt prelucrate în comun. Se au în
vedere schelete sau radiografii de poeme, de fapt interfeţe de
comunicare". Teoriile autorului poemului utilitarist au făcut oarecare
vâlvă cu câţiva ani în urmă. Ideea de a scrie un poem precum ai face
reclamă unui produs oarecare, în scopul mai rapidei atrageri a cititorului,
este completată acum de cerinţa ca poetul în formare să vină cu o teorie,
cu un mecanism de compoziţie. Se impune să precizez că la Râşca se citeşte
din optzecişti şi nouăzecişti, dar sunt rescrise exclusiv texte ale
douămiiştilor. Cei care au trăit experienţa Râşca spun că nu ar fi vorba de
îndoctrinare, totuşi.
Literele bucureştene au produs romanul Rubik, ca urmare a atelierului
de scriere creativă condus de Simona Popescu. Intenţia era crearea unei
povestiri ca şi cum ar fi fost vorba de o faţă a cubului de jucărie.
Romanul colectiv constă din povestiri care absorb personaje". Primul titlu
al romanului fusese Liftiera şi ghergheful, având-o drept personaj central
pe liftiera care îi însoţea pe cei doritori să urce la Lăptăria lui Enache.
Al doilea atelier de la aceeaşi facultate este condus de Romaniţa
Constantinescu, cea care se consideră urmaşa regretatei Irina Nicolau. Cea
din urmă scrisese împreună cu studenţii săi romanul Arca lui Noe (un fel de
puzzle antropologic", după cum îl numeşte Ruxandra Cesereanu), o scriere
experimentală în care sunt incluse, de exemplu, bileţele de reproş ale
mamei către copiii care nu şi-au spălat vasele. Romaniţa Constantinescu a
preluat atelierul şi l-a axat pe exersarea tehnicilor naratologice. A
rezultat, astfel, cartea Paupera (fabula rasa), publicată la Editura
Universităţii din Bucureşti, în care se povesteşte despre tanti Vitty,
urmaşa unei familii aristocrate care îşi donează statului colecţia de artă.
Pentru a se feri de prigoana comunistă, tanti Vitty se deghizează în
cerşetoare, mulţi ani rătăcind în felul acesta pe străzile capitalei.
Profesoara bucureşteană consideră că scrierea creativă poate fi folosită şi
în scopuri didactice, pentru internalizarea conceptelor de teoria
literaturii. Nu trebuie uitat nici aspectul pecuniar, căci la fel de bine
pot fi învăţaţi cum să scrie şi managerii de top ai marilor companii.
La Cluj, Ruxandra Cesereanu a condus un atelier de poezie. Mai întâi s-
a practicat descuamarea tehnicii delirului" lucrându-se pe creaţiile unor
poeţi avangardişti şi suprarealişti precum Tristan Tzara, Ilarie Voronca,
Saşa Pană, Paul Păun, Gellu Naum, Leonid Dimov. Poemele obţinute astfel
erau comentate până la obţinerea scheletului "delirului", după care acesta
era rescris după o temă impusă, dar în maniera poetului studiat. Pe
parcursul anului universitar 2005-2006, după publicarea manifestului
delirionist, experimentele au luat o altă turnură, lucrându-se pe autori
contemporani, între aceştia Nora Iuga, Angela Marinescu, Mircea Cărtărescu,
Magda Cârneci, Judith Meszarosz. La Centrul de cercetare al imaginarului,
Phantasma, a fost scris poemul colectiv Copilul cu sindromul Down, pe o
durată de zece ore (respectivul poem este afişat pe blogul Mesmeea).
Autorii scriau pe rând, timp în care celorlalţi li se proiectau filme în
odăiţa de proiecţie de unde, pe vremuri, erau lansate pelicule staliniste.
La unul din ateliere a fost invitat şi Ştefan Manasia, al cărui scris nu
are legătură cu delirionismul, tocmai pentru a oferi şi alt tip de
