Râtișor, Serbia

July 25, 2017 | Autor: Loredana Gheorghe | Categoria: Cultural Studies, Cultural Heritage, Culture
Share Embed


Descrição do Produto

La 13km de Vârșeț, Serbia, și doar 3km de calea ferată internațională Timișoara – VârșețBelgrad, se află un sat tipic bănățean numit Râtișor (în sârbă Ritiševo). Vechimea satului se pierde în negura timpului. Astfel există o legendă care spune că numele satului Râtișor provine de la trei ivoare, sau altfel spus de la trei râpe care se mai pot vedea, și în prezent, în spatele școlii. Legenda1 mai spune că trei ciobani cu turma de oi veneau la aceste râpe să dea apă mioarelor și fiecare din ei și-a găsit aici loc de adăpost. Astfel s-a format un sat care a fost ocupat mai apoi de populații de origine română, care au devenit majoritare. Formarea satului datează din timpul stăpânirii turcești în Banat. Până în anul 1717, în acest loc se aflau 27 gospodării, iar numărul de locuitori a început să crească, în anul 1751 existând 51 de gospodării. 2 În anul 1736, a fost ridicată cea de-a doua biserică românească de pe teritoriul Banatului de Vest (azi Banatul Sârbesc). Mai întâi, biserica a fost construită din lemn, iar în anul 1797 s-a zidit

1 2

Legenda pe care mi-a povestit-o sora străbunicii mele, Ana Miuța (1923-2014) Datele sunt luate din arhiva personală a unui vecin pe nume Viorel Boraci (85 de ani) de la care am solicitat ajutor

biserica actuală, a cărei înfățișare a fost înschimbată recent. Picturile din interiorul bisericii datează din 1797 și au fost realizate de zugravul Sima Jaksic, din Biserica Albă3.

Până în cea de-a doua jumătate a secolului XIX-lea, numărul de locuitori a crescut, apoi a început procesul de descreștere a populației. Acest fenomen a fost caracteristic pentru toate localitățiile românești din Banatul Sârbesc. Astfel în anul 1854, Râtișorul număra în jur de 1340 de locuitori, iar în 1863 a fost înregistrat număr maxim de locuitori – 1439. În perioada următoare, numărul locuitorilor a scăzut. La începutul secolului trecut, în satul Râtișor trăiau 1134 de locuitori, dintre care 1087 români, 22 germani, 20 sârbi, și alte naționalități, precum maghiarii. În cea ce privește viața culturală la Râtișor, începând cu anul 1878, în sat s-a înființat primul cor. În anul 1904, Trăian Fara a înființat primul cor mix care a activat până în anul 1912. După Primul Război Mondial, corul a fost reînființat de către dirijorul Iosif Vrănianțu, care în anul 1925 a înființat și fanfara „Doina” din Râtișor. Corul și fanfara au organizat împreună atât concerte în localitate cât și turnee prin alte localități.

3

Fotografiile sunt luate din arhiva personală a unui fanfarist din sat – Dorin Despot

În anul 1927, comuna bisericească a cumpărat o casă care a devenit casa de cultură a satului. Trebuie amintit faptul că Râtișorul a avut și bibliotecă locală care a fost sub îngrijirea preotului Cuzman Lăpădat. În următorul an, Reuniunuea de citire, cântări și muzică „Doina” a organizat două concerte în localitate. 4 Cât despre viața la sat, pot spune că majoritatea râtișorenilor se ocupau mai mult cu agricultura, iar cerealele cultivate erau porumbul, grâul și floarea-soarelui. În prezent, Râtișorul numără în jur de 300 de locuitori.5 Acest număr scăzut se datorează faptului că majoritatea sătenilor au plecat în străinătate sau în orașe, lăsând în urma lor gospodării și case pustiite. Râtișorul este considerat un sat românesc din Banatul Sârbesc cu majoritate locuitorilor de etnie română, alte etnii sunt cea sârbă și roma.

4 5

Datele despre fanfara S.C.A. „Doina” din Râtișor sunt luate din arhiva personală a lui Dorin Despot Cifra pe care mi-a spus-o sora străbunicii mele, Ana Miuța (1923-2014)

Deși e un sat cu un număr restrâns de locuitori, Râtișorul își menține tradițiile și obiceiurile care de sărbători, nunți, botezuri. Am încercat ca în această lucrare să redau cele mai frumoase și importante obiceiuri de peste an. Încă din primele ore din Noul An, membrii fanfarei „Doina” din Râtișor merg prin sat și fiecare familie îi întâmpină cu drag ascultând o melodie sau două. În general, încep cu La mulți ani, iar apoi o melodie de joc. După terminarea acestor melodii, cei din fanfară primesc bani și vin fiert.

