Antonio de Macedo și teologia ca știință a naturii în literatura științificofantastică contemporană

CASADECULTURĂ AMUNI CI PI ULUITI MI ȘOARA

ASOCI AȚI ACULTURALĂ HELI ON

FI RSTI NTERNATI ONALHELI ON CONFERENCE UTOPIA,SCIENCEFICTIONANDTHEIRSIGNIFICANTOTHERSINTHE21STCENTURY TIMIȘOARA,8-9MAI

Conveners:Sori nAnt ohi,Mari anoMart í nRodrí guez,CornelSecu Part i ci păcuconf eri nţ e:Sori nAnt ohi( Bucur eşt i ,Români a) ,Tudor Beşuan( Ti mi şoar a,Români a) ,Şt ef anBorbel y( Cl uj Napoca,Români a) , Adri anaCorr ado( Napol i ,I t al i a) ,Vi t aFort unat i( Bol ogna,I t al i a) , Căt ăl i nBadeaGher acost ea( Bucur eşt i ,Români a) ,Gabri el Kel emen( Ti mi şoar a,Români a) ,FernandoAngelMor eno( Madri d,Spani a) , Mi r ceaOpri ț ă( Cl uj Napoca,Români a) ,Chri sPak( Lancast er ,Angl i a) , Mar i anoMart í nRodr í guez( Br uxel l es,Bel gi a) ,Gheor gheSăsăr man( München,Ger mani a) , Pet erSeyf ert h( München,Germani a) ,EugenSt ancu( Bucur eşt i ,Români a) Al teeveni mente ●Verni saj ulexpozi ți eiGabri elKel emen ●Lansareacărți iVARI ANTABALCANI CĂÎ MBUNĂTĂȚI TĂdeGheorgheSăsărman Deschi dereaConf eri nței( l ucrări l esuntî nl i mbaengl eză)vi neri ,8mai ,ora18, 00, CAFETEXT,Basti onulCetăți i . Sâmbătă,9mai ,ora10, 00-14, 00și15, 00-19, 00,l ucrări l esedesf ășoarăl aSal a BarocăaMuzeul uideArtăTi mi șoara( Pi ațaUni ri i ) .

BIBLIOTECA NOVA SERIE NOUĂ NUMĂRUL 11, MAI 2015

BULETIN DE TEORIE, CRITICĂ ŞI ISTORIE A LITERATURII SCIENCE FICTION

BIBLIOTECA NOVA

Mircea Opriță - Anticipația între risipă și construcție

BULETIN DE TEORIE, CRITICĂ ŞI ISTORIE A LITERATURII SCIENCE FICTION SERIE NOUĂ, NUMĂRUL 11, MAI 2015, Timişoara

Cuvânt înainte Cornel Secu............................................................................................3 ESEURI Anticipația între risipă și construcție Mircea Opriţă.........................................................................................4 SF-ul – ca ipostază a transculturalului Ștefan Buzărnescu...............................................................................11 Autica – o ipoteză a autarhiei culturale în individul de la 2050 Cătălin Badea-Gheracostea................................................................16 Antonio de Macedo și teologia ca știință a naturii în literatura științifico fantastică contemporană Mariano Martín Rodríguez...............................................................19 Viața cotidiană în proza SF a lui E. A. Poe Lucian-Vasile Szabo............................................................................30 COMUNICĂRI Marele exod intern, Marele exod extern Daniel Botgros......................................................................................37 Viitorul postuman în scrierile lui Paolo Bacigalupi Ciprian Ionuț Baciu............................................................................42 Inițiative antreprenoriale în explorarea spațiului Darius Luca Hupov.............................................................................46 2312 - Super-uman,Trans-uman,Post-uman și Noile Lumi Circumsolare Cristian Koncz.....................................................................................53 Viziuni și viziune în grafica S.F. contemporană Adriana Muscă....................................................................................60 Fizică și metafizică în filmul de ficțiune speculativă contemporană Eugen Cadaru.....................................................................................63 Despre drumul de hârtie- în căutarea mecanismului perfect Patricia Vanu.......................................................................................69 Alte inteligențe. Despre fisuri în prejudecăţile privind formele de viaţă şi de inteligenţă Mircea Băduţ.......................................................................................74 arhiva helion Aspecte ale discursului literar SF Tudor Beșuan...........................................................................................79 De la astronavă la adorația mistică Cotizo Draia.........................................................................................84 Editor: Casa de Cultură a Municipiului Timişoara. Redactor-șef: Cornel Secu. Redactori: Cristian Vicol, Gabriela Drașovean, Cristian Koncz. Tehnoredactare: George Adrian Ţugurlan 2 e-mail: [email protected]; web: www.helionsf.eu ISSN: 1844 – 4407

Mircea Opriță - Anticipația între risipă și construcție

Cuvânt înainte CORNEL SECU

cest număr din BIBLIOTECA NOVA apare într-un an plin de evenimente pentru clubul Helion: aniversarea celor 35 de ani de la înființarea clubului (18 martie 2015); lansarea concursului TIMIȘOARA PESTE O SUTĂ DE ANI (25 martie 2015); PRIMA CONFERINȚĂ INTERNAȚIONALĂ HELION (8-9 mai 2015); a 29-a SESIUNE HELION. Ne pregătim, de asemenea, pentru alte momente semnificative, care se vor întâmpla în lunile august și septembrie: lansarea antologiei Helion în 4 volume, primul fiind programat să apară la sfârșitul lunii august. Un volum din cele patru, cel de-al patrulea, va cuprinde o selecție reprezentativă din articolele inserate în Helion la rubricile Ipoteze extraordinare; Alternative și Contrapunct. Din 3 iulie vor începe să apară, într-o serie distinctă, volume de autor ale unor membri ai clubului. Primul volum îi aparține lui Cristian Vicol, al doilea lui Adrian Chifu, al treilea lui Ciprian Ionuț Baciu. Se lucrează la un volum, care să cuprindă toată proza lui Marcel Luca. Sperăm, ca urmare a Conferinței Internaționale Helion, dedicată relației

A

3

dintre Utopie și Science Fiction, să apară în toamnă un volum în engleză, care să cuprindă majoritatea lucrărilor prezentate în cadrul Conferinței. Numărul de față conține în primele două capitole o parte din conferințele și comunicările susținute în cadrul celei de-a 28-a Sesiuni Helion (mai, 2014). Capitolul al III-lea Arhiva Helion preia, de fapt, ideea Selecției Biblioteca Nova, funcțională în câteva numere ale buletinului de teorie, critică și istorie a literaturii science-fiction din seria nouă, începută în 2006. Conține, de fapt, două studii foarte aplicate, semnate de Tudor Beșuan și de Cotizo Draia. Vom continua această formulă de antologare a unor articole de analiză critică publicate în revista Helion sau Biblioteca Nova de-a lungul vremii. Aducem, din acest colț de pagină, călduroase mulțumiri tuturor celor care au susținut conferințe și comunicări anul trecut și, în același timp, mulțumiri anticipate celor care s-au învrednicit anul acesta să treacă pragul celei de-a 29-a ediții a Sesiunii Helion și au onorat prin studiile lor lucrările Primei Conferințe Internaționale Helion.

eseuri

Anticipația între risipă și construcție MIRCEA OPRIŢĂ

n tinerețea mea, nu eram prea mulți cei ce începuserăm să nutrim speranța că SF-ul este o treabă serioasă și ar putea avea ceva în comun cu literatura. Că ar putea face chiar parte din ea. Îmi amintesc de privirile sceptice ale colegilor de cenaclu studențesc lansați în forță la asediul redutelor clasice, Proza realistă și mai ales Poezia, ajunși la un moment dat să observe pasiunea mea excentrică pentru subiecte oarecum stranii, zborul cosmic, planete colonizate, călătorii în timp, societăți viitoare – tot soiul de „trăsnăi” ce nu puteau duce niciunde, după părerea lor, și în niciun caz în vreun loc fericit al literaturii, vegheat cu suverană autoritate de criticii profesioniști în vogă prin anii aceia. Cei de la care așteptai să ți se recunoască talentul și să ți se dea permisul de intrare pe vreuna dintre porțile Literaturii (cu „l” mare). Și se pare că scepticii chiar aveau atunci dreptate, fiindcă lumea stătea bine ancorată

Î

4

Mircea Opriță - Anticipația între risipă și construcție

în prejudecăți tradiționale privitoare la formele, conținutul și rosturile literaturii, cărora li se adăugaseră și prejudecățile politice ale epocii, forjate anume spre a conduce creația literară lângă obiectivele ideologiei de partid; obiective penibile și nerealiste, cum le-a și dovedit istoria, însă extrem de ambițioase în a se impune în domeniul cultural sub formula inventată a realismului socialist. Din multe puncte de vedere, așadar, SF-ul nu prea avea ce căuta în „concertul” general al literaturii, prea făcea notă discordantă, stricând simfonia și enervând dirijorii. Era, la o privire fugară asupra scrierilor sale și a autorilor care se îndeletniceau cu ele, o pierdere de vreme și, eventual, de talent. O risipă. Acum fac o paranteză, cu gândul la un articol vechi scris de profesorul meu de la Filologia din Cluj, criticul Mircea Zaciu, despre contemporanii lui Eminescu și ai celorlalți câțiva pe care îi considerăm Marii Clasici ai literaturii române. Cei despre care istoria literară ne lăsa să credem că erau oarecum singuri în peisajul epocii lor, niște piscuri înconjurate de pustiu. Or, Zaciu a avut curiozitatea profesională de a răsfoi atent revistele din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dând liste 5

bogate cu numele poeților și prozatorilor care le umpleau paginile număr de număr. Cei ce populau „pustiul” cu prezența, cu ambițiile și cu speranțele lor literare, cu dorința lor vie de a participa la construcția literaturii române, așa cum se vedea aceasta printre regulile și prejudecățile timpului respectiv. Simpla parcurgere a listelor de care vorbesc te umple de uimire, arătându-ți totodată câtă risipă și zădărnicie a putut exista și în literatura generală, acolo unde poeții, prozatorii și criticii odinioară activi și stăpâni fiecare pe postata sau pe colțul său de revistă, își vor fi închipuit că aveau deja acces la nemurire prin simplul fapt că se străduiau să facă literatură, fiecare după puteri și după modelele ce-i stăteau la îndemână. Iar realitatea e că toți aceia făceau pași sprinteni spre intrarea în anonimat. Poate că nu mi-aș fi amintit de exercițiul exegetic al lui Mircea Zaciu dacă n-ar fi trebuit să frunzăresc și eu, constrâns de exigențele unei explorări bibliografice, revistele literare ale celei de-a doua jumătăți a secolului XX. Nu mi-am făcut cu această ocazie lista proprie, dar, în orice caz, am putut rămâne din nou uimit de câte nume, câte veleități s-au perindat prin literatura română a perioadei

Mircea Opriță - Anticipația între risipă și construcție

(perioadă nu doar cercetată la modul academic, ci chiar trăită de mine efectiv). Câtă risipă! ar trebui să exclam, recunoscând între cei risipiți și pe unii dintre colegii de generație dezgustați vizibil de SF, înainte de a-l cunoaște cât de cât și mulțumiți să-și emită judecățile pe seama unui „inculpat” construit în propria lor imaginație. Trecând acum la genul nostru, trebuie să spun că și în ce-l privește au fost – și rămân încă! – destule prilejuri de „risipire”. Și nu mă refer neapărat la etapa începuturilor sale, când era cumva firesc ca încercările publicistice cu idei utopice și de explorare imaginară a viitorului să fie rare, precare din punct de vedere literar și departe, încă, de ceea ce urma să se constituie într-un corpus de scrieri valide, pe seama cărora vorbim, la o panoramare cu caracter istoric, de SF-ul românesc, înscriindu-l totodată, atâta cât se poate, și pe coordonatele externe ale domeniului. O risipă a cunoscut anticipația și în momentele când se părea că începuse să-i meargă bine: de-a lungul anilor ’60-’80 și chiar mai târziu. Și nu o risipă de texte, cum ar fi fost de dorit, ca să avem de unde alege, ci mai degrabă o risipă de șanse. Dacă apariția Colecției „Povestiri științifico-fantastice”

(prima serie) a fost realmente o șansă enormă pentru SF-ul din România, publicația a arătat la față – trebuie să recunoaștem – așa cum s-a putut, cu nume dintre care puține mai sunt citabile astăzi și cu mult mai multe rămase să umple o listă de felul celei întocmite de Mircea Zaciu pentru literatura generală. Cunosc un proiect de antologie care, în generozitatea excesivă a autorului ei, ar fi urmat să resusciteze cam tot ce s-a scris și publicat în Colecție, ceea ce înseamnă talentați și veleitari la grămadă. O asemenea retrospectivă cred că ne-ar fi permis doar să ne mai mirăm încă o dată de risipa de șanse cunoscută de gen pe traseul experienței sale românești. Fiindcă, orice s-ar spune, un text prost este o șansă irosită, iar un autor submediocru, chiar dacă în epocă se putea vedea altfel, readus astăzi în avanscenă va ilustra și el, mai bine decât oricând, o șansă ratată a creației literare. Să nu uităm că, prin strădania și stăruințele lui Adrian Rogoz, SFul românesc câștiga la un moment dat, pentru temele și obiectivele sale specifice, un număr de scriitori formați în mainstream, ceea ce a însemnat o infuzie de literatură și o mare ocazie fructificată de gen. Mai multe cărți importante 6

Mircea Opriță - Anticipația între risipă și construcție

au apărut atunci datorită lor – mai exact spus, datorită unora dintre ei – și mă refer în special la Vladimir Colin, Victor Kernbach, Sergiu Fărcășan, Georgina Viorica Rogoz, Horia Aramă, Ovid S. Crohmălniceanu. Au fost și alții, cu scrieri deasupra mediei valorice stabilite în Colecție, însă nu de prim-plan, totuși, lucru pe care trecerea timpului ne îngăduie să-l vedem cu mai multă claritate decât la apariția lor. Dar, înainte de a vorbi despre calitate, să luăm în discuție aspectul pur cantitativ. Despre câți dintre profesioniștii intrați atunci pe orbita genului putem spune că au făcut carieră în SF (ori măcar și în SF), încât fantasticul științific să-și fi putut valorifica la maximum șansa prin ei? Mihu Dragomir a dat o culegere de Povestiri deocamdată fantastice, despre care încă mai putem vorbi, însă o moarte pretimpurie l-a împiedicat pe scriitor să meargă mai departe. Leonida Neamțu a publicat și el un volum, Blondul împotriva umbrei sale, pe un ton glumeț, evoluând între mima poetică și comicul parodiei. La fel, Dorel Dorian și Monica Cremene, trecuți și ei fulgerător, cu câte o carte, prin vitrina SF-ului românesc. Eduard Jurist, Corneliu Omescu, Laurențiu Cerneț au publicat câte două vo7

lume de anticipație, și atât. Până și Sergiu Fărcășan, ajuns la un moment dat, prin romanele O iubire în anul 41.042 și Vă caută un taur, între vârfurile din epocă ale SF-ului nostru, a intrat în conul de umbră și într-un iremediabil deficit de creație îndată după expatrierea sa în Canada. Ne putem întreba, într-un exercițiu de imaginație, cum ar fi arătat genul dacă experiențele lor ar fi continuat în ritmul și cu ambițiile pe care le vedem la anglo-saxoni, și nu producând jucării amuzante, ci ca scrieri în care să se fi investit, cu toată seriozitatea, speranțe și încredere în șansa domeniului. La fel ca alte lucruri aspirând la temeinicie și durată, SF-ul nu poate exista decât promovând ideea de construcție și tot ce pretind, ca inteligență practică și efort, operațiile ce decurg din ea. O construcție literară de anvergură se bazează pe cărți. Pe existența fizică a cărților, mai întâi, după care putem căuta și elementele de structură, idei, personaje, intrigă, mesaj, filiații, originalitate și toate celelalte chestiuni din care trăiesc cărțile, iar genul prin ele. Sigur, anticipația își construiește propriile obiective, care nu sunt neapărat diferite de cele ale literaturii generale, cel puțin în modul meu de

Mircea Opriță - Anticipația între risipă și construcție

a o înțelege. Din păcate, de risipă n-au fost scutite nici alte perioade din evoluția genului la noi. Atenție la Noul Val, suna, avertizator, într-unul dintre vechile Almanahuri Anticipația, titlul unui articol al lui Vladimir Colin, de introducere a unei generații emergente. Noul Val, al „optzeciștilor”, îndreptățea în epocă speranțe dintre care unele s-au confirmat, multe nu. Și, asta, tocmai dintr-o parcimonioasă, poate chiar nepăsătoare producție a cărților, care l-a îndreptățit pe Cornel Robu să constate lipsa de substanță și de energie a grupării: „Val care, vai!, ca valul trece, între timp a și trecut și s-a «spart» de nu s-a mai ales nici spuma de el”, spune promotorul ideii de sublim în SF, dezamăgit și întrucâtva ironic. Majoritatea participanților la această aventură de creație SF bazată pe profesionalizarea unora dintre fanii formați în primele cenacluri de specialitate și-au putut înscrie în bibliografiile proprii doar câte o carte-două; unele, precum contribuțiile lui Marcel Luca și Constantin Cozmiuc, lăsate să „tândălească” în ipotetic până spre sfârșitul vieții autorului, în primul caz, ori așteptând în continuare să fie tipărite sub formă de volum, postmortem, în cel de-al doilea. Puține sunt excepțiile de la acest

tipar al scrisului lenevos:  Mihail Grămescu, Ovidiu Bufnilă, Dănuț Ungureanu, poate Lucian Merișca și Mircea Liviu Goga, acesta din urmă revenit spectaculos în actualitate cu un roman, Insula pescărușilor, după decenii de tăcere. Excepțiile citate își construiesc, cu mai multă sau mai puțină tenacitate, o operă proprie, dar nu reușesc să zdruncine regula risipei ce caracterizează întreaga etapă, o risipă de timp reflectată în creație și resimțită de gen în ansamblul său. Deceniul ultim al secolului XX cunoaște o altă înnoire de generații, precum și numeroase schimbări favorizate de înlocuirea regulilor social-politice anterioare și de intrarea, în sfârșit percepută direct și din plin de români, în Era Informațională. Nu e locul aici pentru o analiză detaliată a situației, centrată inevitabil pe absorbția literaturii (inclusiv a SFului) în curentul postmodernist. Deocamdată mă limitez să observ schimbarea la nivel de mentalitate auctorială, constatând în primul rând ritmul mult mai dinamic în care „respiră”, ca să spun așa, anticipația noastră actuală. În răspăr cu afirmațiile unora despre un așa-zis moment sepulcral al SF-ului românesc, ce constatăm 8

Mircea Opriță - Anticipația între risipă și construcție

privind în jur? Edituri peste edituri, colecții care înfloresc, dispar și renasc, reviste ale genului, în special virtuale dar de o ritmicitate și chiar varietate remarcabile, și – ceea ce mi se pare și mai relevant – mulți autori noi, ambițioși, adăugați supraviețuitorilor perioadelor anterioare, cu cărți proprii numeroase, cu prezențe constante în antologii tematice, iar în plus cu o mare poftă de a traduce (apropo de sincronizarea efectivă cu SF-ul mondial) și de a fi traduși. Cred că niciodată, la noi, n-a avut parte genul de o perioadă atât de înfloritoare ca acum, când vechii formatori de opinie îi cântă, cu ochii închiși, prohodul. Că ne place sau nu curentul cyberpunk, că SF-ul actual arată – sau nu – în totalitatea lui ca acesta, că inventăm alte formule menite să diversifice și să revigoreze vechile moduri de a concepe anticipația, toate acestea contează, dar nu în contextul acestui discurs. Esențial rămâne faptul că genul începe să capete aspect de construcție temeinică și inteligent organizată peste amintirea proiectului său de odinioară, rămas oarecum la cheremul întâmplării și al descălecătorilor mai mult sau mai puțin inspirați, mai mult sau mai puțin încrezători în reușita și în valoarea 9

întreprinderii la care se înhămau. Contează că un număr sporit de autori formați din resursele mereu reîmprospătate ale genului își consolidează statutul de scriitori, publicând nu o carte-două, cu sentimentul participării la un experiment interesant dar nesigur, ci serii de volume, în cicluri și trilogii, arătând vocație epică și dorința de a-și face în SF un nume și o operă. Liviu Radu, Sebastian A. Corn, Dan Doboș, Michael Haulică, Marian Truță, Florin Pîtea, Cristian-Mihail Teodorescu, Costi Gurgu și alții sunt deja nu doar promisiuni, ci efectiv arhitecți ai acestei construcții insolite ce poate face din SF-ul românesc parte a experimentelor postmoderne ale literaturii contemporane și, în același timp, o secvență perfect onorabilă din geografia actuală a SF-ului mondial. Ca să nu mai amintesc decât în treacăt de faptul că genul începe să aibă și exegeți remarcabili din această generație foarte activă, semnatari ai unor cercetări academice și teze de doctorat (deja pomenitul Florin Pîtea, Bogdan Aldea și Florina Ilis), precum și un critic de remarcabilă aplicație la domeniu în persoana lui Cătălin Badea-Gheracostea. Nu vreau să se creadă cumva

Mircea Opriță - Anticipația între risipă și construcție

că, prin eforturile lor de creație, independente și conjugate, s-a pus capăt risipei cunoscute de anticipație. Risipa șanselor revine atunci când încrederea în valoarea scrisului tău fie nu se dezvoltă, fie se irosește în gol, fie apare pe un teren bântuit de ambiție și nu de talent. Listele veleitarilor și ale rataților se vor putea completa și de acum înainte, atât în mainstream cât și în SF. Dar important este că o construcție în SF-ul românesc devine nu doar posibilă, ca odinioară, ci tot mai vizibilă, lărgind și supraetajând baza pusă de generațiile precedente. Niște autori care se iau în serios și iau în serios inclusiv nevoia de a-și

scrie cu hărnicie subiectele sunt o garanție că genul progresează, caută soluții, răspunde la noi provocări. Din perspectiva construcției în continuă dezvoltare, eșecurile, abandonurile, lucrările făcute superficial, cu neîncredere sau cu jumătăți de măsură, aproape că nu mai contează. Privind înainte, pot spera un timp când nimeni nu va mai ridica din umeri în fața unei scrieri bune de SF, emițând judecăți comode și inconștiente („Ce-i asta  ? O prostie…”) și nici nu va mai risca să ne declare genul mort și îngropat, când el de fapt prosperă, iar piesele lui de rezistență se înmulțesc.

