Kratos fara Demos - otrava edificiului unional european

Kratos fara demos - otrava edificiului unional european


Cred cu extrem de multa convingere ca resentimentele crescande - atea cate sunt - ale europenilor fata de ceea ce a devenit Uniunea Europeana nu au nici o legatura cu visul unional. Nu au legatura cu diafana si atat de generoasa promisiune a unei Europe scaldata in bunastare, iubire de oameni, pace si conlucrare. Nu au legatura cu stabilitatea politica sau cu disparitia tentatiilor sinucigas-beligerante ale natiunilor europene in ultimii 70 de ani. Nu au cum, decat in cazuri ce tin de psihopatologie... Nu au legatura cu recent castigata, la scara istorica, libertate de circulatie a cetatenilor statelor unionale si nici cu dreptul relativ neingradit la munca in orice tara a Uniunii. Nu au legatura in mod necesar nici cu spatiul Schengen si nici cu oportunitatile comertului neingradit de bariere vamale aberante. Cu atat mai putin cu entuziasmanta viata culturala paneuropeana sau cu bucuriile turismului liber de vize si proceduri vamale sufocante. Nu au legatura nici cu posibilitatile - de domeniul stiintifico-fantasticului in urma cu 25 de ani - de a putea accesa fonduri europene cu care sa iti pot incepe si finanta o afacere si nici cu asistenta financiara de care se bucura statele membre.

Nu au legatura, asadar, cu beneficiile, cu banii, cu facilitatile... Nicidecum. Cine afirma contrariul este ori precar intelectual, ori are o agenda politica ascunsa.

Si, atunci? Cum s-a ajuns aici? Cum am ajuns in punctul in care partide de extrema stanga sau de extrema dreapta acapareaza spatiul public european, cocotate pe valul crescand al unui euroscepticism justificat? Cum se face ca, dupa atatia zeci de ani de constructie europeana, suntem mai putin europeni decat ne-am fi asteptat? Cum este posibil ca Europa sa para, inca, atat de departe, iar natiunile atat de aproape? Cum, cand suntem beneficiarii atator programe europene si credite europene si burse europene si premii europene si institute europene si institutii europene si politici europene?

Cum?

M-am gandit mult in aceste cateva zile la posibile raspunsuri, de cand Marea Britanie a fost nevoita sa paraseasca Uniunea Europeana. Si, fara sa am vreo tentatie trufasa de depozitar al vreunui adevar imuabil, cred ca am deslusit macar una dintre durerile ce sapa la temelia fagaduintei vizionare a Europei unite, propusa de parintii fondatori.

Cred ca, principala cauza a resentimentelor consta in faptul ca edificiul european cu toate instituiile lui dominante si, vai, dominatoare s-a indepartat infricosator de mult de cetatenii Europei. Ca un fantomatic vas ramas in deriva, democratia europeana, exersata de la Bruxelles si Strassbourg, nu pare sa mai aibe legatura cu demos - kratos. Cu puterea ce porneste de la popor. De la popoarele Europei. Nu. Elita europeana a ajuns sa exerseze un deconcertant kratos... fara demos! Adica, o putere aroganta, departe de cetateni, o putere a elitelor birocratice, o putere exersate cu vadita impunitate fata de abuz, o putere care indeparteaza in loc sa apropie. O putere care ignora! Si asta, in ciuda programelor dedicate cetatenilor europeni si a burselor si a libertatilor. Drepturi si libertati, alta data, de neconceput intr-o Europa divizata si izolata in ea insasi.