Fanfara „Doina” este una dintre cele mai cunoscute din Banatul Sârbesc. Ea aduce prestigiu acestui sat micuț, Râtișor. Acest prestigiu l-au câștigat datorită dirijorilor Gheorghe Nicolaievici, originar din satul Mărcovăț, care a condus fanfara între ani 1938-1945; apoi Petru Roma, țăran din Râtișor care a condus fanfara până în anul 1980. Fanfara „Doina” din Râtișor a fost una dintre puținele fanfare din Banatul istoric care a cântat la slujba de înmormântare a Mântuitorului Iisus Hristos, în Vinerea Patimilor și în Duminica Învierii, în zori. În februarie, 1983 începe formarea unei noi generații de cântăreți care de data aceasta se afla sub conducerea dirijorului Ion Rotariu Cordân din Coștei. De atunci și până în prezent, fanfara participă la diferite manifestări și festivaluri, atât în țară cât și în străinătate. În prezent, dirijorul fanfarei este domnul colonel Marcel Antochi, care conduce și fanfara „Pro Amiciția” din Timișoara. În fiecare an, pe data de 9 mai, când la Râtișor are loc ruga satului, Societatea Cultural Artistică (S.C.A.) „Doina”, din Râtișor, organizează un festival la care participă numeroși invitați ai ansamblurilor folclorice, românești și sârbești.

De 9 mai, în Râtișor, e o mare sărbătoare. E nedeie în sat! La fiecare casă gospodinele pregătesc măncare pentru masa de prănz. Meniul este același în fiecare zi de sărbătoare: felul întâi - supă sau așa numita „ciorba albă”, felul doi - sarmale, felul trei – friptură (fie carne de pui, fie carne de porc sau miel), șnițele, salată, cartofi prăjiți sau piure și apoi desertul. Cât despre prăjituri, nu există în ziua de azi o rețetă tradițională caracteristică pentru acest sat. În general se fac prăjituri și torturi precum plazma, crempita și doboș.

Rețeta de krempită aflată în caietul de rețete culinare al străbunicii mele După masa de prânz, se merge în sat, la festival. Pe lângă vizionarea festivalului, vizitatori pot să cumpere copiilor jucării sau să mănânce pleșcaviță. Toate aceste au loc în centru satului, unde se află și căminul cultural.

Fanfara pe scena de vară, în centrul satului. Dar, înainte de 9 mai, avem alte sărbători care se caracterizează prin anumite tradiții și obiceiuri. Începând cu Boboteaza, preotul și cantori merg de la casă la casă, binecuvântând interiorul casei și pe cei din casă. După ce termină, fiecare casnic le dă bani. Urmează Moșii de iarnă, a căror tradiție constă în a se face cotoroage și colivă și a merge cu acestea și cu colacul pe la rude. După Moșii de iarnă urmează săptămâna de zăpostit care se marchează prin mascarea copiilor care merg din casă în casă să alunge duhurile rele. În schimb primesc ouă, eventual dulciuri și sucuri. În trecut, în această săptămână, obiceiul era să se facă priveghiu. Se făcea foc înaintea casei și toți membri familiei, rude sau prieteni se adunau în jurul priveghiului și mâncau floricele, iar ca băutură se servea rachiu. În sâmbăta Sfântilui Teodor, copiii merg din nou mascați de la casă la casă. Astfel se încheie săptămâna zăpostitului. O altă tradiție caracteristică numai satului Râtișor se leagă de Florii. Obiceiul – pe care în mod normal ar trebui să îl practice tinerii – este de a merge pe câmp după crengi de sălcii, care se duc apoi la biserică unde preotul le sfințește. Credincioși le pun la ferestrele caselor și la crucile răposaților lor de la cimitir.