10

Ștefan Buzărnescu - SF-ul – ca ipostază transculturalului Mircea Opriță - Anticipația întrearisipă și construcție

SF-ul – ca ipostază a transculturalului Ștefan Buzărnescu

tichetate în mod superficial ca simple exerciţii de „viitorologie” de către mulţi „cartezieni” prin formaţie profesională, sau plasate în derizoriu de către pretinşi scriitori „serioşi” (!?) , producţiile SF şi-au conturat, de câteva generaţii, un profil identitar inconfundabil la nivel internaţional. Am invocat şi parametrul „internaţional” în mod expres: pentru a mai tempera apetitul câtorva detractori taraţi care, făcând trista figură de deontologi de ocazie, îşi imaginează că pot da lecţii naţiei despre „tot ceea ce se poate şti , şi chiar despre încă ceva pe deasupra”, ca să-l cităm pe renascentistul Giovani Picco de la Mirandola. Acestei faune grafomane, câştigătorul premiului mondial pentru poezie(1982) Marin Sorescu, i-a pus un diagnostic mult mai convingător: „poeţii cântă, criticii cârâie...”. Acestea fiind zise, noi ne disociem de cele peste 250 de definiţii ale culturii, făcând apel

E

11

Ștefan Buzărnescu - SF-ul – ca ipostază a transculturalului la virtuţile explicative şi hermeneutice aleaccepţiunii sociologice  a conceptului de cultură, anume ca o complementaritate dintre scriere, literatură, ştiinţe , arte şi tehonologie  ; avem în vedere tehnologia în sensul larg al termenului, adică şi producţia de modele culturale, modele de comportament, producerea de noi contexte manageriale etc.1  Pe aceste coordonate, devine mult mai clar că Scince-Fiction-ul nu poate fi exclus nici din fenomenologia culturii, nici din aria literaturii. Ca sa fiu mai bine înţeles, voi preciza că aşa cum nu se mai poate vorbi astăzi despre tehnologie având reprezentarea exclusivă a muncii manuale, tot aşa nici despre literatură nu se mai poate vorbi prin prisma semantică a conceptului de literatură de acum câteva sute de ani! Ieşirea din captivitatea semantică a accepţiunilor tradiţionale ale vocabularului este un imperativ al timpurilor noastre, iar literatura nu poate face excepţie; producţiile SF pot (şi ele) să funcţioneze ca vectori de compunere pozitivă în scopul înnoirii echipamentelor noastre intelectuale în rezonanţă cu complexitatea mereu crescândă a mutaţiilor structurale aferente transformărilor aflate în curs. Celor care au limite serioase în a-nţelege locul şi rolul literaturii Sf 12

în arealul culturii contemporane, iar pe deasupra sunt prea obsedaţi de întrebări de tipul „la ce foloseşte ? X...”, mai repetăm şi în acest context: literatura SF este nu doar un exerciţiu de transfigurare artistică, ci şi un exerciţiu de dezvoltare a capacităţilor creatoare prin modul original în care dinamitează stereotipurile şi sparge clişeele de raportare la existenţă; potenţialul de inovaţie şi de creativitate individuală poate fi catalizat şi prin lectura unor scrieri SF. Dacă cel puţin asta s-a înţeles, atunci fie şi numai pentru această oportunitate merită citită orice producţie SF/anticipaţie; judecăţile de valoare vor veni după. Totuşi, propunându-ne să aducem câteva argumente pentru a focaliza SF–ul pe zona transculturalului, apreciem că este imperios necesar să redefinim conceptele de interculturalitate şi de multiculturalitate, evident, tot din perspectivă sociologică. Interculturalitatea şi multiculturalitatea, multă vreme considerate ca interşanjabile în discursurile despre comunităţile multietnice, şi-au dovedit limitele şi multe note discriminatorii prin efectele practice ale gestionării efective a acestei confuzii. Astfel, centrarea practicii sociale pe multiculturalitate s-a obiectivat în conservarea diferen-

Ștefan Buzărnescu - SF-ul – ca ipostază a transculturalului ţelor, cu efecte nedorite : dezintegrarea statalităţii în cazul fostei Iugoslavii , sau enclavizarea—cazul Tirolului, ca să luăm doar două exemple din proximitatea noastră europeană. Interculturalitatea îşi propune să comute accentul pe dimensiunea dialogică a culturilor. Deci, dacă interculturalitatea, la fel ca şi multiculturalitatea, pleacă de la recunoaşterea şi acceptarea diferenţelor, perspectiva hermeneutică le separă: în timp ce multiculturalitatea se focalizează pe menţinerea diferenţelor, interculturalitatea plasează diferenţele în arealul de complementaritate unde devine posibilă cultivarea sinergiilor şi identificarea resurselor comune de contribuţie la coeziunea socială a spaţiului social comunitar. În acest context, nu competiţia, ci parteneriatul se dovedeşte a fi genericul evoluţiei comune a celor care sunt diferiţi şi trebuie să rămână diferiţi pentru a-şi continua proiectul existenţial împreună, nu împotriva celorlalţi, sau şi mai rău, prin segregare, deoarece segregarea a condus la apartheid— experienţă de tip colonial care a rămas în istorie ca un eşec lamentabil, categoric nerecomandabil pentru viitor. Dincolo de aceste nuanţe, se mai cuvine o precizare de fond : atât interculturalitatea cât şi multiculturalitatea rămân inseparabile de

parametrul geopolitic. Sunt legate de un teritoriu care poate implica asimetrii în formele de recuperare a memoriei colective pentru viitoarele generaţii. Prin transculturalitate, aceste ipotetice aporii devin surmontabile. Asociat funciar viitorului nedefinit, SF-ul mai este numit şi literatură de anticipaţie, fapt care ne obligă, în economia acestui eseu să ne precizăm şi modul în care ne asumăm paradigma viitorului. În calitatea sa de  construct cultural şi ca „domeniu al incertitudinii” viitorul este gândit în literatura de profil ca sistem deschis despre care nu putem formula judecăţi de valoare bazate pe „cunoştinţe”, ci putem formula doar „conjecturi” (aserţiuni probabile); de aceea Bertrand de Jouvenel a creat termenul de „viitori posibili”. Perspectiva pluralistă asupra viitorului permite depăşirea viziunilor fataliste sau unidimensionale asupra dezvoltării, iar Logica, prin conceptul de „viitori contingenţi” aduce argumente persuasive pentru a demonstra că faptele viitoare rămân nedecise sub aspectul valorii lor de adevăr, spre deosebire de faptele prezente şi cele trecute care se supun principiului terţiului exclus, fiind fie adevărate, fie false. Viitorii contingenţi aduc o perspectivă nouă: anticipaţiile, în 13

Ștefan Buzărnescu - SF-ul – ca ipostază a transculturalului sfera cărora funcţionează principiul terţiului inclus! (Aici este sursa generativa a transculturalului). Viitorii contingenţi, ne stimulează să redefinim transculturalitatea ca ipostază a  SF-ului, anume, ca un  domeniu privilegiat al abandonării dependenţei aserţiunilor de suportul hard al naraţiunii. Deteritorializarea spaţiului şi plasarea acţiunilor în zona virtualului în care poate funcţiona legitm principiul terţiului inclus face posibilă o permanentă redistribuire a raportului dintre posibil, probabil şi dezirabil. Eleonora Massini,2  distinge trei moduri de raportare la viitor, în funcţie de raportul dintre probabil, posibil şi dezirabil : 1. Primul mod  pleacă de la necesitatea de a influenţa eficient schimbarea rapidă prin stăpânirea sensului mutaţiilor şi de bazează pe deviza „ceva este în curs de schimbare”. În această accepţiune datele trecutului şi ale prezentului (FACTA) deschid calea posibililor şi, dintre aceştia, a probabililor. Această paradigmă a caracterizat „epoca prognozelor” în vogă în anii 60 ai secolului al XX-lea; 2. Al doilea, privind eforturile de a face ca „posibilii şi probabilii să devină convergenţi cu dezirabilii”, are ca deviză „ceva trebuie să se schimbe” şi s-a concretizat în: 1) an14

ticipări  cu caracter proponderent normativ; 2)  utopii  – viitor dorit, dar nerealizabil; 3)eutopii  – viitor dorit şi realizabil; 3)  distopii  – viitor nedorit, dar realizabil. 3. Al treilea, ca sinteză a primelor două, propune crearea proiectului prin relaţionarea posibilului şi probabilului pe baza alegerii neechivoce a dezirabilului, respectiv prin operaţionalizarea, în sens sociologic, a opţiunilor valorice comunitare. Deviza care îl particularizează este: „ceva se poate schimba”. Din perspectiva specialistului în tehnica informaţiei, Karl Steinbeck apreciază că viitorul trebuie reconstruit prin prisma a trei specii de informaţie: 1)  prognozele  propriu-zise care prezintă premisele cale mai probabile rezultate din anticiparea cognitivă; 2) proiecţiile – definesc alternativele dezvoltării viitoare: 3) planurile – adaugă mijloace de putere în vederea realizării efective a unei anumite proiecţii considerate optime. În acest context, (formulează o concluzie acest reputat om de ştiinţă) imperativul care se deschide este  reprogramarea conştiinţei umane, în perspectiva reconstrucţiei globale a relaţiilor umane. O nouă, viitoare ordine economică

Ștefan Buzărnescu - SF-ul – ca ipostază a transculturalului mondială va trebui să se sprijine pe o nouă ordine tehnologică şi pe o nouă ordine informaţională la nivel planetar. De fapt, tocmai revoluţia informaţională va fi revoluţia autentică şi imperios necesară de care are nevoie omenirea pentru a ieşi din decalajele care generează tensiunile şi contradicţiile prezente. Un nou concept al dezvoltării arată că „alături de ecosistemul natural al Terrei şi de metasistemul tehnic al lumii contemporane, va trebui să apară şi un sociosistem global. Experienţa umană are nevoie de o nouă premisă ecosistemică, iar în plan epistemic de o nouă paradigmă. Reconstrucţia spaţiului social contemporan în conformitate cu valorile civilizaţiei tehnologice3, impune valorificarea tuturor resurselor de creativitate istorică şi trecerea la o nouă paradigmă: creativitatea socială este sursa practic inepuizabilă de dezvoltare strategică4, în care dezvoltarea durabilă devine un caz particular, similar geometriei euclidiene faţă de geometria neeuclidiană. Pe aceste coordonate, se relevă o nouă valenţă a literaturii de anticipaţie: cultivarea creativităţii viitorilor posibili şi pentru comu-

nităţile umane concret definite., iar concursul lansat de Helion5  nu poate fi asimilat decît ca implicare efectivă în explorarea resurselor de creativitate pentru indivizi din toare segmentele de opinie şi din toate profesiile. Note de subsol 1 În greaca veche pentru a face existau două verbe: poieo = a face, a crea ceva nou şi original, ca unicat (de acolo şi cuvântul poezie), şi verbul tehne = a face o copie, a crea ceva nou, dar după model, (de acolo cuvântul tehnologie = succesiunea de proceduri pentru a produce ceva în serie) 2 Eleonora Massini: Fondamenti filosofici et etici della metodologia previsionale in Giorgio Marbach (Ed) Previsioni di lungo periode Analise esplorative., France Angeli, editore Milano, 1980. 3 Ştefan Buzărnescu : Sociologia civilizaţiei tehnologice, Editura Polirom, Iaşi, 1999 4 Ştefan Buzărnescu: Sociologia conducerii, Editura de Vest, Timişoara, 2003 5 E vorba despre “Timişoara peste o sută de ani”.

15

Cătălin Badea Gheracostea - AUTICA

AUTICA – o ipoteză a autarhiei culturale în individul de la 2050 CĂTĂLIN BADEA GHERACOSTEA

UTICA = 1. nume de planetă în jocul de browser o-game, dat de jucătorul dorMu în universul 11 de limbă engleză, în mai 2005. 2. mod de viață culturală care combină culegerea de produse culturale din norul informațional internautic executată de rutine de căutare autonome cu salvarea acestora într-o bază de date personală care se autoorganizează conform unor directive inițiale generale și cu propunerea automată pentru consumul senzorial&intelectual&emoțional de către rutine automate, auto-ajustabile prin feed-back-ul acceptului dat de către persoana umană inițializatoare a rutinelor de culegere, salvare și propunere. AUTARHIE = 1. ideal economic al unei societăți care este în stare să producă tot ce are nevoie și să consume tot ceea ce produce

A

16

Cătălin Badea Gheracostea - AUTICA

fără legături comerciale cu exteriorul. 2. translatare a termenului economic în domeniul cultural și a raportării de la societate la individ INDIVID DE LA 2050 = în cadrul discuției de față, se consideră că individul standard de la 2050 este rezultatul unei evoluții a individului de la 2014 înspre o integrare generală a tehnologiei informației cu natura umană și o dezintegrare a conceptelor tari ca naționalitate, limbă națională, tradiție, curent, comunicare, modă, proprietate, autor, receptare. IPOTEZĂ= un construct textual care corelează exemple literare existente în ficțiunea speculativă românească de până la 2014 cu definițiile precedente. 2. a. Lumea culturală devine o rețea de noduri de producereconsum (indivizii) a cărei imagine dinamică corespunde matematicii cristalografiei și mecanicii fluidelor. 2. b. Natura umană suportă grefe tehnologice fizice pentru creșterea siguranței, sănătății și eficienței fizice. Natura umană suportă grefe tehnologice wetware pentru creșterea siguranței, sănătății și eficienței mentale. 17

Există posibilitatea alegerii închiderii-deschiderii întrerupătorilor chimici din creier în prezența stimulilor emoționali. 2.c. Naționalitatea devine irelevantă pentru că nu mai există statalitate și conflicte violente între organizații ale mas(s)ei. 2.d. Limba națională devine irelevantă pentru că pentru fiecare comunicare între indivizi sau grupuri există formate codificate supra-lingvistic. Idiomurile subzistă atâta vreme cât se produc și consum obiecte estetice care au nevoie de ele. 2.e. Tradiția dispare în înțelesul de astăzi întrucât întreaga informație generată de umanitate se găsește simultan, într-un prezent continuu al accesului liber, în norul internatic. 2.f. Curentul și moda dispar în înțelesul de astăzi întrucât valorizarea estetică și etică nu mai ține cont de exterior. Maxima violență posibilă este întreruperea comunicării. 2.g. Comunicarea a devenit un șir de deschideri-închideri a accesului la norul de date universal. Apropierea fizică între doi sau mai mulți indivizi nu mai este necesară pentru perpetuarea speciei, iar atunci când încă ea există se face ceremonios sau ritualic. Implicit,

Cătălin Badea Gheracostea - AUTICA

obiectele culturale derivate din apropierea fizică (exemplu: trecerea de la scrisoarea de dragoste la sms, la rutina like-unlike pe facebook) devin cazuri particulare ale unor cataloage și bibliografii. 2.h. Proprietatea dispare întrucât toți au acces la tot, simultan. De asemenea, producerea unui obiect cultural este deschisă modificărilor prin feed-back (exemplu: cioturile din wikipedia) în timp real. 2.i. Autorul mai există în acceptul de astăzi dacă produsul său cultural-estetic nu este pus în timp real la discreția rețelei. 2.j. Receptarea nu mai precede judecății estetice și etice, este

simultană acesteia, ceea ce înseamnă că oprirea receptării este și cel mai sigur și categoric verdict. Orice receptare care continuă devine automat o participare la actul de creație – ceea ce duce la identificarea producerii de obiecte culturale cu receptarea acestora, identificare prin bucle de feedback cvasi-infinite. (exemplu: escapismul, telenovelele-romanele-jocurile fluviu). 3. Relația cu timpul a individului (accelerată sau încetinită de protezarea tehnologică) și caracteristica statistică (mai multe deschideri decât închideri) devin definitorii noii condiții umane.

18

Mariano Mart Í n Rodr Í guez - Antonio de Macedo și teologia...