scriitură. Au urmat prozele din Anunţuri mortuare în re major (cartea va
apărea în 2008), şaisprezece ferpare" ironice scrise de Claun Grup. Un al
treilea atelier de scriere creatoare a fost realizat pe muzică psihedelică,
pe durata unui semestru, focalizarea fiind pe imaginea imaginea
"submarinului scufundat şi inundat, ca instrument de sondare a
inconştientului. Şi aici musai să amintesc de megapoemul Submarinul iertat,
scris la patru mâini de Ruxandra Cesereanu în colaborare cu Andrei
Codrescu. Două poeme în regim de jam-session a compus Ruxandra Cesereanu şi
cu Cosmin Perţa. Din 2008 scriitoarea doreşte să iniţieze la Cluj un
atelier de creative writing pe proză.
Pentru Romulus Bucur importanţi sunt paşii poemului: cum începe, cum
se sfârşeşte, cine vorbeşte în poem, cum se asigură coerenţa lui, de la ce
pornim (imagine, asocieri: parafrază, pastişă, intertextualitate), aspectul
sonor (aliteraţii, asonanţe, ritm, rimă) şi chiar povestea relatată la
modul liric. Cel care doreşte să obţină un produs artistic viabil trebuie
să se plaseze între inspiraţia divină despre care vorbea Platon în Ion şi
tehnica matematică expusă de Edgar Poe în Filosofia compoziţiei. Precum în
exerciţiile de kata, creatorul se cuvine să repete până când tehnica se
transformă în reflex necondiţionat.
Scriitorul Caius Dobrescu consideră că scrierea creatoare poate fi un
bun instrument de predare a limbilor străine. Trebuie făcută apoi
distincţia între fictional şi nonfictional creative writing. În a doua
categorie intră educarea celor care lucrează în domeniul resurselor umane
sau al televiziunii. Americanii au ateliere de Law and Literature, spre
pildă. Prin aceeaşi metodă se poate îmbunătăţi şi contactul dintre
diversele etnii conlocuitoare. Expozeul lui Caius Dobrescu este rotunjit de
intervenţia Ruxandrei Cesereanu, care aminteşte de proiectele sale de
antropologie urbană narativă în care se urmărea transcrierea necenzurată a
senzaţiilor, a subiectivităţii, în urma discuţiilor cu persoane
marginalizate social, bunăoară cu cerşetorii.
Scriitorul Alexandru Muşina distinge şi el două tipuri de creative
writing: unul de tip clacă", în care se creează la comun, şi altul în care
se respectă individualitatea fiecărui participant. El consideră că în ceea
ce priveşte scrierea creativă se poate vorbi atât de o relaţie gen magistru-
discipol, cât şi de una prestator-client. Muşina pretinde ca discipolii săi
să meargă la izvoarele culturale (a se citi Sylvia Plath înaintea oricărei
alte poete doimiiste românce!). Este subliniat absurdul alianţei "bunici-
nepoţi", respectiv alianţa douămiiştilor cu şaizeciştii, sărindu-se peste
optzecişti. Aşadar, la atelierele sale, Muşina practică în special
rescrierea poeziei optzeciste. Accentul este pus pe meserie", pe învăţarea
scrisului aşa cum pictorii copiază tablourile maeştrilor (ut pictura
poesis?). Cuvântul cheie este tehnologia, care se poate învăţa. Meseria
scrisului trebuie exersată zi de zi. Îndemnul este al lui Heliade
Rădulescu, dar cu accepţie elitistă, căci părintele spiritual al lui
Alexandru Muşina este Ezra Pound. De altfel, cele două Programe de
pregătire ale poetului contemporan, cel scurt şi cel lung (cu durată de un
an şi jumătate) au la bază consideraţiile făcute de Pound în O
retrospectivă (1917) asupra poeziei imagiste şi nu numai. Tehnologia
înseamnă lectură, rescriere şi traducere (domeniul prin excelenţă al lui
Romulus Bucur).