Pe de alta parte, reticentele europene au si un alt motiv. Slăbiciunile Franței, pactizarile neconditionate ale Italiei cu establishmentul eurocrat european și pozitia semit-atasata a Marii Britanii la realitatea unionala au făcut din Germania țara dominantă în UE, ceea ce din perspectiva multora este cel putin neplacut. Uniunea Europeana, locul comun catre care fostele tari comuniste au tanjit ca spatiu izbavitor democratic, catre care Franta s-a indreptat fugind de istoria beligeranta cu vecinii nemti si pe care tarile nordice l-au inteles ca pe o evadare spre un taram al liberului schimb s-a dovedit a fi un spatiu al autarhiei unei noi elite cu reflexe autocratice, intesat cu imbecilitati birocratice si cu exasperante si neproductive proceduri parlamentare. In loc sa descopere un edificiu al democratiei participative, al subsidiaritatii, al respectului reciproc, au nimerit – prin aport propriu neprecupetit, dublat de entuziasm infantil de inteles, pana la un punct – intr-o realitate dominata copios de o birocratie aberanta si, mai ales, de un ingrozitor deficit informational. Peste toate acestea s-au plasat ideosincraziile, anxietatile si stangismele desantate ale unei atotputernice Germanii, condusa de un cancelar deraiat de la valorile si principiile crestin-democratiei propriului partid.

Fie si numai daca ne gandim la modul in care Uniunea Europeana a tinut si tine cont de interesele si dorintele cetatenilor ei, atunci este bine sa amintim ca Tratatul de la Maastricht a fost negociat si semnat in mare masura cu usile inchise si, cel mai grav, a fost supus aprobarii prin referendum doar de 3 (trei) tari ale Uniunii: Irlanda, Franta si Danemarca. Dintre care, Danemarca s-a opus!!! La fel, nici Tratatele de la Amsterdam si de la Nisa nu au fost supuse vreunei aprobari plebiscitare in tarile membre, iar prevederile lor sunt perfect obscure pentru majoritatea populatiei Europei. Mai departe, Comisia Europeana, prin presedintele ei, exprima pozitia UE fara sa aiba un mandat din partea cetatenilor. Si, nu in ultimul rand, sedintele Consiliului de Ministri se tin cu…usile inchise, fara nici un fel de raspundere in fata electoratului european. Probleme la fel de grave gasim in logica functionarii Parlamentului European, a Curtii de Justitie (unde cetateanul paltitor de taxe si impozite nu are absolut nici un cuvant de spus in ceea ce priveste componenta acesteia…!) si in general in exersarea drepturilor formale ale europenilor in relatia cu toate Institutiile Europene.

Pentru orice observator impartial, acest dramatic deficit democratic reprezinta una dintre cele mai grave probleme ale Uniunii Europene. Asa cum arata Clive Archer, "trecerea puterilor de decizie de la nivel national la cel al UE s-a produs fara sa aiba loc intarire a controlului parlamentar al corpurilor executive". Altfel spus, capacitatea cetatenilor europeni de a influenta politica eurocratilor de la Bruxelles este extrem , extrem de redusa. Mult mai redusa decat in cazul influentei cetateanului asupra politicilor nationale.

Acest deficit democratic incepe sa se transforme pe z I ce trece intr-un deficit de legitimitate al Uniunii, pe care cetatenii Europei, dezmagiti si frustrati de precaritatea democratica a visului european, nu au cum sa il compenseze altfel decat prin respingere si fuga. Alte parghii de interventie nu le-au fost lasate la indemana de chiar establishmentul Uniunii Europene. Demos-ul batranului continent a obosit de atata kratos narcisist, opulent si sfidator. In acest context, secesiunea Marii Britanii este o consecinta logica a suficientelor europene, pe care Londra le-a identificat si dezaprobat - prin prisma interesului national - inca de pe vremea lui Margaret Thatcher. Iar Europa nu da vreun semn ca ar vrea sa se reformeze, cu sau fara Marea Britanie.

Parca o frenezie sinucigasa bantuie pe holurile puterii instalate la Bruxelles si Strassbourg…

Dan Uncu





John McCormick, "Sa intelegem Uniunea Europeana", Editora CODECS, 2006
Clive Archer, "The European Union: Structure and Process", editia aII-a, Continuum, New York, 2000