Antonio de Macedo și teologia ca știință a naturii în literatura științificofantastică contemporană MARIANO MARTÍN RODRÍGUEZ olosirea literară a moștenirii Teologiei creștine (paradis și infern, îngeri și demoni, divinitatea și esența ei etc.) este o tradiție răspândită în Europa din Antichitate până în zilele noastre. Universul a ceea ce s-ar putea denumi fantazie teologică a inspirat întregi genuri literare, ca și viziunile de dincolo de moarte, ce ajunseseră la apogeu în Divina Commedia a lui Dante Alighieri, în urma precedentelor clasice precum mitul platonic al lui Er. Aceste descrieri ale paradisului, infernului și purgatoriului nu au dispărut o dată cu opera măestra al geniului toscan, în ciuda a ceea ce au afirmat unii1, și iată că există „El sueño del infierno” (Sueños y discursos, 1627), a lui Francisco de Quevedo, și multele sale adaptări europene care demonstrează acest lucru. Viziunea teologică, constând în descrierea locurilor de dincolo de moarte de către un personaj-martor s-a practicat chiar în epoca contemporană, ca și manifestare ficțională din partea autorilor canonici2, și, de asemenea, ca și presupus ra-

F

19

Mariano Mart Í n Rodr Í guez - Antonio de Macedo și teologia... port factual cu intenții apologetice pentru un public necritic, care a garantat succesul unor titluri precum A Travel Guide to Heaven (2003) a lui Anthony Destefano. La rândul său, demonologia nu a rămas în urmă în rolul ei inspirator și va fi de ajuns să ne amintim legenda lui Faust și numeroasele invenții literare de pacte diabolice pentru a înțelege importanța sa în imaginarul occidental. În actualitate sunt îngerii ,cei ce par să fi ocupat centrul scenei, cel puțin în cultura populară actuală, dacă trebuie să judecăm după succesul seriilor de best-seller precum The Fallen (2003-2004) a lui Thomas E. Sniegoski, deși nu lipsesc exemplele de angeologie în literatura exigentă modernă, precum La Révolte des anges (1914), a lui Anatole France. Totodată, însuși Dumnezeul Creștinismului a devenit în mod modern un personaj de ficțiune în cărți precum La tournée de Dios (1932), a lui Enrique Jardiel Poncela. Pe scurt, Teologia încă reprezintă un izvor de cronotopi și idei pentru scriitorii interesați de crearea unor lumi ficționale nerealiste, astfel încât chiar s-ar putea considera una dintre marile ramuri ale ficțiunii imaginarului, paralelă celei magice, mitologice, fantastice și științifico-fantastice, care este poate cea cu care are cele mai multe elemente în comun, în special caracterul său predominant rațional și ontologic concret. De fapt, supra-

naturalul teologic pare să aibă mai puține în comun cu arbitrarietatea magiei basmelor și a fantasy-ei predominante în lumea anglosaxonă și care a marginalizat tradiția arheo-speculativă latino-europeană1, din moment ce reflecția teologică a limitat domeniul fanteziei prin legi deduse rațional din Scripturi până ce au devenit „science de la foi” [știința credinței]2. A eliminat astfel gândirea magică pe care se ������������� După cum afirmă Eileen Gardener în „In� ���������������������������� troducerea” sa la Visions of Heaven & Hell before Dante, New York, NY, Italica Press, 1989, pp. XI-XXIX, „[t]he genre of medie� val visions of heaven and hell culminates with Dante’s Divine Comedy. […] Dante was able to prepare a cohesive, imagina� tive, literary and brilliant summation of the subject. After him the topic, in effect, dies” [genul viziunilor medievale ale pa� radisului și infernului culminează cu Divina Comedie a lui Dante. (...) Dante a fost capabil să pregătească un compendiu co� eziv, imaginativ, literar și genial a subiec� tului. După acesta, tema, de fapt, moare] (pp. XXVI-XXVII). 2 A se vedea o listă scurtă de viziuni de dincolo de moarte moderne scrise de mai mulți autori canonici în literaturile anglosaxone și romanice: „In the Wrong Paradise” (1883; In the Wrong Paradise and Other Stories, 1886), a lui Andrew Lang; Captain Stormfield’s Visit to Heaven (1907/1908), a lui Mark Twain; Parliamo tanto di me (1931), a lui Cesare Zavattini; „Oltretomba americano” (L’epidemia, 1944), a lui Alberto Moravia, și un clasic retoroman, „Correspondenza col purga� tieri” (Il saltar dils morts, 1982), a lui Ursi� cin G. G. Derungs.

20

Mariano Mart Í n Rodr Í guez - Antonio de Macedo și teologia... fundează magicul, de care, de asemenea, se deosebește pentru că nu trimite la un in illo tempore mitic, ci se desfășoară într-un prezent care îi adaugă un supliment de efect de realitate. Motivele fantaziei teologice (sau teoficțiune, dacă se acceptă acest neologism comod) provin dintr-un fond mitologic (biblicul în creștinism, hindusul în budism, etc.), dar nu mai este vorba despre a repovesti vechile fabule într-o formă mai mult sau mai puțin originală, ci doar profită de acel fond ca de una dintre sursele enciclopediei ficționale utilizată în scopul unor noi invenții, într-un context clar situat în Istorie. Călătoria supranaturală a lui Dante se întâmplă într-un moment bine stabilit, nu în anistoria mitului. Teoficțiunea, de asemenea, se deosebește în mod clar de fantastic. Apariția figurilor teologice (demoni, îngeri etc.) într-o lume ficțională ce se prezintă ca un reflex al lumii noastre empirice nu dă naștere unui conflict ontologic, nici îndoielii (legate de modul de interpretare a faptelor) specifice literaturii fantastice, ce se poate caracteriza ca și „cea care prezintă sub formă de probleme fapte anormale, nenaturale sau ireale în contrast cu chestiuni reale, normale și naturale”3. 3 Chiar dacă succesul mondial al fanteziei lui Tolkien a configurat canonul predo� minant al lui fantasy, al cărui nume an� glosaxon chiar se importă pur și simplu,

21

Ființele spirituale ale teoficțiunii nu doar se manifestă într-un mod perceptibil pentru ochii martorului povestitor al faptelor, ci existența lor se postulează ca neîndoielnică în spațiul ficțiunii, fiind dotate cu o materialitate nu mai puțin perceptilă, chiar dacă paradoxală. Această concizie tinde să reducă în practică dimensiunea supranaturală. Aceasta se manifestă în mod punctual (de exemplu, miracolul oferit prin pactul diabolic), și nu sistematic, ca și în magia din fantasy. Inclusiv se disimulează, când apare perfect naturală în viziunile teologice, de exemplu, în cele în care ceea ce este supranatural pentru martor apare ca și perfect natural în acel spațiu de dincolo de moarte. Din acest punct de vedere, s-ar putea susține includerea sa nu doar în ficțiunea speculativă, înțeleasă ca ficțiunile care se desfășoară în țări ima� ginare cu aspect vechi sau protoistoric, ai căror locuitori au credințe și obiceiuri exotic-imaginative, au fost foarte răs� pândite în Europa latină. Multe dintre ele ignoră total magia, insistând mai degrabă pe componentul verosimilităţii istorice și arheologice din cadrul imaginarului și recurgând des la retorica științelor uma� ne. Printre exemplele remarcabile ce s-ar putea aminti, se numără opere precum Il deserto dei tartari (1940), a lui Dino Buz� zati; Le Rivage des Syrtes (1951), a lui Ju� lien Gracq; ficțiunea istorică La Gloire de l’Empire (1971), a lui Jean d’Ormesson; Escuela de mandarines (1974), a lui Miguel Espinosa, și El testimonio de Yarfoz (1986), a lui Rafael Sánchez Ferlosio

Mariano Mart Í n Rodr Í guez - Antonio de Macedo și teologia... un ansamblu de genuri tematice care respectă în aparență legile rațiunii în desfășurarea sa imaginativă, ci chiar în ficțiunea științifică propriu-zisă. Aceasta a fost definită de Fernando Ángel Moreno ca și „Gen de ficțiune proiectivă bazată pe elemente non-supranaturale”4. În această privință, am putea să ne întrebăm dacă acțiunile divine (inclusiv cele angelice și diabolice, prin împuternicire) sunt supranaturale pentru Natura divină... Pe de altă parte, elementul proiectiv trimite la un proces de extrapolare sau analogie ce generează o lume ficțională conformă cu metoda științifică, o metodă ce nu se limitează la empirismul științelor naturii, ci este aplicată, de asemenea, de către științele umane și divine, și între ele întocmai și Teologia. Din acest punct de vedere, teoficțiunea ar putea fi, de asemenea, sciencefiction. Cel puțin, aceasta din urmă a înglobat cu frecvență teologicul, în ciuda materialismului și naturalismului unui tip de ficțiune născută împreună cu Revoluția Industrială și secularizarea modernă. După cum a declarat unul dintre cei mai mari erudiți ai domeniului științificofantastic5: 4 Așa o numește Claude Geffré în secțiunea sa (pp. 489b-493-c) de la înre� gistrarea „Théologie” din Encyclopedia Universalis, vol. 22, Paris, Encyclopaedia Universalis, 1994, pp. 488b-498a. „ 5 cea care prezintă sub formă de proble� me fapte anormale, nenaturale sau ireale

Familiar definitions of SF imply that there is nothing more alien to its concerns than religion. However, many of the roots of Proto SF are embedded in traditions of speculative fiction closely associated with the religious imagination, and contemporary sf recovered a strong interest in certain mystical and transcendental themes and images when it moved beyond the Taboos imposed by the Pulp magazines. Modern sf frequently confronts age-old speculative issues associated with metaphysics and theology – partly because science itself has abandoned them. Speculative fiction always tends to go beyond the merely empirical matters with which pragmatic scientists concern themselves; perhaps something called “science” fiction ought not to include metaphysical fiction, but the genre as constituted obviously does.6

în contrast cu chestiuni reale, normale și naturale”, în Ana María Barrenechea, Ensayo de una tipología de la literatura fantástica, Caracas, Monte Ávila, 1978, p. 90. Folosirea expresiei „nenatural” pare reușită, din moment ce în acest mod nu se mai confundă cu supranaturalul din religie. „ 6 gen de ficțiune proiectivă bazată pe elemente non-supranaturale”, în Teoría

22

Mariano Mart Í n Rodr Í guez - Antonio de Macedo și teologia... Totuși, ar fi în mod sigur abuziv dintr-un punct de vedere istoric înlăturarea diferențelor dintre ficțiunea științifică și teologie. Chiar dacă aparteneța celei din urmă la cea dintâi ar fi defensibilă, adevărul e că ambele s-au diferențiat întotdeauna în cadrul global al literaturii speculative, chiar din Antichitate, când Favonius a confruntat viziunea teologică a lui Er celei cosmice seculare din visul lui Scipio ciceronianul7. Science-fictionul este un lucru al acestei lumi (sau univers) material; teoficțiunea este din altă lume, din lumea de dincolo spirituală mai departe de sfera stelelor fixe. Chiar dacă ambele lucruri se abordează rațional în aceste două tradiții literare paralele, spiritualul împotriva materialului este de obicei trăsătura distinctivă esențială în scopuri clasificatoare, ceea ce la rândul său se traduce în distribuția și recepția sa diferită, în general diferențiate, cel puțin până la apariția unui fenomen relativ recent ce a dărâmat acea barieră dintre cele două tipuri de lumi. În timp ce tratamentul figurilor și motivelor teologice nu se îndoia în

teoficțiunea tradițională de caracterul lor ca entități existente în mod fantastic într-o dimensiune diferită de cea fizică sau natural cuantificabilă și accesibilă prin simțuri, mai multe ficțiuni remarcabile contemporane prezintă o moștenire teologică ce secularizează mitul ființelor sau realităților celeilalte vieți prin postularea existenței lor într-un plan sensibil, ce se poate înțelege, în consecință, prin metoda științelor naturale. Ar fi vorba atunci de o Teologie literal naturală într-o lume posibil construită a lucrării, din moment ce divinul apare ca un obiect de studiu, în care dimensiunea spirituală se naturalizează. Novumul acestor ficțiuni științifice consistă adesea în revelația materialității literale a divinului, prin care ajunge să poate fi subiectul experimentării și intervenției umane, în modul științelor dure. Aceasta nu înseamnă nimic, cu toate, că i se distorsonează esența. Nu ne situăm în fața unor refutări iconoclastice și ireverențioase a ideilor religioase, ci mai degrabă în fața unei tentative de fuzionare. Deși materiale, manifestările divine continuă să respecte regulile lor proprii, așa cum le postulează Teode la literatura de ciencia ficción. Poética y logia. Pur și simplu, regulile înainte retórica de lo prospectivo, Vitoria, Portal, neverificabile în mod material, pen2010, p.  107. 7 Brian Stableford, „Religion”, în John tru că se bazau pe credință, capătă Clute și Peter Nicholls (eds.), The Encyclo- caracter de legi naturale, astfel încât pedia of Science Fiction, New York, NY, St. science-fictionul teologic devine Martin’s Griffin, 1995, pp. 1000-1003, în p. hard science fiction. Câteva exem1000. ple pot servi pentru exemplificare. 23

Mariano Mart Í n Rodr Í guez - Antonio de Macedo și teologia... În „24 marzo 1958” (Il crollo de la Baliverna), a lui Dino Buzzati, explorarea spațiului se ciocnește de o limită de netrecut: paradisul creștin, conform imaginii populare și tradiționale, ce ar fi situat în spațiul exterior peste capetele noastre, adică ar fi un paradis la ale cărui limite s-ar putea ajunge cu o rachetă, până la punctul de a putea asculta cu urechile muritoare cântecele binecuvântaților... După acest precursor, al cărui semnificat ar putea fi anti-tehnologic în mod simbolic, Teologia ca și știință a naturii se consolidează datorită mai multor povestiri de un înalt nivel literar, care, în apropiere de schimbarea mileniului, explorează posibilitățile acestei noi abordări teoștiințifice. Printre ele, se remarcă, prin recunoașterea de care s-a bucurat, una cuprinsă în volumul Stories of Your Life and Others (2002), a lui Ted Chiang, în a cărui producție reprezintă un punct de reper recunoscut, având câștigate marile premii ale science-fictionului anglosaxon (Hugo, Nebula și Locus). „Hell is the Absence of God” (2001) prezintă o lume foarte asemănătoare celei prezente, dar în care este posibilă perceperea prin simțuri a paradisului și infernului, astfel încât se știe cu siguranță cine a fost condamnat sau salvat, iar îngerii și demonii circulă pe Pământ de asemenea într-o formă perceptibilă, deși cu diferența că manifestările angelice sunt de obicei catastrofice,

iar, uneori, și salvatoare. În această lume ficțională, căutarea de către protagonist a unui mod de a se reîntâlni cu soția sa în paradis, se rezolvă într-o formă tragic ambiguă, care confirmă și chestioneză deodată principiul obligației iubirii necondiționate pentru Dumnezeu. Această ambiguitate, care îi conferă povestirii lui Chiang o excepțională capacitate de stimulare a reflecției în cadrul unei estetici a dublului sublim teologic și științifico-fantastic, este mai puțin însemnată în alte ficțiuni contemporane de acest tip, deși nu sunt mai puțin bogate emoțional și intelectual. De exemplu, „Habítame y que el tiempo me hiele” (1999, cuprins ca și apendice al nuvelei din 2009 La última noche de Hipatia și în antologia personală Dulces dieciséis y otros relatos, 2014), a lui Eduardo Vaquerizo, prezintă originalitatea de a nu utiliza teologia creștină, ci cea budistă, ca bază a povestirii sale. Niște călători temporali observă îngroziți și fascinați spectacolul unei nirvana universale, a unei stări de comuniune și fericire supremă, care transformă omenirea într-un uriaș furnicar de ființe iluminate, care, chiar fără tehnologie, distrug Pământul. Modul de abordare științifico-fantastic consistă în faptul că această nirvana nu este o stare obținută printr-un efort spiritual, ci rezultatul unui virus extrem de contagios. Fericirea așa obținută este un soi de fenomen natural catastrofic, un opium al poporului 24

Mariano Mart Í n Rodr Í guez - Antonio de Macedo și teologia... ridicat la puterea infinită ce indică funcția consolatoare a religiei, dar și consecințele ei alienante. O viziune chiar mai întunecată asupra religiei, deși nuanțată de o concepție a omenirii nu mai puțin întunecată, este cea prezentată de cele două principale narațiuni teoștiințifice ale lui António de Macedo, ambele anterioare celei celebre a lui Ted Chiang. Macedo, care trebuie considerat unul dintre maeștrii ficțiunii speculative portugheze, este mai puțin cunoscut decât merită în mediiile science-fictionului internațional fără îndoială datorită obscurității limbii sale în aceste medii. Macedo, născut în 1931 și exponent al ultimei generații moderne, se bucură de o înaltă considerație ca și cineast printre cei mai importanți din Novo Cinema din Portugalia, în timp ce nu a avut parte de aceeași faimă cu activitatea sa literară, care a înlocuit-o pe cea cinematografică, începând cu publicarea lui O limite de Rudzky e outras histórias în 1992, probabil din cauza succesului și considerației reduse pe care o au în Portugalia science-fictionul și ficțiunea fantastică, așa cum însuși Macedo a semnalat8 și în ciuda ����� Definițiile cunoscute ale science-fictio� �������������������������������������� nului implică că nu există nimic mai înde� părtat de preocupările sale decât religia. Totuși, multe dintre rădăcinile literaturii protoștiințifico-fantastice sunt înrădăci� nate în tradiția ficțiunii speculative strâns legate de imaginația religioasă, și scien� ce-fictionul contemporan a recăpătat un

25

muncii de apărare a acestor genuri dusă de unul dintre cultivatorii lor cei mai iluștrii, José Saramago, a cărui cărți O Ano de 1993 (1975) și Ensaio sobre a Cegueira (1995) sunt fiecare în parte clasice ale acestui gen. Totuși, cele trei nuvele scurte ce constituie volumul citat denotă un grad de angajament cu calitatea literară nu mai mic decât cel demonstrat de Macedo în creația sa cinemtografică, după cum indică varietatea discursurilor retorice utilizate în povestirea care dă numele colecției și interesul ideii sale. „O limite de Rudzky” este scris ca și o succesiune de rapoarte prezentate de un angajat superiorului său ierarhic, căruia i se adresează cu apelative enigmatice până ce se descoperă în ultimul rând că este vorba despre același tip de corespondență ca într-o ficțiune franceză cu structură și abordare similare, „Opération Pucelle»” (Diable, Dieu et autres contes de menterie, 1965), a lui Pierre Gripari. Rapoartele interes puternic pentru anumite imagini și teme mistice și transcendente, după ce a depășit tabuurile impuse de revistele pulp. Science-fictionul modern abordează adesea chestiuni speculative îndepărtate asociate metafizicii și teologiei, în parte pentru că însăși știința le-a abandonat. Ficțiunea speculativă întotdeauna tinde să meargă mai departe de chestiunile pur empirice de care se ocupă oamenii de știință pragmatici; poate ceva numit „science”-fiction nu ar trebui să includă ficțiunea metafizică, dar genul, așa cum este construit, o face în mod evident.

Mariano Mart Í n Rodr Í guez - Antonio de Macedo și teologia... povestesc procesul de descoperire de către omul de știință Rudzky și echipa sa, într-un institutut de cercetare din Lisabona, a unei materii capabile să compenseze forța gravitației, deși doar în cadrul unor limite care abia permit construirea unui scuter zburător la înălțime joasă. Îndoielile comunității științifice în legătură cu această breșă în legile naturale se transformă într-un scandal, când alt instrument dezvoltat în același institut pentru studiul neutrinilor, «neutrinoscopul», arată că fenomenul se datorează faptului că substanța configura în aparat un semn cabalistic ce impiedică demonii să acționeze. Concluzia care se impune este următoarea9: A gravidade, por exemplo, năo é uma força, mas uma ausência de força, ou

melhor, uma antiforça. A verdadeira força é ascensional: os anjos puxam as coisas (vivas e năo-vivas) para cima, ou seja, afastam-nas dos planetas ou das massas densas maiores para lhes dar o sentido ascendente próprio da evoluçăo cósmica: legiões de demónios, porém, agregados a cada ser, cada objecto e cada material, trabalham ininterruptamente para contrariar essa força elevatória – e os objectos descem em vez de subirem.10

Cum se descoperă tot așa că electricitatea și magnetismul nu sunt mai puțin lucrări demonice, dubla consecință este că științele dure se „ 9 Când, imitându-l pe Plato, Cicero a dărâmă, în timp ce Teologia trebuie scris un tratat despre lucrul public, de să ocupe locul său, o Teologie care

asemenea a repovestit episodul învierii lui Er din Pamphylia (care, după cum se spune, după ce a fost pus pe rug, a retră� it și a dezvăluit multe mistere din lumea morților). Totuși, în loc să inventeze o ficțiune incredibilă, cum a făcut predece� sorul său, Cicero a folosit o fabulă oare� cum rațională, imaginând un vis ingenios”. Originalul latin spune: „Imitatione Plato� nis Cicero de re publica scribens locum etiam de Eris Pamphylii reditu in uitam, qui, ut ait, in rogo impositus reuixisset multaque de inferis secreta narrasset, non fabulosa, ut ille, assimulatione com� mentus est, sed sollertis somnii rationa� bili quadam imaginatione composuit”, în Favonius Eulogius, Disputatio de Somnio Scipionis, Bruxelles, Latomus, 1957, p. 13.

�� � A �� se ��� vedea despre ������ ������� subiect în �������� ��� studiul �������� său „Los mundos imaginarios de la litera� tura fantástica portuguesa”, Hélice, II, 3 (2014), pp. 33-49. Este o traducere adap� tată a lui „Os mundos imaginários do fan� tástico português”, articol publicat în nu� merele 8 (2010) și 9 (2011) a revistei Bang! O amplă panoramă a science-fictionului portughez apare în teza de doctorat a lui Isabel Mociño González intitulată Estudo comparado da narrativa infantil e xuvenil de ficción científica nas literaturas galega e portuguesa, Santiago de Compostela, Universidade de Santiago de Composte� la, 2011, care dedică câteva pagini (destul de incomplete) operei lui António de Ma� cedo în acest gen (pp. 202-203 și 207).