Adio, Benone, şi nu mă întreba de ce!


Seara se încheie cu un atelier ad-hoc în cabana clujenilor. Ruxandra
Cesereanu propune strategia din experimentul Sophiei Calle la Bienala de la
Venezia 2007, Prenez soin de vous: o femeie primeşte o scrisoare de
despărţire în care este sfătuită să aibă grijă de ea. La rîndu-i, ea
trimite misiva către 107 femei, pentru a fi interpretată. Răspunsurile vor
purta pecetea profesiei fiecărei respondente. Bun, carevasăzică eu compun o
scrisoare de despărţire pentru un Benone, iar clujenii încearcă să o
dezambiguizeze producând texte. Rezultatele sunt hazlii, teribiliste şi
pline de viaţă. Însăşi Ruxandra Cesereanu scrie un text mustos. Comentez
textele sub raport sitilistic, ca la un cenaclu. La sfârşit construim un
cadavre exquis: o scrisoare de explicitare comună. Toţi scriem câte o frază
care o continuă logic pe cea precedentă. Cadavrul delicios" are vervă – în
consecinţă, va fi postat pe blogul Ruxandrei Cesereanu.


Alergând între poezie şi proză


De joi începe practica. Misiunea mea de cronicar şi ucenic constă în
frecventarea celor două ateliere ţinute în paralel. Asta înseamnă goană şi
observare rapidă. Dimineaţă cursanţii au de ales între Romulus Bucur,
poezie, şi Romaniţa Constantinescu, proză. Romulus Bucur oferă începuturi
de poeme din Lars Gustafsson, Apollinaire şi Pavese etc. Se pot rescrie sau
compune altele. După un timp, rezultatele sunt comentate de toţi. Cerinţele
sunt: gradarea intensităţii poemului, simplitate, raportarea la cititor.
Pentru dezinhibare este plimbată o hârtie pe care fiecare îşi scrie
părererea despre textele celorlalţi. Se oferă apoi finaluri model. Procesul
este identic. Abia în final se va construi mijlocul creaţiilor care stau să
se nască.
Mă strecor afară din Sala Tronului şi o iau spre marele amfiteatru.
Trec printre casa lui Eminescu şi cea unde a creat Horia Bernea. Când
ajung, experimentul dirijat de Romaniţa Constantinescu este în toi. Se
lucrează la construirea unei povestiri pe tiparul celor Zece negri mititei.
Cadrul este un feribot. Personajele sunt numeroase. Se negociază în
continuu frazele, cuvintele. De scris, scriu toţi, dar pentru textul final
se aleg de comun acord cele mai bune fraze. Povestirea se fabrică în etape
scurte, cu minuţiozitate. O mireasă dispare, sunt căutate cadavre. Pe vapor
se încinge o tarantelă. De aici şi paranteza despre dansul mortului în
Oltenia, unde se joacă mortul" cu sicriul la vedere.


Cu Adam în cap şi cu spaimă în suflet


După-amiaza intră în scenă Daniel Vighi şi Caius Dobrescu, amândoi cu
proză. Mă înfiinţez la profesorul timişorean. Dacă în prima zi pretinsese
că nu prea ştie ce are de făcut, acum se dovedeşte extrem de exact în
cerinţe. Vorbeşte despre ritmicitatea scrisului, despre realitatea trăită
şi expusă prin cuvinte. Cadrul povestirii este desenat cu precizie:
castelul din Bulci, care în timpul comuniştilor a devenit spital TBC.
Participanţii trebuie să scrie în decurs de o oră şi jumătate o povestire
despre Adam, polonezul care a fost gardian la un lagăr hitlerist, apoi s-a
ascuns la Bulci. Mai precis, momentul de start este dimineaţa de 10 aprilie
1962, ora 10. Peste două ore personajul va fi arestat de autorităţi.
Intriga se va întinde pe cele două ore din intervalul menţionat. Precizate
sunt şi modelele epice acceptate în imaginar, dar şi cele neacceptate. Se
enumeră apoi câteva formule scriptice, persoanele şi timpurile la care se
poate face naraţiunea. Dintre aceste formule oferite fiecare va trage la
sorţi una. Istoria completă a atelierului este oferită pe site-ul
www.danielvighi.ro. Fiecărui participant i se permite să iasă cu Adam în
cap"; important e să se înapoieze cu o povestire pe care o va citi spre
judecare.
Ies şi eu cu Adamul capului meu şi mă îndrept către celălalt atelier,
unde Caius Dobrescu vrea să găsească esenţa intellectual thriller-ului
(Eco, Dürenmatt). Cursanţilor li se cere să aibă în vedere contractul cu
cititorul ingenuu sau sofisticat. Se discută şi despre falsa tensiune din
pulp-fiction, unde mecanismul narativ e la vedere. Verbul de bază în
redarea tensiunii şi a senzaţionalului este to sniff, adică a amuşina. Cei
prezenţi vor scrie scurte episoade pornind de la câteva situaţii de bază:
descoperirea dovezii incriminatorii (genul forensic), fuga pe scări,
ciocnirea între două maşini, black-out-ul etc. În final textele sunt citite
şi comentate de cei prezenţi.