După Florii, săteni se află deja în preajma sărbătorilor de Paști. La Râtișor se merge la biserică în Joia Mare, Vinerea Patimilor și la Înviere. În Vinerea Patimilor se ține post. Astfel, femeile pregătesc pentru masa de prânz mâncare de post, care include pește. Se mai face și fasole bătută, dar înainte de toate se mănâncă ciorbă de pește. După masa de prânz, sau înainte, se vopsesc ouăle. Culoarea cea mai des folosită este roșu. Pe vremuri, pe ouă „se scoteau forme”. Se punea o frunza (adesea fie de trandafir, fie trifoi) pe ou și apoi oul se învelea în ciorapi și se pune în vopsea. În mod tradițional, după ce a vopsit ouăle, lumea se pregătește de mers la biserică. Dupamiază, se aude în sat sunetul clopotelor de la biserica si mai ales toaca. La sfârșitul slujbei, părintele și credincioși merg de trei ori în jurul bisericii. Primi sunt copiii îmbrăcați în alb, pe care îi numesc ministranți, urmează doi bărbați care duc steagul, apoi patru fete care duc icoana, pe care este pictată înmormântarea lui Iisus. Ultimul e preotul. După ei urmează fanfara și credincioși cu lumânările aprinse. Trebuie amintit faptul că tot înainte de masă se merge la cimitir unde fanfara cântă melodii caracteristice pentru înmormântare. Aici se face pomenirea morților. Fanfara merge la fiecare mormânt, unde sunt întâmpinați de un membru din familia răposatului, acesta le dă bani. În noapte de sâmbătă spre duminică, lumea se trezește pentru a merge la slujba de înviere, adică la așa numita litie. Se merge în aceași formație amintită mai sus prin sat, doar că o singură fată care duce icoana lui Iisus. Oamenii se opresc la crucea din centrul satului unde se citește Sfânta Evanghelie. Apoi urmează litia spre biserică. Ajungând la ușa închisă a biserici, preotul bate de trei ori. După această procesiune, toata lume merge acasă un de se „ciocnesc” ouăle spunând: „Hristos a înviat!/ Adevarat a înviat!”. Tot așa se și salută. Duminica, se pregătește o masa plină de bucate, iar copiii sunt trimiși „cu colacul” la vecini și la prieteni apropiați. După amiaza se merge la nași „cu colacul”.

Masa cu ouăle de Paști (din arhiva personală) De Rusalii se aduc crengi de tei la biserică pe care preotul le binecuvântează și le împarte apoi la credincioși. Aceștia le pun la ferestrele casei și la crucile de la cimitir. Obiceiul în preajma zilei de Sânzâiene este ca fetele să meargă cu o zi înainte la câmp pentru a aduna flori și sânzâiene din care vor împleti cununi. Aceste cununi sunt agățate la ușa sau la poarta casei. O cunună se duce la cimitir la crucile răposaților. În vechime, exista un obicei ca băieții să fure cununa de la casa fetelor pe care le iubeau. Cea mai importantă sărbătoare este Crăciunul. Ca în celălalte localități din Banatul Sârbesc și în Râtișorul se păstrează tradiția care se leagă de această mare sărbătoare. Încă de la începutul lunii decembrie, săteni își decorează casele cu instalații electrice exteriore. Pot spune că în preajma sărbătorilor de iarnă, satul Râtișor este „micuțul Las Vegas”. În 24 decembrie, la Ajunul Crăciunului, un singur grup mai mare de tineri mege prin sat să vestească nașterea Domnului Iisus Hristos. Printre acești tineri sunt și niște copii care duc o straiță în care adună ceea ce primesc de la gazde nuci, colaci de pită, cârnați, dulciuri, bani. În seara de Ajun, dar și de Crăciun, în case predomină armonia. Pe timpuri, se aruncau pe sub masă și prin cameră paie.

Printre paie erau și nuci, bomboane pe care copiii trebuia să le caute. Se merge la biserică unde copiii de școală cântă și recită poezii legate de Crăciun. După biserică, se pune masa de prânz, după care se merge „cu colacul” pe la rude sau prieteni (unii merg și de dimineață). În a doua zi de Crăciun se merge „cu colacul și straița la nași”. În straiță se pun cârnați, colac și dulciuri.

La o cafea, în preajma sărbătorilor de iarnă. (din arhiva personală)

O casă din Râtișor decorată așteaptă venirea Moșului Crăciun. (din arhiva personală)

Această poză reprezintă portul tradițional din Râtișor (poza pe care mi-a dat-o Ana Miuța)

Lihat lebih banyak...

Comentários

Copyright © 2017 DADOSPDF Inc.