26

Mariano Mart Í n Rodr Í guez - Antonio de Macedo și teologia... rezultă a fi adevărata explicație materialistă a universului. Nici asta nu mulțumește religia oficială, din moment ce se demonstrează în mod matematic că, fiind imposibil de a trece peste limita lui Rudzky, sufletele trebuie să se întoarcă pe Pământ reîncarnate, cu consecventa criză dogmatică a Bisericii. În acest fel, Macedo distruge știința cu arma științei, în timp ce religia, confirmată cu fundații atât de solide, oferă o panoramă a universului de tip gnostic ce distruge și certitudinile și consolările religiei oficiale. Ironia acestei situații apare pusă în evidență în planul exprimării nu doar prin tonul distanțat al rapoartelor micului diavol către „Venerábel Mestre Lúcifer” [Venerabilul Maestru Lucifer], ci și prin reproducerea de documente ca procese verbale de ședințe ale grupului de cercetare și, în special, rubrici jurnalistice din medii atât de diferite ca și Revista de Ciência și L’Osservatore Romano, a căror viziuni asupra celor întâmplate introduc o pluralitate de perspective, care, adăugată comicității ireverențioase a perspectivei adoptate și stilului mucalit nu în puține pasaje, face din text o mostră foarte interesantă de text carnavalesc, foarte adecvat inconoclastiei sale față de idolii atât ai științelor dure cât și ai Teologiei. Umorul negru din „O limite de Rudzky” se intensifică în următoarea povestire teoștiintifică a lui Macedo, „As baratas morrem de costas” 27

(1999), publicată cu alte povestiri și nuvela cu titlul din volumul O Cipreste Apaixonado (2000). Ca și în povestirea anterioară, „«As baratas morrem de costas»” evită forma romanescă convențională prin prezentarea sa ca o memorie istorică a unuia dintre protagoniștii întâmplării care, practic, termină Istoria umană, în beneficiul unor cititori extratereștrii ipotetici, dacă cumva nu continuă acea Istorie, pentru că finalul este (relativ) deschis. Procedeul discursiv al raportului la prima persoană, chiar dacă se presupune obiectiv datorită retoricii sale istoriografice, introduce o viziune ce trebuie interpretată ca și distorsionată a unei lumi avansate din punct de vedere tehnologic, și, în același timp, golită de valorile cărora pare indirect a le duce dorul vocea naratoare. Printre ele, cea considerată fundamentală este conștiința transcendenței morale încarnată în figurile teologice. În linia clasică a gnosticismului, este vorba de a nu uita că lumea adăpostește răul în mod intrinsec. Punerea în paranteză a Teologiei de către triumful complet al lumii viitoare evocat de științele naturii și erodarea în consecință a credinței, substituită în funcțiile lor existențiale de produse stupefiante din narcobaruri, doar servește pentru a disimula acea răutate, pentru a distrage persoanele de la acțiunea persistentă a Răului. Citatele din cartea lui Iov și a Faust-ului lui Goethe servesc pentru a indica că

Mariano Mart Í n Rodr Í guez - Antonio de Macedo și teologia... Dumnezeu a lipsit din acea lume și că le-a dat mână liberă forțelor satanice, al căror succes, cel mai mare, de fapt, este cel de a fi convins omul de presupusa sa inexistență. În acestă societate hipertehnicizată și prezidată de știință, descoperirea unui mecanism de teleportare, înseamnă, în același timp, culmea idealului de progres tehnoștiințific neîntrerupt și demonstrarea clară că dimensiunea spirituală are o realitate sensibilă echivalentă celei fizice, deși aici nu se poate demonstra decât prin mijloace indirecte. Teleportarea doar transportă învelișul fizic, în timp ce lasă afară sufletul în timpul procesului, astfel încât corpul poate fi ocupat de forțele demonice în așteptare. Posedările diabolice ale celor teleportați se manifestă în forme variate, ale căror descriere de către scriitor temperează posibila oroare a crimelor comise printr-un umor mai degrabă macabru, ca în scena în care un șef de stat își obligă invitații, sub amenințarea cu pistolul militar, să termine un banchet cu alimente servite în strictă ordine alfabetică, ca o versiune ironic revizuită a orgiilor din imaginea literară a Romei decadente, totul acompaniat de duhoarea de sulf, care, conform tradiției, este proprie dracului. În acest context, mentalitatea științifică este incapabilă inclusiv să recunoască rădăcina problemei, spre diferență de un alchimist, adică, un reprezentant al cunoștințelor

ezoterice reprimate, împreună cu cele teologice, de către tehnoștiința predominantă. Totuși, această cunoștință rezultă a fi cea care corespunde cel mai bine realității empirice. Ca și în „O limite de Rudzky”, progresul științific a dus la confirmarea a ceea ce știința a tins s-o înlocuiască. Printr-un procedeu diferit, deși analog celui prezentat în povestirea anterioară, lumea se dezvăluie, în materialismul său cel mai profund, ca și regatul spiritelor teologice ale răului. Totuși, aici nici această descoperire nu anulează metoda științifică, nici științele naturii, ci adaugă în mod simplu Teologia numărului acelora. De fapt, posedările au deodată o explicație fizică și ezoterică (prezența fierului în sânge, care atrage în special pe dracii), în timp ce soluția sa este de asemenea fizică, pentru că ar ajunge înlocuirea fierului cu cuprul, metal angelic, pentru ca posedările să fie făcute de spirite iubitoare și frumoase. Acest procedeu ar implica o mutație radicală a ființelor umane, ce ar trebui să se transforme în drăguţele insecte din titlu. Naratorul se află în centrul procesului de mutație pregătită, ce va merge până la capăt, dovedind că știința triumfă din nou. Omenirea devenită gândac scapă definitiv de demonii săi, deși consecințele nu sunt cele imaginate de către ucenicii de vrăjitori științifici, ce au subestimat din nou forța răului în lume. De aici, sfârșitul apocaliptic, 28

Mariano Mart Í n Rodr Í guez - Antonio de Macedo și teologia... dacă cazualitatea nu îl remediază. De aici viziunea pesimistă a ființei umane, ce se desprinde de istorie, deși medierea vocii istoriculuiscriitor introduce un anumit grad de ambiguitate inteligentă, căci nu știm dacă tonul ironic și superior față de congenerii săi umani nu l-ar fi adoptat numita voce, pentru a reduce, umilindu-și victima, atrocitatea uriașului experiment la care omenirea întreagă a fost cobaiul său involuntar. În orice caz, rămâne subliniat pericolul ce atrage după sine o știință pur instrumentală și materialistă, a cărei victorie asupra obscurantismului teologic este, încă o dată, paradoxală. Teologia este o știință a naturii, de fapt, dar ce sunt postulatele pozitiviste și seculare ale științelor naturii, când apare un obiect material de studiu, ce părea că poate avea realitate doar prin credință și credințe neverificabile? Ambele moduri de abordare se anulează fără a se ajunge la o sinteză posibilă. Masacrul intelectual rezultant are scăpare doar în scepticism, sau în apocalipsa, care încheie „As baratas morrem de costas”, o apocalipsă similară celei evitate la mustață în povestirea teofictivă a lui Vaquerizo. La rândul său, Ted Chiang pare a urmări un echilibriu, în conformitate cu tendința sa metamodernă de integrare a contrarilor, dar finalul deznădăjduit al „Hell is the Absence of God”

29

contribuie la pesimismul general predominant al experimentelor ficționale teoștiințifice revizuite, un pesimism, altfel, frecvent în marea literatură contemporană, care rareori este consolantă. În orice caz, fuziunea dintre Teologie și science-fiction, în termenii aceştia din urmă, aduce în aceste exemple un stimul pentru reflecție, și nu doar asupra statutului diferitelor științe și cunoștințe. În afară de dimensiunea (anti)umană a acestor parabole teologico-științifico-fantastice, aceste ficțiuni sugerează porozitatea granițelor dintre diferitele genuri ale speculației literare raționale și îmbogățesc science-fictionul cu un gen nu foarte cultivat, dar de un enorm interes conceptual și estetic, și conform noului interes al ficțiunii pentru Teologie, ca și repertoriu de idei, mai mult decât ca fenomen de manifestare literară a credinței, aşa cum era în romanul religios din secolul al XX-lea. Noua ficțiune teoștiințifică pare mai degrabă agnostică, evitând astfel capcanele angajării propagandiste a romanului religios, îndeplinind funcția celei mai bune ficțiuni speculative, aceea de a ne face să medităm, grație unor artefacte ficționale coerente și literar consistente, precum sunt cele propuse de António de Macedo. Traducere de Claudia E. Stoian

Lucian-Vasile Szabo - Viața cotidiană în proza SF a lui E. A. Poe

Viața cotidiană în proza SF a lui E. A. Poe Lucian-Vasile Szabo

tudiul de față este focalizat pe înțelegerea modului în care Edgar Allan Poe înfățișează întâmplările semnificative din viața personajelor sale în câteva dintre lucrările încadrate în domeniul science fiction. Autor cu o imaginație debordantă, Poe a dovedit o regrupare mai degrabă rațională în proza SF, pornind de la elemente de fapt divers preluate din presa epocii. Subiectele descoperite în paginile de ziar au fost transpuse în proză printr-un clivaj între realitatea factuală și cea a lumilor imaginate. În literatura SF a lui Poe personajele sunt din cele mai obișnuite ale lumii reale, care sunt puse însă în situații extraordinare. Verosimilitatea, acest imperativ al genului science fiction, este astfel respectat. Autorul american imaginează istorii alternative, călătorii în timp, lumi ale viitorului sau paralele, teme SF majore, dar reprezentate mereu de personaje aparent comune.

S

30

Lucian-Vasile Szabo - Viața cotidiană în proza SF a lui E. A. Poe Imaginar și factual Este straniu acest clivaj petrecut în literatura americană de limbă engleză la sfârşitul secolului al XIXlea, când, dincolo de abordările moral-filosofice, de scrierile debordând de fantastic, grotesc, horror şi senzaţional, din care nu putea să lipsească romanul de aventuri al călătoriilor şi nici cel astronomic, canonul literar clasic (deşi abia fusese... romantic!) va marginaliza genul science fiction, deşi îl conţinuse la origine! Îl regăsim însă profund în opera lui Edgar Allan Poe1. Nu putem afirma însă că autorul s-a încadrat în mod conştient în aria SF, intenţia lui permanentă fiind mereu aceea de a face literatură pur şi simplu. Cât priveşte argumentele pro sau contra atribuirii acestui scriitor meritul de a fi descoperit genul SF, şi aici lucrurile sunt împărţite. Opinăm că mai degrabă Poe l-a îmbogăţit şi fixat în cadrul literaturii mari. În acelaşi timp, a dus şi la o limpezire a discursului, prezentând şi moduri ingenioase de desfăşurare a acţiunii. Evoluţia aceasta e surprinsă şi de alţi cercetători: „Poe did not so much invent (s. a.) science fiction as discover (s. a.) it in an existing tradition, reshaping it for is own ends and adapting it to the forms of rhetoric, images of truth, and technologies reigning in his day. 31

But a suggested by the nearness in his epistemology between fact and hoax and between truth and imagination, for Poe, it is a short step – or leap (s. a.) from discovery to invention”2.3. Autorul american se dovedeşte complex şi prin capacitatea sa de a dezvolta dimensiuni noi ale geografiei imaginarului. Păstrând elementele terifiantului, putem să depăşim stadiul coşmarului într-un sistem de apreciere care restituie cadrele visului ce pot fi străbătute intuitiv. Astfel, „Poe este un visător (în sensul cel mai larg al cuvântului), şi orice studiu analitic asupra operei sale trebuie să ţină seama şi de activitatea lui ca raţionalist, om de ştiinţă, farsor, umorist şi critic literar şi social”4. Farsa (păcăleala, înscenarea) reprezintă un punct de reper în scrierile autorului american. Apare mai ales în textele cu subiect „astronomic”, încadrabile astăzi genului SF. Textele sunt rodul imaginaţiei, însă nu trebuie să credem neapărat că totul este mistificare. Autorul însuşi are grijă să pună lucrurile la punct, jucând farsa până la capăt, dar dând şi lămuriri asupra modului cum trebuie să înţelegem lucrurile. Din Hans Pfaall, nuvelă considerată de cei mai mulţi cercetători, o mistificare, aflăm că farsa nu e... farsă: „Some of the

Lucian-Vasile Szabo - Viața cotidiană în proza SF a lui E. A. Poe overwise even made themselves ridiculous by decrying the whole business; as nothing better than a hoax. But hoax, with these sort of people, is, I believe, a general term for all matters above their comprehension. For my part, I cannot conceive upon what data they have founded such an accusation”5. Mass-media și science fiction Profund romantic, secolul al XIX-lea va fi favorabil prozei fantastice, dar şi celei cu accente horror. Spre sfârşitul secolului, atunci când progresul tehnic se va accentua, iar proletarizarea va deveni un fenomen de masă, va fi descoperită literatura inspirată din noile medii. Atenţia va fi îndreptată însă către personaje provenite din toate clasele sociale, abordarea fiind tot mai des în cheie realistă. Tradiţia inaugurată de Poe, cea a fantasticului viguros de diferite coloraturi, va fi urmată de o pleiadă de scriitori, manifestările lor fiind şi exemple pentru diversificarea genului. Ambrose Bierce, poet, prozator, dar şi un important gazetar şi editor, va reflecta cel mai fidel această direcţie. Mark Twain va păstra fundamentul fantastic în multe dintre scrierile sale, dar va accentua latura satirică. El se va întoarce şi către istoriile extraordinare, nu neapărat

insolite, ale vieţii americane de zi cu zi, ciclul dedicat copilăriei sale fiind ilustrativ. Nu putem omite nici în cazul său contrângerea impusă de activitatea jurnalistică şi, în acelaşi timp, de facilităţile oferite de stilul direct şi mai puţin expus la efuziuni personale al gazetăriei. Jack London va fi un alt mare autor ce descinde înntr-o anumită măsură din Poe, direcţiile sale de manifestare împletind aceeaşi tentaţie a diversităţii. Filonul fantastic este deja diminuat, sunt păstrate cadrele aventurilor extraordinare, iar deschiderea către science fiction va fi mai pregnantă6. Rămânem însă în canonul clasic al marii literaturi, mai ales că unele abordări ale lui London sunt cu mijloace eseistice. Science fiction-ul lui Poe se va pierde în stilul său propriu şi plin de originalitate. În toată această ecuaţie, cu o multitudine de elemente compozite, se conturează genul jurnalistic, cel puţin prin trei componente: 1. Scrierile lui Poe sunt tipărite în felurite publicaţii, ceea ce presupune o muncă specifică de redactare şi editare, precum şi concursul meşterilor tipografi. Munca de editor va fi una în care scriitorul se va implica adesea, visând mereu să scoată o revistă importantă, care să fie proprietatea sa. 2. Autorul se va raporta adesea la articolele de 32

Lucian-Vasile Szabo - Viața cotidiană în proza SF a lui E. A. Poe presă, unele povestiri venind ca o replică (adesea ironică) la cele citite prin gazete. Indeosebi faptul divers va intra în sfera sa de atenţie. 3. Nu doar subiectele inspirate de gazete, ci şi stilul lor va fi împrumutat, însă nu prea des. Îl va depăşi prin profunzimea analizei, deşi publicaţiile din timpul vieţii sale au dat la iveală multe opere importante... Nicolae Manolescu va arăta că scriitorul american va fi novator în acestă combinaţie ziaristică-literatură: „Poe scrie pentru gazete nuvelele lui: el se inspiră adesea din gazete”, pentru ca, mai jos, criticul român să sublinieze şi care este efectul acestei interacţiuni: „Poe este părintele acestei acţiuni de valorificare, cel mai harnic strângător de «deşeuri» jurnalistice, din care îşi confecţionează marile ficţiuni în proză. Poliţismul sau fantasticul ştiinţific trebuie interpretate la el, pe de o parte, ca moduri de a confrunta raţiunea cu iraţionalul, ştiinţa cu misterele (sufleteşti, sociale, naturale), iar pe de alta, ca forme literare potrivite cu gazetele de tiraj (şi cu publicul lor) ce-şi dobândesc prin geniul lui Poe nobleţea adevăratei arte”7. O gură de aer. Sau mai puțin... Loss of Breath şi A prematur Burial sunt proze cu element sci33

ence fiction dominant, inspirate din cazuri reale, prezentate în presa vremii. Exista o preocupare pentru preîntâmpinarea cazurilor în care persoane aflate în catalepsie (moarte aparentă) sunt depuse în locurile de veci, acţiune urmată de revenirea la viaţă. Vor fi cazuri dezbătute în presă, în lucrări cu caracter ştiinţific şi filosofic, precum şi pe tărâm literar. Dată fiind natura prozei Loss of Breath, protagonistul nu va avea dificultăţi de respiraţie atunci când va fi înmormântat, deşi era încă viu. Mai mult, va ieşi din sicriu şi va inspecta cavoul în tihnă, având şi o scurtă, dar lămuritoare discuţie cu un colocatar, ajuns acolo pe motiv că nu putea gestiona... două respiraţii deodată: „I knocked off, however, the lid of my coffin, and stepped out. The place was dreadfully dreary and damp, and I became troubled with ennui8. By way of amusement, I felt my way among the numerous coffins ranged in order around. I lifted them down, one by one, and breaking open their lids, busied myself in speculations about the mortality within”9. Însă substanţa SF a acestei povestiri e dată nu atât de prezumţiile ştiinţifice cu privire la natura şi confortul locului de veci, cât de faptul pierderii respiraţiei fără ca personajul respectiv să fi fost de-

Lucian-Vasile Szabo - Viața cotidiană în proza SF a lui E. A. Poe cedat. Mai mult, el are posibilitatea de a se comporta ca şi cum viaţa, identificată prin respiraţie, ar fi posibilă în lipsa acesteia. Există o ipoteză neenunţată, însă presupusă, că în ciuda logicii, experienţei şi cunoştintelor ştiinţifice, această viaţă fără respiraţie ar fi posibilă. Tema nu e fantastică, căci nu are nimic miraculos sau terifiant, în ciuda aventurilor extraordinare prin care trece eroul. Dimensiunea umoristică este completată prin recurgerea la figurile de stil. Dintre figurile retorice (rhetorical devices) identificate în scrierile lui Poe, Brett Zimmerman se va referi la bomphiologia, adică formulări bombastice, extravagante. Exemplificarea o va face chiar cu Loss of Breath10. Cu toată coloratura satirică, textul nu e o farsă, menit doar să stârnească râsul. Pierderea respiraţiei şi rămânerea în viaţă după acest eveniment este verosimilă şi similară unor întâmplări reale. Cel puţin aşa ne lasă Poe să înţelegem. Unii cercetători nu-i vor descoperi implicaţiile SF, plasând povestirea în grotesc sau chiar în curentul suprarealist: „Grotesque; a surrealistic fantasy in which the idea that death involves not loss of life but merely loss of breath is combined with a whimsical but, for biographers of Poe’s psyche, revealing equation between

loss of breath and loss of sexual potency on the narrator’s wedding night”11. Spaima de îngropare înainte ca persoana respectivă să fi decedat cu adevărat va deveni o temă cu largă răspândire. O regăsim, spre exemplu, la Théophile Gautier, care o va relata ca o legendă legată de la Veneţia. Vorbeşte despre două luminiţe aprinse permanent pe o latură a catedralei San Marco, într-o vreme când alimentarea cu curent electric nu era posibilă: „Iată cealaltă versiune: un patrician important senior al republicii, avu într-o zi fantezia lugubră de a coborî în cavoul străbunilor săi şi de a pune să li se deschidă sicriele: trupurile, în loc să păstreze rigida nemişcare a cadavrelor, erau răsuciute în cele mai violente şi mai disperate atitudini, ca şi cum agonia lor ar fi reînceput sub pământ. Încredinţat că străbunii săi fuseseră îngropaţi de vii, sub aparenţa unei morţi letargice, porunci ca, atunci când va părea că şi-a dat sfârşitul, trupul său să nu fie pus imediat în cavou, ci lăsat afară cât mai mult timp cu putinţă; patricianului i se întâmplă să se trezească din moarte, în momentul când se pregăteau să-l pună în gondola roşie pentru a-l duce la locul de veci. Ca recunoştinţă că a scăpat, se jură să ţină veşnic aprinse 34

Lucian-Vasile Szabo - Viața cotidiană în proza SF a lui E. A. Poe două lămpi în faţa Madonei în care credea cu tărie”12. Hans Phall, leneșul câștigător Ce se întâmplă însă în nuvela Hans Phaall este însă cu adevărat novator. Întâlnim aici genul SF axat pe călătoria interplanetară, drumul de la Pământ la Lună, făcut însă cu alte mijloace, dar cu tipuri de eroi care pot fi regăsite la scriitori de dinainte. La Poe intervine tehnologia, atenţia acordată mijlocului de deplasare. Registrul narativ este astfel conceput încât expediţia plină de aventuri să aibă toate datele care să o facă verosimilă. Autorul descrie o călătorie în sens concret, care nu e nici vis, nici delir, nici transă ori un deux ex machina, pentru a se pune accentul pe întâmplări ulterioare. Aventura e chiar călătoria, importante fiind comportamentul şi modul de a acţiona ale eroului pus să evolueze într-un cadru absolut inedit. Satira, deşi există din belşug, mai ales la început şi la sfârşit, nu ocultează, de data aceasta, natura excepţională a deplasării. E o dispunere subtilă, surprinsă de John Tresch: „The claim that Poe invented the genre that would become science fiction is based not on The Balloon Hoax but on The Unparalleled Adventure of One Hans Phaall (1835). Although framed by 35

a comical, grotesque introduction, the tale fastidiously recorded plausibile conjectures about the visible and atmospheric conditions that would be experienced by vessel travelling”. (Endnotes) 1 Lucian-Vasile Szabo, The Facts in the Case of E. A. Poe. Fantasy, real life, science fiction, journalism, LAP Lambert Academic Publishing, Saarbrücken, 2013, p. 6. 2 John Tresch, Extra! Extra! Poe invents science fiction!, în Kevin J. Hayes (editor), The Cambridge companion to Edgar Allan Poe, Cambridge University Press, 2002, p. 114. „Poe nu a făcut prea mult pentru a inventa science fiction-ul, ci l-a descoprit în tradiţia existentă, reutilizându-l pentru propriile scopuri, adaptându-l la formele retorice, la imaginile realităţii şi la tehnologia din vremea sa. Însă a sugerat că în concepţia sa apropierea între fapt şi farsă, între adevăr şi imaginar, pentru Poe e de doar un pas – sau o săritură – pentru a descoperi şi inventa”. 3 Liviu Cotrău, Prefaţă la E. A. Poe, Prăbuşirea Casei Usher, Ed. Univers, Bucureşti, 1990, p. 37.

