Tema 1.Conceptul de Management Financiar

August 5, 2017 | Autor: Roznerita Iulia | Categoria: Management
Share Embed


Descrição do Produto

Tema 1.Conceptul de Management Financiar

1. Esenţa şi obiectivele Managementului Financiar.
2. Funcţiile Managementului Financiar în cadrul întreprinderilor.


Cuvinte cheie: management financiar, teorii manageriale, întreprindere,
forme de proprietate, modelul utilităţii marginale, teoria de agent


Obiective:

- Studierea conceptelor privind managementul financiar
- Identificarea functiilor managementului financiar
- Determinarea obiectivelor managementului financiar în cadrul
întreprinderii
- Descrierea metodei şi obiectului de studiu a managementului financiar




1. Esenţa şi obiectivele Managementului Financiar.



Teoria financiară are ca obiectiv explicarea şi înţelegerea
fenomenelor financiare, a transferurilor temporare de patrimoniu, care
sunt, de regulă, riscante, ca urmare a probabilităţii pierderii de valoare.
Câmpul de investigare îl constituie pieţele financiare, unde se realizează
aceste transferuri de valoare, ca urmare a deciziilor financiare ale
participanţilor. Rolul managementului financiar constă în intermedierea
relaţiilor între întreprindere şi pieţele de capital, şi asigurare
continuităţii activităţilor întreprinderii.

Caracteristica activităţii financiare poate fi efectuată d.p.d.v.
teoretic, practic, cât şi prin prisma politicii financiare. Astfel,
conţinutul finanţelor vizează în egală măsură cele trei modalităţi de
manifestare a finanţelor.
"Practică "Politică "Teorie "
"Analiza financiară "Politica de "Conceptele de bază "
"Gestiunea financiară"investiţii "Sistemul de categorii "
"Diagnosticul "Politica de finanţare"Instrumente financiare "
"financiar "Politica de dividende"Principiile de reglare "
" "Evaluarea " "
" "întreprinderii " "


Pentru toate cele trei modalităţi de manifestare a conţinutului
finanţelor, obiectivul primordial este maximizarea valorii şi asigurarea cu
resurse financiare. Finanţele fac obiectul unei politici a managerilor
întreprinderii, care reprezintă expresia unui compartiment, a unei alegeri,
decizii tactice sau strategice, în atingerea obiectivelor financiare.

Teoria financiară cunoaşte o mulţime de definiţii a managementului
financiar.

Managementul financiar poate fi privit ca un ansamblu de măsuri şi
activităţi în cadrul unei întreprinderi, care în conformitate cu
obiectivele propuse, contribuie la utilizarea eficientă a întregului sistem
de interdependenţe financiare, a fondurilor şi rezervelor care formează
mecanismul financiar al activităţii firmei în condiţiile economiei de
piaţă.
Managementul financiar – un sistem complex de principii şi metode de
elaborare şi implementare a deciziilor manageriale privind constituirea,
repartizarea şi utilizarea resurselor financiare ale întreprinderii şi
organizarea fluxurilor de numerar.

În definirea managementului financiar un element important îl
constituie mediul de activitate. Orice întreprindere activează în cadrul
unui anumit sistem de relaţii care depind de o serie de factori interni:
Produsele şi serviciile, Marketingul, Tehnologiile, Relaţiile
interpersonale, Politicile de finanţare şi de investiţii, şi externi:
Pieţele financiare, Guvernul şi Politica Băncii Naţionale, Concurenţii,
Legislaţia, condiţiile economice, Economia Mondială. Mediul de activitate
presupune o nouă variabilă care trebuie luată în considerare, şi anume:
riscul, sau incertitudinea mediului economic.

Complexitatea managementului financiar impune respectarea unor principii
fundamentale în activitatea oricărei întreprinderi:
1. integritatea cu sistemul general de conducere;
2. coordonarea cu strategia generală de dezvoltare;
3. caracterul complex al fundamentării deciziilor financiare;
4. dinamica şi perfecţionarea continuă a deciziilor financiare;
5. analiza deciziilor alternative.
În realizarea eficientă a activităţii economice principalele obiective
urmărite de managementului financiar se referă la:
1. asigurarea echilibrului financiar;
2. utilizarea eficientă a resurselor financiare;
3. maximizarea profitului la un nivel acceptat al riscului şi invers
4. optimizarea fluxurilor de numerar;
5. asigurarea rentabilităţii economice, financiare etc.;
6. creşterea economică şi flexibilitatea.
În calitate de criterii de apreciere a eficienţei managementului
financiar a unui agent economic, care diferă funcţie de gradul de
familiarizare şi de posibilităţile de evaluare cantitativă, putem sublinia:
supravieţuirea firmei în condiţiile de concurenţă,
evitarea falimentului şi a unor mari erori financiare,
atingerea unei poziţii de lider pe piaţa produselor sau serviciilor,
maximizarea valorii de piaţă a firmei,
evaluarea şi asigurarea unor ritmuri acceptabile de creştere a
potenţialului economic,
creşterea volumului de producţie şi volumului de vânzări, minimizarea
costurilor etc.