Disciplină şi cadenţă versus plonjări în valurile inconştientului


Vineri sunt de faţă la atelierul de poezie al lui Alexandru Muşina. Se
începe cu un adevărat curs de poezie modernă, în care se pune accentul pe
precizia psihologică" cerută de Ezra Pound. Se aminteşte că Rimbaud vedea
poetul ca fiind Savantul Suprem. Discutate sunt şi opiniile lui Hlebnikov
cu privire la limbajul transraţional, dar şi cele ale lui Pound referitoare
la creativitatea implicită a limbii şi a mediului. Scriitorul trebuie să
ştie să asculte. Cursanţii primiseră cu o zi înainte poemele care trebuiau
rescrise, dar şi Breviarul poetului tânăr, scris de şeful de atelier,
alături de O retrospectivă, textul lui Pound – cadou. Se remarcă abaterea
semnificativă de la poemele propuse, semn al dificultăţii de a accepta
disciplina care se impune pentru a învăţa meserie".
Accesul la atelierul condus de Ruxandra Cesereanu a fost
restricţionat, întrucât intenţia a fost realizarea unei semi-transe pentru
a scrie texte pe muzică. Participanţii şi-au căutat un plasament energetic
în amfiteatru şi au scris texte de orice tip, pe o perioadă de o oră.
Intenţia supraliterară a fost marcată de fundalul sonor asigurat de muzica
formaţiei Van der Graaf Generator. Abia în a doua parte a zilei am avut
ocazia să asist la comentarea textelor produse, unele extrem de incitante.


Istovire creativă. Despărţire printre nuferi


Lucrările şi dezbaterile s-au încheiat cu un cadavre exquis (de bună
seamă aveugle), în sensul că fiecare participant a contribuit la poem fără
să vadă ceea ce au scris cei de dinaintea lui. Tema poemului, votată de
majoritate, a fost istovirea. Ultimul pas al atelierului de creative
writing de la Ipoteşti a fost redactarea unui document adresat presei şi
Ministerului Educaţiei Naţionale, prin care se propunea includerea scrierii
creative în curricula universitară.
Sâmbătă, înaintea de plecarea în trepte a grupurilor, ne decidem
pentru o drumeţie până la lacul lui Eminescu. Drumul ni se pare lung după
zilele de încordare creativă. Trecem pe lângă o biserică şi Caius Dobrescu
exclamă: ce cimitir plăcut!". Dibuim, în sfârşit, cărarea pietruită ce
taie pădurea înspre lac. Aşa cum remarcă cineva, junele Eminescu trebuie să
fi ştiut vreo scurtătură, nu degeaba spunea el pe lângă plopii fără soţ,
iar nu printre ei. Pădurea e încă verde, dar în frunziş au apărut şi petele
roşcate. Elevii din Botoşani au fixat pe copaci cuiburi pentru păsări,
precum şi o tăbliţă cu drepturile zburătoarelor. Îl reţin pe cel mai
important: dreptul păsărilor de a zbura în stoluri. Odată ajunşi pe malul
lacului, Alexandru Muşina se întinde la niciun metru de frunzele nuferilor
şi se miră cum putea ieşi dintre trestii mult adorata iubită eminesciană.
Caius Dobrescu priveşte spre insula din mijlocul lacului şi declară că ar
bea o cola. Îşi revine rapid şi îl întreabă pe Romulus Bucur dacă se poate
juca baschet folosind mişcări de tai-chi. Chestionatul răspunde că tai-chi-
ul este susţinut de chinezi pentru a fi inclus pe lista sporturilor
olimpice. Ruxandra Cesereanu fură sufletele celor prezenţi cu ajutorul
aparatelor de fotografiat. Deasupra grupului un roi de ţânţari se
zgribuleşte în zeci de forme.




Felix Nicolau