Lucian-Vasile Szabo - Viața cotidiană în proza SF a lui E. A. Poe 4 Vincent Buranelli, Edgar Allan Poe, Editura pentru literatură universală, Bucureşti, 1966, p. 18. 5 The collected Tales and Poems of Edgar Allan Poe, Wordsworth Editions, London, 2004, p. 530. Ion Vinea va traduce în româneşte astfel: „Unii atotştiutori s-au făcut de râs, arătând că întreaga ispravă nu era decât o păcăleală. Cred însă că tot păcăleală este pentru acest soi de oameni orice e mai presus de înţelegerea lor. În ce mă priveşte, nu pot pricepe pe ce dovezi şi-au întemeiat o atare învinuire” (în E. A. Poe, Prăbuşirea Casei Usher, Ed. Univers, Bucureşti, 1990, p. 196). 6 Lucian-Vasile Szabo, op. cit, p. 13. 7 Nicolae Manolescu, Teme 4, Editura Cartea românească, Bucureşti, 1985, p. 59. 8 Ennui – plictiseală, monotonie (în franceză, în original). 9 În româneşte, în traducerea lui

Liviu Cotrău, fragmentul sună astfel: „Dar am dat la o parte capacul sicriului şi am ieşit afară (sic). Încăperea era îngrozitor de lugubră şi de umedă, ceea ce mă umplu de ennui. Ca să vă înviorez niţel, am început să mă plimb printre numeroasele coşciuge dimprejur. Le-am dat jos unul după altul, şi, deschizându-le, m-am adâncit în tot soiul de speculaţii în legătură cu morţii dinăuntru” (în E. A. Poe, Prăbuşirea Casei Usher, Ed. Univers, Bucureşti, 1990, p. 76). 10 Brett Zimmerman, A Catalogue of Selected Rhetorical Devices Used in the Works of Edgar Allan Poe, Style, Vol. 33, No. 4, (Winter 1999): 637-657. 11 David Ketterer, The SF Element in the Work of Poe: A Chronological Survey, Poe Studies, Vol. 1, No. 3 Spring 1974, http://www. depauw.edu/sfs/chronologies/poesf.htm 12 Théophile Gautier, Călătorie în Italia, Ed. Sport-turism, Bucureşti, 1983, p. 83.

36

comunicări

Marele exod intern, Marele exod extern Daniel Botgros eși apărută pe această planetă (cu teoria panspermiei valabilă sau nu) omenirea a avut întotdeauna nostalgia călătoriei. Stă sădit în gena umanității sâmburele explorării, al migrației, al aventurii, până la urmă, năzuința spre lumi noi, spre teritorii necunoscute, chiar dacă acest lucru contravine unei anumite comodități, unei anumite conservări a acțiunii, remanente din mai alertul (odată) instinct de conservare. Călătoria este, desigur, un termen generic, ce poate desemna întreaga paletă a aventurii umane, de la creație și până într-o epocă în care civilizația va atinge plenitudinea ei. Aceasta însă nu se va întâmpla prea curând. Plenitudinea de care am putea vorbi nu este, se pare, decât o etapă, un vârf de ciclu într-o evoluție absolut remarcabilă spre autodepășire. Sigur că civilizația umană a înregistrat trasee ciclice, a avut – atât cât cunoaștem – o istorie învolburată dar traseul ei este, se pare inexorabil. Suntem

D

37

Daniel Botgros - Marele exod intern, Marele exod extern cumva condamnați la a înfăptui tot ce ne imaginăm și asta ne duce înainte într-un ritm greu de cuantificat acum. Și propria noastră civilizație, să-i spunem contemporană – face parte dintr-un asemenea ciclu. E creatoare de lumi noi. Clădim în permanență universuri inedite, întrupăm, dăm carne, propriilor roade ale imaginației cu o viteză mai mare decât ne-am fi închipuit vreodată. Puterea imaginației impinge lucrurile înainte, e motorul incontestabil al civilizației noastre. Emblematic pentru această dezvoltare e, fără îndoială, efortul generațiilor de visători de profesie dar nu numai al lor. Astfel, apariția lumilor noi nu e doar apanajul science-fiction-ului, ci și al izbândelor aproape cotidiene și concrete ale gânditorilor omenirii. Totul ne-a pregătit și ne pregătește pentru două mari călătorii. Două cruciale direcții, care nu se exclud una pe alta. Este vorba despre MARELE EXOD INTERN și MARELE EXOD EXTERN Ne aflăm în plină călătorie. Lucrurile nu stau pe loc, așa cum am fi, poate, tentați să credem, dacă ne-ar lipsi perspectiva. Terra nu mai e acea casă clasică, Mama Geea, cu care eram obișnuiți de eoni întregi. Noua conștiință planetară face ca lucrurile să se schimbe dramatic. Chiar dacă suntem legați prin mul-

tiple fire de Pământ, ne gândim de multă vreme să plecăm. Nu de tot, firește, dar gena noastră de exploratori ne impinge spre alte lumi. Spre lumi noi. SF-ul a explorat magistral - și încă o face - aceste perspective. Din acest unghi am putea identifica două direcții majore, două călătorii în care este angrenată omenirea. Dar nu vorbim aici doar de imaginație, ci de un traseu plin de substanță. Exodul intern Una dintre direcțiile cruciale pe care a apucat-o omenirea este, incontestabil, realitatea virtuală. Tehnologia digitală avansează cu o repeziciune aproape sufocantă și permite, prin mărirea progresivă a puterii de calcul, prin complexitatea sistemelor informatice, apariția unor lumi noi. Lumi care vor deveni tot mai complexe și mai apropiate de realitatea convențională. Mai mult, o va și întrece, pentru că în realitatea virtuală imaginația nu are, practic, limite. SF a preluat aceste tendințe, generând universuri fascinante. “Putem crea organele virtuale și realitate virtuală, în care realitatea virtuală va fi la fel de realista ca realitatea actuală”, ne spune franc Ray Kurzweil, director de inginerie la Google, un fascinant personaj al epocii noastre. În doar peste 30 de ani, oamenii vor putea să încarce mintea lor in computere, devenind

38

Daniel Botgros - Marele exod intern, Marele exod extern astfel nemuritori digital – un eveniment numit singularitate, susține Kurzweil. Părțile biologice ale corpului nostru vor fi înlocuite cu piese mecanice și acest lucru s-ar putea întâmpla mai devreme de 2.100. Iar singularitatea ar putea apărea până prin 2045 sau, după cum crede Vernor Vinge, și un pic mai devreme, prin 2030. Este cât se poate de clar că ne așteaptă o ”fascinantă lume nouă”, în ceea ce numim virtualitate. Poarta abia a fost împinsă puțin iar când se va deschide larg, vom putea tot mai greu să facem deosebirea dintre realitate convențională și cea virtuală – devenită, poate și ea, atunci, la fel de concențională. Exodul nostru spre universurile virtuale a început, deja și cu siguranță că într-un orizont de timp convenabil pentru generațiile următoare, noile lumi virtuale vor revendica și ele dreptul la ”autenticitate”. La fel cum într-o bună zi inteligența artificială va cere creatorului un statut de egalitate, realitatea virtuală va emite pretenții similare. Ioana Baciu scrie în revista Nautilus chiar despre o ”etică a realității virtuale”. ”Dacă domeniul eticii implică recomandarea comportamentului corect şi greşit, atunci etica în mediul virtual implică investigarea locului unde ceea ce e greşit interacţionează cu ceea ce e corect, din punct de vedere etic. Etica, în mediul virtu-

39

al, este etică aplicată, ce implică faptul de a răspunde unei întrebări controversate: deţine Realitatea Virtuală uneltele necesare pentru a recomanda crima ca nefiind ceva greşit? Această întrebare se naşte în mod natural, deoarece, susține Ioana Baciu, în Realitatea Virtuală (RV), există ceea despre care vorbea Nietzsche în scrierile sale: relativism individual, modul în care persoanele creează propriile standarde morale. În cazul în care RV devine un mediu privat, putem spune atunci că cineva care intră în acest mediu trebuie să se supună unor standarde morale, sau non – morale? În cadrul unei lumi virtuale, obsevăm simularea unei realităţi care să se apropie cât de mult posibil de cea adevărată. Astfel, se poate contura ideea lumilor paralele, în care, deplasându-ne dintr-o lume (cea reală) ne transpunem în alta (cea virtuală), printr-un portal (cel de software de joc: secvenţele de evenimente ce cuprind acţiunile, animaţiile, necesită un software care să asigure activarea lor corectă). Spaţiul în care apare această realitate poate părea real şi chiar poate convinge privitorul de acest lucru. În acelaşi timp, deşi alternativă la realitatea obişnuită, realitatea virtuală poate distorsiona şi distruge capacitatea omului de a discerne între real şi virtual: efectele speciale din filme,

Daniel Botgros - Marele exod intern, Marele exod extern generate de calculator, sugerează un univers virtual: actorii primesc indicaţia să privească spre locul unde se presupune că se află un personaj sintetic şi să joace în consecinţă. Aici observăm intersectarea spaţiului virtual cu cel real, însă e prea greu de înţeles acest lucru de către un copil de 4-5 ani. Ca o definiţie a realităţii virtuale, putem propune următoarea: Realitatea virtuală este o simulare generată pe calculator a unui mediu tridimensional, pe care utilizatorul are posibilitatea să-l cerceteze şi să-l manipuleze ca şi cum ar fi real. Astfel, mediul virtual se constituie, ca şi realitate, prin libertatea umană de a explora şi de a interacţiona. Astfel, utilizatorul devine parte integrantă din mediu, interacţionează direct asupra sa în acelaşi mod în care ar putea acţiona asupra lumii reale. Realitatea virtuală e interactivă, eliberatoare”, mai scrie autoarea. Ne vom cufunda, așadar, tot mai mult în asemenea ”realități”, pe care, în viitor nu o să le mai punem între ghilimele. Până la urmă, am putea considera și percepția noastră familiară, clasică, asupra realității, tot un fel de realitate virtuală, pentru că tot ceea ce vedem/auzim/simțim e reprezentat în creier de semnale electrice. Ori, astfel de semnale pot fi generate și artificial, creând lumi complexe și foarte… reale. Ne vom

muta, într-o zi, cu totul în astfel de realități, cu toate capcanele pe care le putem anticipa acum sau poate cu multe altele noi. Vom urma acest inexorabil drum, pentru că tehnologia și imaginația ne trag pur și simplu înainte și nu vom putea rămâne în afara lor. Exodul extern O a doua mare călătorie a omenirii este explorarea spațiului. Dincolo de considerațiile științifice, religioase, psihologice, sociologice, astrologice sau de altă natură, dincolo de argumentări cum că spațiul ar fi în noi, ceva interior sau că e doar o problemă de percepție, cosmosul, universul, este aici, fizic, palpabil. ”Cosmos”, în greacă, înseamnă ”vecinătate”. Am pornit spre cucerirea lui, deja de ani buni. Promisiunea unor lumi noi (dincolo de interese strategice și chiar militare), face din călătoria spațială probabil cea mai fascinantă odisee a omenirii. Un tărâm virgin, copleșitor prin dimensiuni, prin implicații dar și prin dificultățile imense pe care le presupune explorarea sa. Drumul inexorabil pe care ne-am angajat este unul extrem de dificil dar colonizarea spațiului, mai întâi a lumilor apropiate, apoi, tot mai departe, spre alte sisteme solare, spre alte galaxii, este fără îndoială o pecete a măreției umane. Este încercarea

40

Daniel Botgros - Marele exod intern, Marele exod extern esențială a umanității. Sigur, vom eradica boli, ne vom prelungi durata de viață, vom da, probabil, confort vieților noastre, vom avea mai mult timp pentru studiu, meditație – chiar dacă acest lucru sună un pic utopic – dar călătoria rămâne. Ne pregătim pentru ea de sute de ani. Vom merge acolo… departe, nu numai pentru că într-o bună zi urmează să fim prea mulți pe pământ, nu numai pentru că interesele economice și comerciale sunt deja transgresate spre spațiu, spre alte corpuri cerești, chiar dacă deocamdată teoretic. Vom merge acolo pentru că suntem exploratori. Avem în gena noastră această remarcabilă calitate. Suntem hărăziți cu specialul fior al descoperirii. Și, la un moment dat, într-un anumit punct, cele două exoduri se vor întâlni. Într-o anumită măsură se și întâmplă acest lucru. Nicio misiune spațială nu este de conceput fără mii, poate zeci de mii de simulări, de antrenamente virtuale. Dincolo de tehnologia spațială, simulăm medii străine, generăm, pe baza observațiilor pe care le realizăm, lumi noi, pentru a vedea ce ne așteaptă, cum ne pregătim. Vom împleti minunat aceste două tendințe, aceste două tipuri de călătorii până când ele vor deveni una singură. Inițiatică, științifică, exploratorie dar și virtuală, în egală măsură.

41

Oare ce lumi noi am putea concepe, în afara acestora? Greu de crezut. Spațiul este atât de nemărginit încât vom avea nevoie de mii de generații să explorăm măcar o parte din el. La fel, lumile virtuale vor exploda sub presiunea imaginației umane dar și a evoluției tehnologice. Am preferat să ne referim la aceste tendințe care poate țin de viitorologie, tocmai pentru a vedea că imaginația fecundă a maeștrilor SF duce lumea înainte. Un astfel de viitor nu numai că este posibil, dar el e și foarte probabil. Viitorul este aici, am putea spune, citând o butadă celebră. Asistăm cum, pe chiar parcursul unei vieți, o evoluție fulminantă a tehnologiei ne face să utilizăm acum, cu dezinvoltură, obiecte, aparate, tehnică despre care citeam în povestirile SF ale copilăriei și tinereții noastre. Nu am anticipat că ele vor apărea atât de repede. Prin urmare, cele două direcții Marele Exod Intern și Marele Exod Extern - au început să se manifeste. Ne aflăm, după cum spuneam, în plină călătorie. Într-o minunată încăierare cu noi și cu spațiile ce ne așteaptă: cel virtual și cel cosmic. Rămâne să fim suficient de înțelepți pentru a nu ne pierde sămânța de umanitate în niciunul dintre ele.

Ciprian Ionuț Baciu - Viitorul postuman în scrierile lui Paolo Bacigalupi

Viitorul postuman în scrierile lui Paolo Bacigalupi Ciprian Ionuț Baciu

P

aolo Bacigalupi este un scriitor american născut în 1972, cu o carieră SF şi Fantasy în plină ascensiune. Scrierile sale au o pronunţată componentă ecologistă. Cronologia universului postuman creionat de Bacigalupi cunoaşte o epocă a Expansiunii, în care omenirea consumă fără restricţii resursele Planetei, urmată de o perioadă a Contracţiei, petrolul este epuizat, iar emisiile de carbon duc la inundaţii masive. Acesta este cadrul în care se desfăşoară acţiunea romanului Fata modificată, cu care Bacigalupi debutează, ca şi construcţie epică amplă, în anul 2009. Romanul este premiat cu Hugo, Nebula şi o sumedenie de alte distincţii. Acţiunea se petrece în Bangkok, Thailanda, unde Regatul reuşeşte să reziste bioterorismului practicat de o serie de corporaţii din domeniul alimentar. Practic, acestea obţin o serie de soiuri de cereale, modificate genetic şi, pentru a-şi impune monopolul alimentar asupra statelor naţionale, lansează o serie de bacterii şi viruşi care atacă restul biosferei. Astfel, lupta dintre corporaţii şi statele naţionale, 42

Ciprian Ionuț Baciu - Viitorul postuman în scrierile lui Paolo Bacigalupi se constituie într-o primă sursă de conflicte. Regatul Thailandei are capacitatea să reziste în competiţie cu aceste corporaţii, tocmai pentru că reuşeşte să ţină sub control strict secret propria bancă de seminţe. Este treaba oamenilor-calorie să jongleze genetic cu aceste soiuri, pentru a fi mereu înaintea viruşilor. Din acest punct de vedere, Fata modificată reia tema povestirii Omul calorie, publicată în anul 2005, unde o echipă temerară se lansează în căutarea unui biolog care trăieşte izolat de lume undeva de-a lungul fluviului Mississippi. În Omul calorie, Bacigalupi lansează o idee interesantă: în perioada Contracţiei, mai importantă decât pirateria software va fi pirateria genetică, în care oamenii se vor izola, pentru a dezvolta noi soiuri de cereale, care să scape de monopolul corporaţiilor. Într-o lume în care petrolul este epuizat, modificările genetice scapă de sub control. Întâlnim, astfel, megodonţii, un soi de elefanţi-gigant, cu patru perechi de colţi, folosiţi atât la munci grele, cum ar fi descărcarea unui velier tocmai ajuns în port, dar mai ales la învârtirea unor axe care ajută la înmagazinarea energiei astfel degajată, în arcuri cinetice. Paolo Bacigalupi ne oferă o variantă de propulsie seducătoare, prin convertirea caloriilor în jouli. 43

Propulsia se realizează prin intermediul acestor arcuri cinetice. Vehicule cu propulsie clasică, pe cărbune lichefiat, se regăsesc numai în arsenalul armatei. Pe apă, propulsia se realizează combinat, arcuri cinetice şi vele, iar în aer apar, din nou, dirijabilele. Un alt conflict este pricinuit de atitudinea Ministerului Mediului, de a proteja Rgatul de orice fel de imixtiune străină, sau contaminare, opusă Ministerului Comerţului, care doreşte o mult mai mare deschidere către exterior. Ministerul Mediului deţine o putere coercitivă semnificativă. În perioade specifice carantinei, poate pustii sate întregi, în vederea reducerii contaminărilor. De asemenea, poate ucide imigranţii ilegali sau chiar şi pe cei toleraţi, cum e cazul chinezilor refugiaţi din Malaezia din calea măcelului orchestrat de facţiuni islamiste (aşa numitele Bentiţe Verzi). Mai mult decât atât, agenţii Ministerului Mediului pot trimite la reciclare orice fiinţă umană modificată genetic. În lumea aceasta în care caloriile devin valută forte, se reciclează până şi bălegarul megodonţilor. Se creează adevărate carteluri, apare şi un Baron al Bălegarului, care monopolizează această activitate în Bangkok. Bacigalupi surprinde inspirat acest monopol într-o altă povestire,

Ciprian Ionuț Baciu - Viitorul postuman în scrierile lui Paolo Bacigalupi Omul cu cartela galbenă, apărută în anul 2006. “Îl privesc suspicioşi. Tranh se uită cu ochi prudenţi, evită provocările şi îşi târşeşte picioarele mai departe. Oricum nu are nimic de gătit, n-are de ce să facă focul cu balegă furată, n-are unde s-o vândă pe piaţa neagră. Monopolul Lordului Bălegar e prea puternic. Se întrebă cum ar putea să-şi găsească un loc în branşa culegătorilor de balegă, să-şi garanteze supravieţuirea alimentând compostul pentru plantele consumatoare de metan din Bangkok. Dar nu e decât un vis de opioman; nicio cartelă galbenă nu se poate strecura într-un club atât de select.” (Paolo Bacigalupi, Omul cu cartela galbenă, Antologiile Gardner Dozois nr. 6, Editura Nemira, Bucureşti, 2011, pag. 196) În acest viitor foarte crud, în care concurenţa iresponsabilă a corporaţiilor de a lansa viruşi noi

se suprapune cu genocidul religios şi cu inundaţiile globale, cauzate de emisiile necontrolate de carbon, ce şansă are, totuşi, omenirea? Indiciile sunt presărate de către autor în codul genetic al fetei modificate, Emiko, eroina romanului său de debut. Cum arată o lume în care oamenii modificaţi genetic iau locul celor născuţi pe care naturală? Un astfel de univers este creionat în povestirea Oameni de nisip şi zgură, apărută în anul 2004. Oamenii nu se mai hrănesc cu mâncare organică, terminaţiile nervoase sunt inhibate, îşi pot tăia membrele, iar acestea cresc la loc, prin vene nu mai curge sânge, ci cocktailuri chimice, scăldate în metale grele. Este premiul de consolare al unei omeniri adeseori otrăvită de propria lăcomie sau de incapacitatea de a face faţă lăcomiei câtorva privilegiaţi.