2. Funcţiile Managementului Financiar în cadrul întreprinderilor.

Evoluţia activităţii financiare a condus la divizarea managementului
financiar în două mari componente:

- complexul activităţilor monetar–financiare, care include relaţiile cu
furnizori, clienţi, băncile, gestiunea fluxurilor de numerar, prognozele
şi cercetările financiare, problemele juridice şi fiscale, problemele de
asigurare;

- complexul activităţilor de control: evidenţa financiară, evidenţa
managerială, lucrul operativ cu clienţii (achitarea facturilor, încasarea
veniturilor etc.), planul şi bugetul, auditul intern, sistemul
informaţional.


Deciziile managementul financiar au impact asupra celorlalte elemente
operaţionale ale afacerii, care la rândul lor îşi exercită influenţa asupra
deciziilor de natură financiară.
Managementul financiar în calitate de sistem de gestiune este compus din
două subsisteme:
Subsistemul gestionat sau obiectul de gestiune.
Subsistemul ce gestionează sau subiectul de gestiune.
Drept obiect de gestiune reprezintă totalitatea condiţiilor de realizare a
fluxului de numerar, a rotaţiei capitalului sau a resurselor financiare,
precum şi a relaţiilor financiare între agenţi.
Drept subiect de gestiune a poate fi numit un grup de oameni, care prin
intermediul diferitor forme de acţiune efectuează funcţionarea determinată
a obiectului.






Mecanismul derulării procesului de management financiar poate fi
descris schematic în figura 1:



Mecanismul derulării managementului financiar




Funcţiile managementului financiar

Managementul financiar îşi realizează obiectivul fundamental prin
îndeplinirea anumitor funcţii distincte, divizate în 2 grupe şi anume:
I. Funcţiile generale, unde Managementul Financiar este privit ca un
domeniu de management întreprinderii şi cuprinde următoarele:

1. Elaborarea strategiei financiare a întreprinderii;
2. Crearea structurii organizatorice care să asigure implementarea
deciziilor financiare;
3. Constituirea unor sisteme informaţionale eficiente de management
financiar;
4. Analiza diferitor aspecte financiare a firmei;
5. Planificarea acţiunilor financiare a firmei;
6. Elaborarea şi implementarea unui sistem eficient de stimulare;
7. Realizarea unui control eficient asupra implementării deciziilor
financiare.


II. Funcţiile speciale, unde Managementul Financiar este privit ca un
domeniu strict financiar


1. Gestiunea activelor: gestiunea activelor fixe, activelor curente,
optimizarea structurii activelor întreprinderii;
2. Gestiunea capitalului: gestiunea capitalului propriu, împrumutat,
optimizarea structurii capitalului;
3. Managementul investiţional: gestiunea investiţiilor reale, financiare,
nemateriale;
4. Gestiunea fluxurilor de numerar în activitatea operaţională,
investiţională, financiară;
5. Gestiunea riscurilor financiare şi evitarea insolvabilităţii:
Gestiunea structurii riscurilor financiare, gestiunea activităţii de
profilaxie a riscurilor financiare, gestiunea asigurării riscului
financiar, managementul financiar în situaţii de criză.


Concepţiile de bază operate în managementul financiar cuprind:

1. Valoarea în timp a banilor /ce poţi face azi nu lasă pe mîine/
2. Relaţia rentabilitate-risc / Investiţiile în proiecte mai riscante
trebuie să ofere în exploatare, în mod normal, o speranţă de
rentabilitate proporţional mai mare.
3. Fluxul net de mijloace băneşti, care este o variabilă mult mai
importantă, decât profitul, în special la evaluarea proiectelor de
investiţii // iadul este pavat cu bune intenţii.





-----------------------
PLANIFICAREA STRATEGICĂ

PLANIFICAREA
OPERATIVĂ
PLANIFICAREA
BUGETARĂ

Decizii financiare
Gestiunea activelor
Gestiunea pasivelor


REZULTATE

OBIECTIVE

COMPARAŢIA şi
DAIGNOSTIC

Decizii de
rectificare

Verificarea OBIECTIVELOR

Verificarea prognozelor

CONTROL

ACŢIUNEA
Lihat lebih banyak...

Comentários

Copyright © 2017 DADOSPDF Inc.