44

Darius Luca Hupov - Inițiative antreprenoriale în explorarea spațială

Inițiative antreprenoriale în explorarea spațială Darius Luca Hupov

xplorarea spațială este una din temele principale în literatura SF, iar antreprenoriatul este, fără îndoială, prezent, fiind una dintre forțele dezvoltării economice. Chiar dacă marele public nu percepe această realitate, în momentul de față ne aflăm în plină epocă de început a explorării spațiale, așa cum a fost ea imaginată de marii scriitori de SF ai începutului de veac douăzeci. Înainte de a începe o analiză asupra temelor din titlu, trebuie să definim cei doi termeni.

E

Spațiul extraterestru Tot ce se află dincolo de atmosfera terestă este definit ca spațiu extra-terestru. Ținând seama de faptul că linia Kármán, linie acceptată de Federația Astronautică Internaționala, definiește marginea atmosferei tereste, vom spune că limita superioară a atmosferei este situată la 100 de kilometri de suprafața terestră1. Peste această barieră putem spune că ne aflăm ”în spațiul cosmic”. 45

Darius Luca Hupov - Inițiative antreprenoriale în explorarea spațială

Din punct de vedere practic, așa cum vom vedea, există trei zone de interes pentru explorarea spațială actuală: • proximitatea circumterestră a spațiului cosmic, adică zonele suborbitală și orbitală • satelitul Terrei, Luna • planeta Marte

(ONG). Este vorba de ARCA, Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică2, care desfășoară activități de cercetarea și producție în domeniul explorării spațiale, dar care nu se încadrează în problematica de față, pentru că nu îndeplinește cele două condiții de mai sus.

Pentru moment nu există țeluri de explorare imediată, cu echipaj uman, dincolo de Marte.

Dimensiunile antreprenoriatului spațial Conform Wikipedia3, inițiativa privată (antreprenorială și/sau non-antreprenorială, incluzând și entități asemenea ARCA) în explorarea și exploatarea spațiului cosmic presupune, la ora actuală, următoarele repere statistice: • producători de sisteme de propulsie spațială: 15, dintre care 1 românesc (ARCA)-motorul Executor • companii lansatoare de sateliți: 8 • companii producatoare de componente pentru zboruri spațiale: 11 • companii de producție de bunuri și materiale in spatiu: 3 • companii de exploatare minieră în spațiu: 7 • companii destinate colonizării spațiului: 2 Trebuie menționat că lista cuprinde companii sau inițiative care sunt în stadiu de:

Antreprenoriat spațial Inițiativa antreprenorială presupune două elemente definitorii, dincolo de care nu se poate vorbi de antreprenoriat în adevăratul sens al cuvântului: • o companie deținută în proprietate privată, indiferent de felul, numărul de proprietari și organizarea juridică (companie cu răspundere limitată, societate pe acțiuni, corporație etc.) • desfășurarea unei activități economice destinate obținerii de profit Interesant de menționat că românii, ca de fiecare dată, vin cu soluții mioritice la problematica explorării spațiale, alegând ca formă de organizare juridică organizația non-guvernamentale

46

Darius Luca Hupov - Inițiative antreprenoriale în explorarea spațială

• proiect • lansare • dezvoltare • funcționare • adormire • desființate După cum se vede, este un domeniu nou, care inițial era destinat doar guvernelor și corporațiilor multinaționale, care aveau bugete comparabile cu PIB-ul României, dar care în momentul de față este abordat cu entuziasm de start-upuri sau chiar de ONG-uri. Domenii de activitate În momentul de față se distanțează trei domenii principale ale inițiativei antreprenoriale: • turismul spațial • explorarea și colonizarea spațială • exploatarea spațială Fiecare dintre cele trei domenii are caracteristicile sale și necesită abordări diferite, atât financiar cât și logistic și uman. Turismul spațial Există trei mari tendințe actuale în turismul spațial: • turismul suborbital • turismul orbital • turismul circum-lunar 47

Turismul suborbital Este un subdomeniu apărut mai târziu în turismul spațial, care astăzi este pe punctul de a cunoaște o dezvoltare explozivă. Cea mai importană firmă care pare să fie pregătită pentru această provocare este Virgin Galactic4, deținută de Richard Branson. În momentul de față, Virgin Galactic se află la a doua generație de vehicule suborbitale destinate turismului spațial. Abordarea companiei a fost dezvoltată de Burt Rutan, inginer aerospațial, care deține două recorduri absolute: • designul și conducerea primului avion într-un zbor circumterestru, fără alimentare (Voyager, 1986, 9 zile, 3 minute, 44 secunde zbor în jurul lumii) • designul primului vehicul care a ieșit în spațiul cosmic, de două ori consecutiv, în intervalul a două săptămâni, câștigând premiul Ansari X-Prize (Space Ship One, 2004). Actualmente Space Ship One a fost scos din funcțiune, fiind înlocuit de noua generație, Space Ship Two, care poate transporta șase pasageri, în loc de doi, cât era capacitatea lui Space Ship One. Iată câteva dintre caracteristicile ansamblului, format dintr-un

Darius Luca Hupov - Inițiative antreprenoriale în explorarea spațială

avion purtător (WhiteKnightTwo) și un vehicol suborbital (SpaceShipTwo): SpaceShipTwo • design realizat de Burt Rutan • 6 pasageri • 2 membri ai echipajului • fuselaj din fibre de carbon compozite • 60 picioare lungime (18.28m) • motor rachetă hibrid • altitudine de zbor 110 km WhiteKniteTwo • poate transporta greutăți de 50000 livre (22.679kg) la 50.000 picioare (15.240m) • era cel mai mare avion construit din fibre de carbon la acea vreme (2008) • raza de actiune 2000 mile • 160 picioare (48.76 m) anvergura aripilor • rezistă la 6 g • este folosit și pentru antrenamentul pasagerilor in gravitate zero Operarea ansamblului suborbital se va face de la primul spațioport american, Spaceport America, construit in Upham, statul New Mexico. Spațioportul a costa 200 milioane dolari, fiind construit de guvernul statul New

Mexico. Designul său a fost realizat de firma Forester și partenerii. Întreaga facilitate se află sub jurisdictia New Mexico Spaceport Authority (NMSA) - Autoritatea Spațio-Portuară a statului New Mexico. Turiștii spațial, pentru a beneficia de un zbor suborbital, vor trebui să achite suma de 250.000 dolari SUA. Până acum s-au vândut 600 de locuri (mai 2014). Biletul include: • vizită la insula Necker, deținută de miliadarul Richard Branson • antrenamente în condiții de gravitație zero • zborul suborbital, care durează 2,5 ore, la o viteză maximă de Mach 3 (de trei ori viteza sunetului) Turismul orbital Istoria zborului orbital pentru pasageri care nu sunt astronauți ai programelor spațiale guvernamentale începe în 1984, în persoana lui Charles D. Walker. Zborul săul a costat 40.000 dolari și a fost plătit de angajatorul său, firma McDonald Douglas, implicată în producția de componente pentru industria spațială. Ullterior doi senatori americani au zburat cu naveta spațială. 48

Darius Luca Hupov - Inițiative antreprenoriale în explorarea spațială

După reformele din fosta Uniune Sovietică, Agenția Spațială a Rusiei a preluat inițiativa turismului orbital, într-un avânt tipic antreprenorial. În 1990 reporterul Toyohiro Akiyama a fost trimis în spațiu de consorțiul de televiziune Tokyo Broadcasting System, pentru 28 de milioane de dolari. El a stat o saptămână pe stația spațială MIR, de unde a transmis emisiuni de televiziune live, în fiecare zi a șederii sale. În anul 2001 începe activitatea firmei Space Adventures5,care activează și astăzi în domeniul turismului orbital. Primul turist spațial în adevăratul sens al cuvântuluin a fost Denis Tito, afacerist american care a fost timp pe o săptămână oaspete pe Stația Spațială Internațională (International Space Station sau ISS). Ulterior a fost urmat de Mark Shuttleworth (care deține afaceri în domeniul IT în Africa de Sud) și de Gregory Olsen, inginer, om de știință și antreprenor american. Până astăzi Space Adventures au avutt 7 turiști spațiali. Urmatorul client pe listă pare a fi soprana Sarah Brightman. În urmă cu câțiva ani, Space Adventures a inițiat programul Orbital Mission Explorers Circle, 49

dedicat celor care vor să zboare în spațiul orbital. Este dedicat a strânge șase persoane, în calitate de co-finanțatori, pentru a securiza cooperarea cu Agenția Spațială a Rusiei, care este principalul partener al Space Adventures. Programul cuprinde: • transportul pe orbită • orbitarea în jurul Pământului • găzduirea pe ISS timp de o săptămână • opțiune pentru space walk (1.5 ore, cost suplimentar 15 milioane usd) Pâna acum au optat 6 persoane pentru program, dintre care și Sergey Brine, co-fondatorul Google, care a contribuit cu suma de 5 milioane de dolari SUA. Costul pachetului de bază se învârte în jurul sumei de 20 de milioane de dolari. Misiuni circum-lunare Tot Space Adventures are în derulare proiectul Lunar Mision, care prevede o misiune de vizitare a Lunii. Misiunea durează 8-9 zile, cu 45 minute de zbor în jurul Lunii. Se utilizează două module de transport rusești, unul pentru atingerea orbitei terestre, care se va cupla cu al doilea modul, destinat transportului dus-întors până

Darius Luca Hupov - Inițiative antreprenoriale în explorarea spațială

la Lună și înapoi. Prețul biletului este de 150 milioane dolari. Deja s-a vandut un bilet, în acest moment se negociază cumpărarea celui de-al doilea bilet. Explorare și colonizare spațială Pentru moment, cel mai important obiectiv pentru explorare și colonizare umană este planeta Marte. Alături de programul spațial guvernamental american există un concurent particular extrem de serios, în firma SpaceX. SpaceX este o firmă care activează din 2002 și care aparține lui Elon Musk, unul din fondatorii Paypal și fondatorul firmei Tesla Motor. Compania a crescut vertiginos de-a lungul anilor, ajungând să aibă 3800 de angajați și contractori și o valoare de piață de peste 2 miliarde de dolari (2013). În 2010 a fost prima companie privată care a trimis în spațiu în zbor dublu orbital (zbor repetat după o anumită durată de timp) o capsulă (Dragon) cu o rachetă de producție proprie (Falcon) și, astfel, a castigat premiul X Prize. Din 2013 firma are în vedere zone de lansare de zboruri co-

merciale în Alaska, California, Florida, Texas, Virginia, Georgia și Puerto Rico. În 2013, Elon Musk a lansat conceptul Mars Colonial Transporter6 (MCT) format din sisteme de motoare rachetă, vehicule de lansare și capsule spațiale pentru a transporta oameni pe planeta Marte, cu scopul de a costritui o colonie umană permanentă. Colonia va adăposti, la finalizare 3000 de oameni. În martie 2014 s-a anunțat existența proiectului de rachetă Falcon și a capsulei Dragon v.2, dedicat zborului spre Marte. Transportorul va conține și un vehicol de aterizare, Falcon 9 Grasshopper, care este un vehicul-rachetă cu capabilitati VTVL (Vertical Takeoff Vertical Landing - Decolare Verticala, Aterizare Verticala). Zonele de testare unde sunt verificate vehicolele SpaceX sunt în McGregor, Texas și în SpacePort America, New Mexico. În varianta finală, MCT va transporta pe planeta Marte 100 de persoane sau echivalentul a 100 de tone de marfă. Exploatare spațială Exploatarea spațiului cosmic cuprinde, pentru moment, câteva elemente comerciale: 50

Darius Luca Hupov - Inițiative antreprenoriale în explorarea spațială

Dacă primele patru activități sunt relativ comune și au o istorie de zeci de ani, mineritul spațial este cu adevărat o activitate de exploatare spațială, care începe să prindă contur în zilele noastre. Până acum se cunosc șase inițiative de acest gen7. • patru vizează exploatarea resurselor Lunii • patru au ca țintă exploatarea asteroizilor din apropierea Pământului

Lunii și care participă în cadrul Google Lunar X Prize, un concurs cu premii de 30 de milioane de dolari, destinat trimiterii unui vehicul pe Lună, care să se întoarcă pe Pământ • Planetary Resources9, care în acest moment se ocupă cu construirea unui telescop orbital care poate fi achiziționat de marele public (Arkyd 100), și are în perspectivă sonde de explorare și cartografiere în scop de minerit a asteroizilor (Arkyd 200 și 300). Dintre fondatorii firmei se numără Peter Diamandis (inițiatorul X Prize) și Eric Anderson, cofondatori la Space Adventures. • Deep Space Industry10, care a aplicat pentru 3 patente legate de nave spațiale și tehnologii operate în microgravitație. Preconizează să lanseze în 2015 satelitul FireFly, de căutare a asteroizilor cafe se pretează pentru minerit11.

Dintre acestea, trei par să fie inițiative serioase, din moment ce au reușit să adune în jurul lor nume cunoscute de specialiști din domeniul spațial și al mineritului și dezvoltă tehnologii legate de scopul lor declarat: • Moon Express8, care se concentrează pe o soluție complet robotizată de minerit pe suprafața

Ce ne așteaptă? În spatele scenei se pregătește o nouă revoluție: explorarea și exploatarea spațială, deschisă spiritului antreprenorial. După ce marile puteri mondiale au pierdut motivația de a ajunge în spațiul interplanetar, cursa pare să fie preluată de firme dispuse să investească în acest nou El Dorado.

• tehnologii de telecomunicații cu suport orbital (sateliți de telecomunicații) • tehnologii de tele-supraveghere și tele-detecție orbitală • cercetare științifică în condiții de imponderabilitate • producerea de materiale noi, în condiții de micro-gravitație sau imponderabilitate • activități de minerit spațial

51

Darius Luca Hupov - Inițiative antreprenoriale în explorarea spațială

Anii următori vor aparține turismului suborbital, cel mai accesibil maselor mari de consumatori, iar deceniile următoare ne vor arăta dacă Marte reprezintă ceea ce a reprezentat acum mai bine de 40 de ani Luna: o frontieră care merită explorată. Nu ne rămâne decât să ne găsim motivația, iar spiritul antreprenorial și dorința de explorare par să fie singurul combustibil capabil să ne ducă, în final, spre stele. Note de subsol 1.http://en.wikipedia.org/wiki/ K%C3%A1rm%C3%A1n_line 2 http://arcaspace.ro

3 http://en.wikipedia.org/wiki/ List_of_private_spaceflight_companies 4 http://www.virgingalactic. com/ 5 http://www.spaceadventures. com/ 6 http://en.wikipedia.org/wiki/ Mars_Colonial_Transporter 7 http://en.wikipedia.org/wiki/ List_of_private_spaceflight_companies 8 http://www.moonexpress. com/ 9 http://www.planetaryresources.com/ 10 http://www.deepspaceindustries.com/ 11 http://en.wikipedia.org/wiki/ Deep_Space_Industries

52

Cristian Koncz - 2312- Super-uman,Trans-uman,Post-uman...

2312- Super-uman,Transuman,Post-uman și Noile Lumi Circumsolare Cristian Koncz If Nietzche was alive today, he would be deeply offended by the attempt of some transhumanists to equate his concept of the Ubermensch with their concept of the Posthuman. (Justice De Thezier) INTRODUCERE iecare etapă evolutivă în scurta istorie a umanității a fost însoțită de modificări substanțiale ale reperelor gnoseologice în raport cu avansul tehnologic, legate de apariția a noi paradigme. Reajustările au apărut la fiecare salt prin interacțiunea uman-tehnologic Majoritatea miturilor conțin referiri la atingerea cunoașterii perfecte, la divinație, la transformarea prometeană, presupuse a fi asociate unor salturi tehnologice.

F

IPOTEZA DE LUCRU Apropierea tot mai accentuată dintre uman și noile tehnologii, caracteristică secolului 21 duce la modificarea acută a percepției, până în punctul în care tehnologicul se confundă cu umanul. 53

Cristian Koncz - 2312- Super-uman,Trans-uman,Post-uman...

Pentru noile lumi circumsolare, ce vor fi populate, e nevoie de coloniști adaptați acestora. Pervertirea percepției transformă ideea de ieri de tehnologic-agresor, în dauna umanului, în aceea de azi, de corector/adjuvant al acestuia. Principalele metode tehnologice de transformare a umanului – ingineria genetică şi nanotehnologiile. Ideologia asociată – transhumanismul democratic, de sorginte neo-liberală (Hughes,2002) Exponenţi: Marvin Minsky, Eric Drexler, Hans Moravec, Nick Bostrom. GLOSAR Ubermensch – termen lansat de Nietzche,definitoriu pentru filozofia să privind evoluția umanității, un supra-om. Super-uman – uman îmbunătățit prin adaosuri tehnice dobândite în faza adultă. Trans-uman – uman cu aptitudini speciale datorate optimizărilor genetice în faza de embrion. Post-uman – uman ce a suferit transformări radicale(uploading), integrând nanotehnologii și componente cibernetice ce-i permit interacțiunea directă cu sisteme informatice, având posibilitatea de imortalitate în cyberspațiu.

TRANSHUMANISMUL – CONCEPT NON- EVOLUŢIONIST Ideea de bază a acestei teorii: evoluția umanității atinge pragul de salt tehnologic, în care mecanismele genetice sunt decriptate în totalitate și permit optimizarea genetică în condiții de siguranță. Simultan are loc o transformare a percepției colective, ce devine favorabilă intervenției pe fondul genetic comun, considerat până mai ieri intangibil din motive etice. Apar subpopulații de transhumani optimizati prin inginerie genetică, într-o atmosferă sumbră desprinsă parcă din ultimul roman din seria Marte, 2312, a lui Kim Stanley Robinson. Normele etice și sociale vor fi adaptate noilor provocări. TEHNICI DE OPTIMIZARE GENETICĂ Au la bază prelucrarea prin tehnici de inginerie genetică a genomului embrionului uman,urmate de reimplantare in utero. Practic se ataşează secvenţe nucleotidice purtătoare de informaţie, ce pot avea rol inhibitor sau stimulant asupra expresiei unor gene, corectând astfel defecte ereditare (terapia genică) sau determinând apariţia unor caracteristici fenotipice superioare (optimizare genetică). 54

Cristian Koncz - 2312- Super-uman,Trans-uman,Post-uman...

Exemple: nanochirurgie moleculară-nanoboți; vectori intracelulari; repliconi virali; plasmide. 1.VECTORI VIRALI Viruşii au apărut ca prădători ai bacteriilor primitive şi putem spune că au luat în stăpânire Terra încă de la apariţia primelor semne de viaţă. În decursul evoluţiei s-au selectat specii virale capabile să atace şi să colonizeze celule înalt diferenţiate specifice organismelor pluricelulare Au dezvoltat mecanisme avansate de schimb informațional genetic cu celulă gazdă, ce le permit să preia controlul asupra celulei și să-și asigure replicarea. Datorită acestor calităţi viruşii sunt vectorii ideali pentru transportul şi implantarea unor gene în celulele-ţintă. Avantajele vectorilor virali: - Sunt foarte buni în detectarea și penetrarea celulelor țintă - Pot fi specializați pe anumite tipuri celulare - Pot fi modificați încât replicarea lor să fie oprită și să nu dăuneze celulei-gazdă după transmiterea mesajului genetic. Dintre speciile de viruşi cei care se pretează cel mai bine la funcţia de vector, sunt cei ai plantelor (ex. caulimovirusi, geminivirusi), da55

torită stabilităţii lor genomice. Dezavantajele vectorilor virali: - Funcția de carrier este limitată de dimensiunea virusului, unele gene fiind prea mari pentru a fi transportate - Riscul apariției răspunsului imun din partea gazdei, urmată de anihilarea vectorului viral și compromiterea transmiterii mesajului genetic către celula țintă (situație întâlnită în terapia genică). 2. REPLICONI VIRALI Sunt viruşi transformaţi, cărora le lipseşte capacitatea de replicare, şi determină, mai rar, apariţia răspunsului imun din partea gazdei. 3.PLASMIDELE Vectori non-virali, formaţi din lanţuri circulare de ADN. Modalitate de transfer specifică bacteriilor Pot transporta gene mai mari Nu declanşează răspuns imun din partea gazdei. LIMBAJUL GENETIC AATAAA CATGAAGCAT TAGACCTACG GATACATTCA ATCGCATACG TGATGACCAA TTACGAATCA. . . Așa ar arăta începutul unei introduceri, în cazul în care auditoriul ar fi format din celule stem, și acestea ar dori să li se vorbească într-un limbaj structurat genetic.

Cristian Koncz - 2312- Super-uman,Trans-uman,Post-uman... Desigur, ca orice celulă eucariotă, lar al agenției europene și al celei ce se respectă, ar recunoaște, fără japoneze. Startul nefast fiind dat,a început însă a lua în serios, unde sonore, semnale luminoase, variații de pH o cursa nebună în care institutele sau potențial bioelectric. Însă un de cercetare private sau publice, mesaj de o asemenea importantă asemenea pionierilor din Far West, nu poate fi transmis în siguranță au început cartarea sau mappingul decât sub forma unei secvențe de genomic, dornice să ocupe toate codare (CDS) de către un mesager zonele albe de pe hartă. Consecință: peste 3 milioane de specializat, cum ar fi o catenă de ARN-mesager. Gradul înalt de patente comerciale privind porțiuni diferențiere al comunicării asigu- de ADN uman au fost depuse în ră acuratețea mesajului ce se va ultimii 5 ani. Patentele comerciale traduce într-un set de instrucțiuni conform legislației federale ameriproteice. Politețea este implicită, cane au clauze de confidențialitate. nimeni nu vorbește înainte ca Clauze ce fac aproape imposibilă interlocutorul să termine frază identificarea catenelor ADN luate nucleotidica. Orice greșeală de în exploatare, înainte de înregisprotocol ar modifica înțelesul și ar trarea finală a patentelor, așa încât pot apărea conflicte între compaaltera răspunsul, generând haos. Şi, totuşi, răspunsuri alterate niile care, întâmplător, au luat în şi haos ar crea zvonul că zestrea studiu aceeași porțiune exonică, genetică, genomul, esenţă şi per- dar speculând funcțiuni diferite ale sistenţa viului a devenit obiect acesteia. Între depunerea documentației patentabil. inițiale (ce trebuie să conțină o deBUSINESS GENETIC ȘI BIO- scriere sumară a invenției și numele inventatorilor) și definitivarea ETICĂ Aplicând fără discernământ tri- patentului (demonstrația ipotezei ada conceptuală a unei invenții – propuse) compania de inginerie useful,novel, non-obvious, Agenția genetică are la dispoziție 12 luni Americană pentru Patente –USP- de studii menite să exploateze tot TO ( U.S Patent and Trademark potențialul funcțional al secvenței Office) a demarat o campanie de nucleotidice. Răspunsul comisiei înregistrare a unor porțiuni din trebuie să vină în maximum 3 ani ADN-ul uman cu condiția de a fi de la depunerea cererii de patentaizolate, purificate sau modificate, re. În cazul unui răspuns de validaastfel încât să genereze patern- re a patentului compania de mapuri unice, inexistente în natură. ping se obligă să pună la dispoziție Demersul american a fost urmat, o mostră din secvența incriminată, la scurt timp, de către un gest simi- ce va fi păstrată într-una din cele 56

Cristian Koncz - 2312- Super-uman,Trans-uman,Post-uman...

26 de bănci de material genetic răspândite pe mapamond. Patentul emis asigura exclusivitatea exploatării comerciale pe o perioada de 20 de ani. Alternativa non-profit a cercetării genomice a venit ca o reacție normală de apărare, dând naștere inițiativei HUMAN GENOME PROJECT, cu impact larg mediatic, aducând o benefică conjugare world-wide a eforturilor de cercetare din sectorul public. Perspectivele atractive de a breveta secvenţe genomice în scop comercial pot duce la derapaje soldate cu regretabile încălcări ale principiilor bio-etice. Referenţialul S.F abundă în exemple malefice, de la zoomixajele transgenice din Insula doctorului Moreau şi până la scenariile bine documentate ştiinţific din seria tv Regenesis. Un exemplu reuşit de transpunere cinematografică a unui science-story privind implicaţiile eugenismului ridicat la rang de etalon social este filmul GATACA, avându-l în rolul principal pe Ethan Hawke. Sugestiv, titlul filmului nu este ales întâmplător, fiind de fapt rezultatul transcrierii unei secvenţe nucleotidice (G=guanină, A=adenină, C=citozină, T=timină, după cum ştie orice şcolar, care nu a chiulit de la cursul de genetică pentru începători). Problemele pe care le întâmpina eroul principal, sortit prin concepţie neasistata genetic la purtarea unor gene cu 57

potenţial maladiv, într-o societate în care astfel de abateri nu erau permise, sunt aceleaşi pe care le vor întâmpina nepoţii noştri, când, la angajare, vor prezenţa obligatoriu pe lângă CV şi un buletin de screening genetic. Bio-etica viitorului va încerca să apere drepturile individului în măsura în care acestea nu contravin regulilor grupului social sau familiei din care acesta provine. Identificarea unor aberații genomice la nivel de individ îi vor limita acestuia ulterior unele drepturi socotite până înainte de screening intangibile, cum ar fi dreptul la procreere naturală, neasistată genetic. Identificarea genelor responsabile de performanțele cognitive vor putea fi folosite la selecția candidaților pentru admiterea în universități. Pentru a preveni abuzurile,în fiecare ţară din prima linie a exploatării genomice există o comisie de supraveghere ce stabileşte ghiduri de bună practică. Câteva dintre directive sunt deja trans-naţionale: Securitatea mate1. rialului genetic Păstrarea confi2. denţialităţii şi a caracterului privat al informaţiei genetice Accesul indivi3. dului la propria informaţie genetică Prevenirea discri4.

Cristian Koncz - 2312- Super-uman,Trans-uman,Post-uman...

minării rasiale sau etnice pe baze genetice Accesul public al 5. cercetătorilor la descoperirile de importantă vitală (freeware genomics). Folosirea infor6. mației genetice nu trebuie să aducă atingere drepturilor individului sau familiei acestuia (deși acestea pot fi uneori dihotomice, de exemplu în cazul în care fătul prezintă anomalii genetice și părinții consiliați de medic și genetician hotărăsc să întrerupă sarcina, ignorând dreptul la viață al copilului nenăscut!). În continuare vom analiza potențialele aplicații ce pot fi transpuse în avantaje terapeutice majore și teoretic ar justifica sau nu renunțarea la bunele practici genom-etice. Categorii de patente genomice: 1. gene 2. fragmente de gene 3. single nucleotide polimorphism (SNP) 4. teste genice 5. proteine 6. celule stem Identificarea completă a unei gene implică o muncă de lungă durată pentru un colectiv mare de cercetători. De aceea majoritatea studiilor s-au concentrat pe fragmente genice de lungimi cuprinse între 300 şi 500 baze nucleotidice,

a căror funcţie este mai uşor de decelat, numite EST (expressed sequence tags). Varianta decodificată a unei EST este un lanț de ADN complementar (ADNc), conținând doar informația exonului din zona respectivă. Ipotezele diferite, nici una satisfăctoare, privind rolul porțiunilor intronice din materialul genomic, au făcut să fie ignorate în majoritatea studiilor de mapping. ªi asta datorită faptului că în aparență nu codifică informație genetică, având doar rol structural în cadrul cromozomilor. Lanţurile de ADNc rezultate după copierea genelor sunt folosite pentru depunerea patentelor în băncile genetice. SNP-urile sunt variații ale lanțurilor genomice bazate pe schimbarea unei singure nucleotide (de exemplu CATACA în loc de GATACA). Astfel de variațiuni survin una la fiecare câteva sute de nucleotide iar dacă luăm în considerare faptul că genomul uman are cca 3 miliarde de nucleotide înseamnă că reprezintă o baza substanțială de variabilitate. Se presupune că aceste variații, deși nu produc modificări majore la nivel de cod, pot influența anumite caracteristici funcționale, cum ar fi gradul diferit de reacție la un anume medicament al unor indivizi cu bagaj genomic asemănător. Testele genice reprezintă consecin58

Cristian Koncz - 2312- Super-uman,Trans-uman,Post-uman...

ța identificării unei gene. Designul lor este menit să detecteze cât mai specific gena respectivă în genomul clientului (de obicei în mod patognomonic pentru o anumită maladie) printr-o tehnică cât mai ieftină și mai ușor de reprodus (care va fi vândută ulterior la preț de high-tech și protejată de patent timp de 20 de ani). Secvențele proteice sunt instrucțiuni pornite din traducerea informației genetice adresate unor receptori specifici din organism. Enzimele de exemplu sunt astfel de proteine și asigura bună funcționare la nivel celular. Alte proteine joacă rol structural. Punerea în evidență a unor proteine specifice denotă expresia unor gene și joacă un rol important în farmacodinamică, de aici și importanța lor comercială. Celulele stem sunt celule em-

59

brionare multipotente din punct de vedere funcțional, ce pot deservi mai multe roluri sau da naștere diverselor tipuri de țesuturi, în funcție de tipul de informație genetică pe care o primesc. Modificarea și specializarea unei astfel de linii celulare poate deveni obiect genetic patentabil. Celulele stem de origine umană au avut interdicție la patentare până în anul 2009 în SUA, însă din 2010 s-au făcut modificări în legislație, astfel încât au primit acceptul în scop de clonare terapeutică (nu clonare reproductivă). Viitorul post-uman e plin de surprize şi vom apela din plin la bagajul genomic, dat de evoluţia darwiniană pentru a ţine pasul cu trans-evoluţia...

Adriana Muscă - Viziuni și viziune în grafica S.F. contemporană

Viziuni și viziune în grafica S.F. contemporană Adriana Muscă

Ș

tim cu toții că tehnologia din ultima vreme a evoluat atât de mult, încât termenul de user friendly îl putem întâlni peste tot. Vorbind despre grafică, desigur, putem sublinia faptul că, și aici, tehnologia a luat cuvântul, iar instrumentele pe care artistul zilelor noastre, să-i spunem generic, le folosește ca să creeze o lucrare, cu tematica SF sau nu, au ajuns într-atât de avansate, încât putem începe să considerăm creionul ca o ustensilă pe cale de dispariție, utilizându-se, parcă, din ce în ce mai rar. Putem, astfel, cu ușurință să numim ultimele gadgeturi, ca tabletele, telefoanele cu touchscreen și, în mod special, programele de editare a graficii pe calculator ș.a.m.d. ca noile instrumente de lucru în domeniul artistic. În urma acestor dezvoltări, artistul a ajuns să fie inspirat, în intențiile sale creative, de ideea de știință și tehnică, transpuse în lucrări mult mai detaliate. Acesta își dorește să renunțe la materialele de lucru clasice, creându-și o și mai vastă gamă de ustensile. Rădăcinile acestor manifestări putem spune că s-au format încă din timpul cubismului, un curent artistic unde înstrăinarea de clasic s-a produs prin deformarea naturaleții, în primele sta60

Adriana Muscă - Viziuni și viziune în grafica S.F. contemporană dii, și fragmentarea ei, într-un manieră aproape geometrică, au deschis ferestrele către irealitate. Aici îi putem aminti pe celebrul Picasso, cât și pe Fernand Leger, care a fost supranumit Tubistul, datorită tehnicii lui de sintetizare a formelor. Cei doi, și nu numai, s-a jucat cu modul de a observa un obiect, imaginându-și toate fațetele acestuia, cât și miezul lui, iar descompunerea lui imaginativă era soluția. Concluzia? Cubiștii au dat startul aspirațiilor către viitorul 3D, avem chiar curajul să spunem. Un alt curent artistic, care a apropiat și mai mult artele vizuale de ceea ce numim noi azi SF, este suprarealismul, care îi are ca mari reprezentanți pe Salvador Dali și Max Ernst. Joan Miró, un alt artist cunoscut, inspirat de acest curent, a ajuns la credință că “un tablou ar trebui să fie fertil. Din el ar trebui să se nască lumea. Nu are importanță dacă vedem în el flori, oameni sau cai pentru a descoperi această lume, adică ceva viu.” Cu alte cuvinte, încă de la mijlocul secolului XX crescuse deja dorința artistului fața de conceptele visare, închipuire și imaginar îndeajuns de mult încât acesta să caute și sa conceapă în lucrările sale detașarea, cel puțin parțială, față de realitate. Această dorință, putem trage noi

concluzia, a ajuns să se dezvolte odată cu noile tehnici și materiale de lucru de care vorbeam mai înainte, astfel încât SF-ul a putut fi introdus cu ușurință și în planul artistic. Au apărut intentii de acest fel, subtile, în primele dăți, în benzile desenate pentru copii - care păreau a da cel mai mare interes față de lumile fantasy și SF, ca de exemplu benzile desenate Asterix și Obelix(Franța), Aventurile lui Superman, Batman(S.U.A.), Naruto(Japonia) și multe, multe altele. SF-ul, în viziunea acelor vremuri, era reprezentat în mod special de supereroi, de povești de tip basm, unde binele și răul sunt mereu într-o luptă crâncenă din care, evident, binele iese învingător. Privind mai departe, observăm cum aceste comics-uri sunt bine primite și în rândul adulților, astfel încât graficienii au simțit nevoia să ofere o și mai mare atenție detaliilor. Era necesar ca noii artiști din domeniu să capteze un public cât mai mare. Și, surprinzător, se putea observa cum rețeta perfecta în acest domeniu lua proporții. Un personaj fantastic arătos, un anti-erou doritor de distrugerea lumii, multe lupte și puțină comedie făcea ca o bandă desenată să se vândă ca pâiea caldă. În paralel, în viața cotidiană, ziarele au început să se publice și 61

Adriana Muscă - Viziuni și viziune în grafica S.F. contemporană să atragă cât mai mult oamenii de rând, arta a ajuns, mai târziu în strânsă legătură cu aceasta, în cultura pop-art, spre exemplu, astfel încât cotidianul și “clasa creatoare” se intersectau tot mai des. Nu întâmplător, mult mai târziu, s-a născut și dorința de editare a fotografiilor făcute publice, din diverse motive, cele mai multe de ordin politic. Aceste intenții, ne putem aminti cu un melancolic amuzament, au ajuns și în România, în perioada ceaușistă. Aparențele contau, iar sursele media erau obligate să se ocupe de acest aspect. Odată cu calculatorul, toate acestea au devenit mult ușor de realizat. Atașat la un scaner sau o imprimantă, instrumente în plină dezvoltare, de asemenea, și îmbogățit cu programe de editare, din ce în ce mai avansate (vezi Photoshop, Corel

62

Draw, InDesign), calculatorul a devenit un instrument vital în grafica SF, cât și în celelalte domenii artistice. Cunoașterea acestor programe este necesară la orice loc de muncă actual, în domeniul graficii de calculator. Pe de altă parte, putem considera că aceste instrumente s-au dorit a fi atât de accesibile și ușor de utilizat, încât idei ca recentul 3Doodler, creionul-imprimantă ce concepe desene 3D, au fost puse în practică. Partea negatică a acestor noi vești este că ajungem să ne punem unele întrebări. Ce valoare va mai avea arta de calitate? Dar, mai ales, cum o vom putea deosebi denemilosul kitsch, care nu înseamnă nimic altceva decât lucrări de prost gust făcute în masă? Cert este că... urmează să aflăm.

Eugen Cadaru - Fizică și metafizică în filmul de ficțiune...

Fizică și metafizică în filmul de ficțiune speculativă contemporan Eugen Cadaru intr-o perspectivă poate ușor reducționistă, fizica este acea activitate intelectuală prin care oamenii, pe baza observației, a experimentului și a calculelor încearcă să înțeleagă cum este alcătuită și cum funcționează lumea înconjurătoare. Pe de altă parte, tot din aceeași perspectivă, metafizica ar putea fi definită ca fiind acea activitate intelectuală prin care oamenii, pe baza observației existențialist-fenomenologice (a se vedea, de exemplu, fenomenul sincronicității), încearcă să înțeleagă ce anume este lumea care ne înconjoară. În urmă cu mii de ani, la începuturile gândirii exploratorii documentate, aceste două direcții de gândire, erau întrepătrunse, amestecate, dovadă pentru aceasta stând operele unor savanți antici renumiți. Ulterior, pe măsură ce lumea a evoluat, s-a produs un fenomen de separare a lor, oamenii preferând să le trateze separat și chiar discriminatoriu, una față de alta, în funcție de tipul de gândire al fiecăruia, mai inclinat spre evaluarea materiala a lumii sau spre cea spirituală. În epoca contemporană însă, se face simțită prezența a unui nou curent de gândire care încearcă armonizarea celor două abordări într-o viziune unitară, care să exprime o perspectivă unică asupra celor înconjurătoare. Și, deși cândva ar fi putut părea paradoxal,

D

63

Eugen Cadaru - Fizică și metafizică în filmul de ficțiune... în prezent există gânditori care preiau cele mai noi adevăruri exprimate de către știința de graniță (fizica cuantică, nanotehnologia, calculul probabilităților, cosmologia etc.), pentru a contura o viziune holistică asupra lumii, din care metafizica nu lipsește, ci dimpotrivă. În ceea ce privește cinematografia, aceasta noua tendință de a privi lumea și-a găsit o excelentă modalitate de exprimare (aproape ideală, am putea spune) în categoria filmului speculativ (științifico-fantastic, dar nu numai). Și, deși ar putea părea conjuncturală, această asociere între science-fiction și metafizică, nu este deloc una de context, ci dimpotrivă, ea este una de profunzime, care ține de țelurile fundamentale ale acestora. Voi argumenta această afirmație arătând că filozofii Fred Miller și Nicholas Smith, în eseul lor intitulat “Sensul filozofic al Fantasticului Științific”, au statuat limpede că științifico-fantasticul și filozofia împărtășesc același obiectiv comun, și anume “descoperirea a ceea ce este esențial și valoros în realitatea înconjurătoare”. Astfel, dacă ar fi să facem o succintă trecere în revistă a temelor principale ale metafizicii, vom vedea că aproape fiecare dintre acestea primesc răspunsuri – speculative, evident – prin intermediul unor filme care, pornind de la datele fizicii actuale încearcă să lămurească natura lumii în care trăim. O lume care, în ciuda tuturor descoperirilor

64

noastre rămâne, în continuare, un mare mister. Iată… Ce este omul ? Dincolo de constatările pe care auto-observația imediată le oferă, oamenii s-au întrebat întotdeauna ce sunt ei înșiși, care este originea lor. Suntem noi rezultatul unui act creator inteligent sau suntem rezultatul unei evoluții haotice și întâmplătoare a unor substanțe chimice existente în Univers ? Este omul singura ființă rațională din Univers? Suntem noi ultimul stadiu de manifestare a inteligenței în lumea noastră sau mai urmează ceva ? Ce ne sugerează post-umanismul? Oare vom fi capabili să manipulăm materia în orice fel ? Sufletul există? La fiecare dintre aceste întrebări, cinematografia sf a încercat să sugereze răspunsuri printr-o multitudine de filme a căror enumerare exhaustivă este imposibilă. Titluri precum Odiseea spațială 2001, Prometheus sau Evolution au încercat să ne ofere anumite idei despre originea noastră, filme precum ET, Intâlnire de gradul III; Contact, K-Pax, Hangar 18, Alien; War of the Worlds;, District 9, Signs; Independence Day sau Abisul (în care regizorul James Cameron ne propune ipoteza unei alte civilizații existente în imediata noastră proximitate, în adâncul neexplorat al oceanului) au încercat să ne arate cum ar putea fi alte ființe inteligente.

Eugen Cadaru - Fizică și metafizică în filmul de ficțiune... Frankenstein; Musca, Jurasic Park, Omul invizibil; Spiderman; Specii; Gattaca; A şaptea zi, Moon, Avatar sunt filme care par a ne spune că, într-o bună zi, atomii și moleculele vor deveni asemenea plastilinei, pe care noi, oamenii, o manipulăm după bunul nostru plac. Inteligența noastră va ajunge să stăpânească complet materia? Vom putea oare crea ființe vii asemenea Marelui Arhitect? Ne-am putea oare asemui zeilor? Dar, oare, nu este o trufie prea mare sa gândim astfel? Putem îndrăzni asta? Este bine să îndrăznim asta? Omul bicentenar, Matrix, Terminator, Planeta maimuţelor, X Men, Eu robotul, Inteligenta Artificiala, Odiseea Spațială 2001, ne-au arătat ce ar putea însemna post-umanismul, în diversele forme posibile ale acestuia. Într-o încercare de răspuns, un film foarte recent, aflat în acest moment pe ecranele cinematografelor, Transcendence, pare a ne spune ca următoarea etapa de evoluție a inteligenței este mutarea conștiinței umane de pe suportul biologic actual pe unul artificial, tehnologic. Cât privește chestiunea existenței sau non-existenței entității numite suflet, cinematograful a exploatat aceasta dispută în filmul Flatliners, în care un grup de studenți la medicină își provoacă în mod reciproc încetarea activității cerebrale, pentru a studia ce anume poate fi descoperit în aceasta situație, precum și în alte

filme, ceva mai poetice, cum ar fi What dreams may come sau faimoasele City of Angels și Ghost. Suntem absolut liberi sau există destin? „Coincidențele sunt felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim” spunea Albert Einstein. Ce înseamnă asta ? Ei bine, asta ar putea însemna că, dincolo de impresia noastră că avem liber arbitru, există o Forță supraordonată aflată dincolo de limita percepției umane, care are ceva de spus cu privire la viața noastră, care, indiferent ce am face, aranjează ca lucrurile să decurgă într-un anumit fel, care ne dă să trăim ceea ce ne este de folos, chit că ne convine sau nu, care impune ordine în haosul vieții umane. Să fie așa sau să nu fie așa ? Dezbaterea pe această temă este probabil interminabilă, însă o foarte buna ilustrare a acestei ipoteze o putem vedea în filmul The adjustment bureau / Gardienii destinului în care un tânăr politician ar dori să se poată bucura de toate cele bune ale vieții, adică de o cariera strălucită și de o mare iubire, spre a afla ca cele două sunt destinate a se exclude reciproc, spre binele protagoniștilor și al umanității. Aceeași temă este ilustrată și în Sliding doors (Dincolo de uși), în care urmărim modul în care evenimentele se înlănțuie în viața unei tinere femei, în două variante alternative ale propriei sale existențe (două universuri paralele)

65

Eugen Cadaru - Fizică și metafizică în filmul de ficțiune... spre a o conduce spre același rezultat, în ambele situații. Viața este doar o iluzie ? Trăim sau visăm că trăim? Tema realității ca vis, Maya (în cultura indiană), este una dintre cele mai vechi și mai dezbătute idei ale metafizicii. De-a lungul timpului, oameni aparținând tuturor religiilor, pornind de la constarea faptului că viața este doar o trecere și nu o permanență, s-au întrebat dacă nu cumva ceea ce numim lume materiala nu este, de fapt, decât o iluzie. Indiferent dacă ar putea fi așa sau nu, indiferent dacă noi toți nu suntem decât o realitate virtuală, o simulare generată de un soft ce rulează într-un computer, cinematograful a exploatat cu mare succes această temă, și voi aminti aici doar trei titluri mai recente: Matrix, Inception și Vanilla Sky. Și am să închei scurta digresiune pe această temă amintind de acea scena din Matrix în care un copil călugăr budist îl învață pe Neo cum să îndoaie o lingură de metal cu privirea, spunându-i că trebuie să conștientizeze faptul că, în realitate, nu există nicio lingură. Altfel spus, dacă am reuși să credem, am putea muta munții din loc. La propriu. Ce este lumea înconjurătoare? Dintotdeauna, oamenii s-au întrebat dacă lumea înconjurătoare este mai mult decât ceea ce se poate observa, dacă a fost sau nu creată,

66

dacă, altfel spus, există un model inteligent care stă la baza a tot ceea ce există. Deși noi o percepem ca fiind constituită din entități separate, dintr-o mulțime de elemente fragmentate, de o diversitate și de o bogăție uluitoare, există multe teorii ezoterice care ne spun că, în fapt, la baza a tot ceea ce există este un ceva unic (prana, Qi, forța vitală etc.) care face ca totul să ființeze. Acest fapt pare a fi confirmat și de fizica contemporană, care ne arată ca toată materia (ființe vii, obiecte, munți și ape) este alcătuită din atomi iar aceștia, la rândul lor sunt minuscule pachete de forță electromagnetică, adică de energie. Aceasta este și teza enunțată în filmul Pi, în care vedem cum un tânăr un om de știință devine obsedat de găsirea unui numărmodel (format din 216 cifre) care ar putea fi „cheia de înțelegere a întregii existente” și care ar demonstra că Universul nostru nu este guvernat de haos, ci de predictibilitate. Și, presupunând că într-adevăr există un element comun nevăzut care poate fi regăsit în orice entitate a realității înconjurătoare, concluzia imediată ar fi aceea că, în baza lui, întreaga lume este interconectată, chiar dacă într-un mod care nu este imediat perceptibil? Aceasta idee ne este sugerată în filmul Avatar, unde vedem cum populația primitivă Omaticaya deține știința de a se conecta în mod direct la „rețeaua-bază de date a Universului”, putând să

Eugen Cadaru - Fizică și metafizică în filmul de ficțiune... descarce de acolo amintiri, sa audă vocile celor dispăruți sau să comunice cu Eywa (în credința lor, fluxul de energie care circulă prin toate structurile vii). Să însemne asta că ea, natura, este vie în sensul psihologic al acestui cuvânt? Are natura personalitate? Preluând o idee care se regăsește în cultura populară a probabil tuturor popoarelor lumii și care pare a fi, măcar și numai parțial, confirmată de unele cercetări contemporane care au arătat că plantele par a avea o formă oarecare de personalitate, filmul Avatar, încearcă sa ne convingă că natura sau entitățile ei au o conștiință capabilă să reacționeze organizat în condiții de amenințare. Aceeași idee ne este sugerată și în cele două filme Solaris (din 1972 și din 2002, ambele realizate după povestirea lui Stanislav Lem) în care vedem cum o planetă nou descoperită se apără față de agresiunea oamenilor provocându-le acestora stări emoționale cu efect distructiv. Și, tot referitor la natura lumii înconjurătoare, o mulțime de filme (Mașina timpului; Back to the Future; Undeva, cândva; Grounghog Day; Minority Report, Armata celor 15 maimuţe) au încercat să ne spună câte ceva despre natura timpului, însă până acum nimeni n-a putut demonstra cu adevărat ce este acesta: o dimensiune fizică reală, explorabilă sau o iluzie a conștiințelor ce parcurg o evoluție biologică într-un spațiu fizic?

Ce este Universul? Dumnezeu și Universul. Care sunt limitele Universului, are acesta vreun capăt? Cum a început? Dar a început? Cum se va termina? Dar se va termina? Sunt acestea, începutul și sfârșitul niște noțiuni compatibile cu noțiunea de Univers? Este acesta o nesfârșită creștere și descreștere ciclică? Ce se poate afla în cel mai îndepărtat punct imaginabil, dincolo de ultima picătura de materie ? Un spațiu gol infinit? Nimic? Ceva ce nu putem concepe? Ce există dincolo de simțurile noastre? Există un univers imperceptibil? Există un multivers? Există mai multe dimensiuni sau este universul un ansamblu de infinite dimensiuni ? Este micro-universul, cel din adâncurile și străfundurile materiei, un șir de lumi nesfârșite, asemănătoare sau diferite de cea direct perceptibilă? La toate întrebările de mai sus, răspunsul nu poate fi dat decât sub forma unor supoziții și este probabil că știința nu ne va oferi foarte curând un răspuns de necombătut. Dacă Albert Einstein ne spunea că “în univers exista doar energie, iar dincolo de ea o Inteligență Supremă – o lege fizică perfect formulată”, în filmul Dark Mater, Liu Xing, student eminent și cercetător în domeniul cosmologiei, afirmă că „Universul este etern, Dumnezeu și Universul sunt același lucru, fiind fără început sau sfârșit.” Dacă există mai multe dimensiuni, așa cum ne

67

Eugen Cadaru - Fizică și metafizică în filmul de ficțiune... sugerează filmul Unicul, sau nu, dacă micro-universul este o lume în sine după cum ni se arată în filmul Fantastic Voyage, 1966), asta rămâne de demonstrat și, de aceea până în prezent, cea mai buna abordare în privința înțelegerii acestuia pare a fi cea oferita de către capodopera absolută a tuturor filmelor sciencefiction, Odiseea spațială 2001, din a cărei secvență finală am putea înțelege că Universul este, asemenea conceptului de Mare Arhitect al Universului (Ființa fără de cauză, care nu are nicio sursă, există prin El însuși, este necreat), este o noțiune incomprehensibilă și nedefinibilă pe care, deocamdată, putem încerca a o înțelege doar prin contemplare. Care este sensul vieții ? Un text prezentat ca fiind tradus din limba sanscrită ne spune așa: „Vei fi înrolat într-un program informal de învățare numit viață. Vei primi un corp care, fie ca îți place fie că nu, este al tău pe întreaga durată. În fiecare zi ți se va prezenta câte o lecție. O lecție se repetă, în diferite forme, până în momentul în care ai învățat-o. Apoi treci la lecția următoare. Nu există vreo componenta a vieții care să nu fie o lecție. Atâta timp cât trăiești, înseamnă că mai ai lecții de învățat. Și acum vei uita toate acestea.” Cât privește răspunsul pe care filmul sf încearcă să-l ofere la aceas-

68

tă întrebare (poate cea mai importantă dintre cele pe care omul și le pune), dacă Odiseea spațială 2001 pare a ne spune că sensul vieții este evoluția infinită, aceeași idee o putem regăsi, un pic nuanțată, într-o altă capodoperă a artei cinematografice sf, Matrix, unde vedem cum eroul atinge apoteoza atunci când își învinge îndoielile și dăruindu-se pe dea-întregul lumii, reușește, prin sacrificiul propriu, să restaureze binele și să devină, el însuși, o ființă deplină. La capătul tuturor acestor întrebări al căror răspuns ultim este foarte probabil că noi, cei care ne găsim în aceasta sală, nu-l vom afla niciodată, aș încheia prin a spune că, prin cele de mai sus sper că am demonstrat într-un mod măcar și numai suficient, legătura directă dintre metafizică și cultura science-fiction. Și, pentru a încheia într-o notă intenționat metafizică, voi mai adăuga doar un citat aparținând criticului literar Roxana Sorescu care mie personal mi-a plăcut foarte mult: “singura modalitate existențială dăruită ființei umane de a pătrunde în fluxul energiei universale este dragostea”. Și, aș adăuga eu, dragostea, în sensul de dăruire a fiecăruia dintre oameni către toți aceia pe care îi întâlnește pe drumul vieții sale. Altă cale de a ne găsi pacea și bucuria se pare că nu există.

Patricia Vanu - Despre drumul de hârtie...

Despre drumul de hârtieîn căutarea mecanismului perfect Patricia Vanu ontextul existențial modernist este rezultatul unui evoluționism gradual, a cărui etape nu vizează o finalitate prestabilită, ci un demers continuu, a cărui progresivitate este susținută prin satisfacerea de nevoi umane, a caror număr și intensitate trec printr-o fază ascendentă, nedelimitată temporar. Sistemele funcționale ale societății actuale sunt controlate prin dependența lor de mecanismul tehnologic progresiv, dinamica acestuia stabilind noi limite, proprietăți și priorități în ceea ce privește acțiunea umană la nivel micro și macrosocial. Arta vizualului, produs al societății moderne, reprezintă o nouă modalitate de reproducere și redistribuire a spiritualității, respectiv al eului creativ, fiind, de asemenea, și un instrument de învățare interactivă. Caracterul reprezentativ al acestui nou produs tehnologic pune în perspectivă o nouă formă de expresivitate artistică și experiențialism creativ, a căror esență se sustrage din necesitatea consumatorului de artă de a experimenta o emoție în timp real, independentă de clasicul obiect de referință, cum ar fi tabloul pe pânză sau personajul sculptat. De asemenea, această abordare inovatoare a

C

69

Patricia Vanu - Despre drumul de hârtie... artei, integral susținută tehnologic, îi conferă artsitului posibilitatea de a-și testa și dezvolta maleabilitatea imaginativă prin adaptarea la curentele tehnologice specifice societății moderne. Calitatea produsului artistic, în mod tradițional concretizată într-un obiect palpabil și considerată un stimulent vizual, fizic și intelectual, depășeste astăzi granițele normelor tradiționaliste, fiind supusă unui proces de tranziție virtuală ce se desfășoară simultan cu nevoia consumatorului de artă de a se adapta avansului tehnologic. Ritualismul artistic se află în stadiul progresiv, mediul virtual având o contribuție semnificativă și esențială în derularea acestui proces, ce constă în realizarea unui nou mediu artistic, unde obiectul artei în sine nu mai reprezintă un scop, dinamica creației, efectele folosite de către artist fiind cele care contează într-o societate modernă, adeptă schimbării continue. Imaginea ca mijloc de comunicare poate fi considerată un instrument de centralizare al intereselor consumatorilor și stabilire a scopurilor și mijloacelor ce condiționează, respectiv orientează social, normativ și valoric individul. Arta vizualului, integral susținută printr-o succesiune de imagini ce desemnează 70

rezultante ale produsului social, se caracterizează prin secvențialitate, dinamică și comunicare interactivă, ce presupune dialog și participarea unor personaje al căror rol este acela de a reda, disputa, eventual soluționa o anumită problematică. Modalitatea de realizare, existența unei instanțe de referință comună, cât și contextualitatea succesivă redată prin imagini, au determinat suprapunerea artei vizualului cu celei video e de cele mai multe ori. În ciuda aspectelor de ordin comun între cele două, arta video se diferențiază de cea vizuală, cinematografică prin doua elemente fundamentale: aceasta nu necesită prezența unuia sau mai mulor personaje, calitatea narativă, deși poate fi introdusă, nu este primordială. Drept consecință a prezentării aspectelor ce reglementează credința cum că arta vizualului și cea video se suprapun, cea de-a doua poate fi considerată o subdiviziune a celei dintâi, deoarece elementele comune între cele două sunt mai numeroase decât cele care le despart. Sistemul de comunicare interactivă generat de arta video, rezultat în urma fuziunii elementului trandițional de expresivitate aristică cu cel inovator, revoluționar al unei tehnologii progresive, a fost inițial considerat o mișcare amplă, un pro-

Patricia Vanu - Despre drumul de hârtie... ces normal ale cărui efecte vizează un scop precis: extinderea mediilor și tehnicilor de expresivitate artistică drept consecință a impresionismului imagistic ce domină treptat realitatea artistică și tehnologică. Dincolo de această credință puerilă se situează adevăratul efect și aport dinamic al acestui fenomen, ce depășesc normalitatea unanim acceptată de necunoscători, acestea concretizându-se în noile medii și tehnologii care depășesc stadiul de consecință, tranformându-se gradual în stimuli. Raportul artă-tehnologie nu mai reprezină o incertitudine, o simplă transgresie urmată de așteptare, el a devenit un mijloc de comunicare, de manifestare a impresiei personale, un punct de referință. Noul obiect media a devenit realitatea timpului prezent. Arta digitală nu reprezintă doar o transgresare de medii, o nouă constantă tehnologică, ci și un fenomen ce prespune dificultate prin problematica discordanței ce se realizează între natura fizică a clasicului obiect de artă și lipsa acesteia, adică imposibilitatea consumatorului de artă de a palpa, de a-și folosi simțul tactil în vederea interpretării produsul artistic, care în cadrul artei digitale se lipsește de corporalitatea specifică tradiționalismului expresiv. Acceptarea și înțelegerea acestei noi per-

spective tehnologice cu privire la domeniul artei nu constituie o modalitate de negare a artei tradiționale, ci doar o reacție de adaptare la curentele specifice societății moderne. Subminarea dinamicii tactile a a clasicului proces de creație se realizează prin elaborarea unor contexte virtuale mobile, populate de avatari, care facilitează comunicarea, reglând funcțiile acesteia într-un spațiu paralel, respectiv o reprezentare virtuală a aspectelor fizice și sociale specifice realității obiective. Mișcarea digitală postmodernistă este precedată de studiul aprofundat al artei cibernetice, al cărei dinamism structural s-a caracterizat prin alternarea funcțiile de interacțiune, comunicare și interpretare interactivă. Interdependența ce se stabilește între elementele de ordin instinctual ce domină acțiunea umană și produsele sociale ce determină conceptualizarea artei cibernetice, face referință la un proces relațional cauză-efect, produs la nivel de mediu social, constrâns și stimulat de specificitățile umane de bază. Raționalitatea, necesitatea identificării cauzelor și consecințelor, cât și cunoașterea aprofundată a mediului și obiectului în jurul cărora este centrat mecanismul de lucru, sunt componente definitorii ale ciberneticii, care dincolo de potențialul creativ 71

Patricia Vanu - Despre drumul de hârtie... și dinamismul structural, implică noțiuni de logistică, secvențialitate, comunicare și constanță. Ritualismul regăsit în mediile și mijloacele de promovare ale artei tradiționale se definește tocmai prin intermediul specificității contextuale, ambientale, ce a determinat consumatorul de artă să-și orienteze de-a lungul timpului setea pentru frumos spre spațiile special amenajate spre a găzdui și promova munca artistului. Galeriile de artă au reprezentat dintotdeauna un cadru instituționalizat, un mijloc formal de valorizare, apreciere și atribuire a obiectului de artă. Calitatea interactivă și socială constituie și ea un punct de referință, un element definitoriu al acestor spații instituționalizate. Din cele mai îndepărtate timpuri, galeriile de artă au fost considerate spații de socializare, mecanisme formale ce au permis gruparea de interese, instutuind o înțelegere echitabilă între artist și publicul său- artistul are posibilitatea de a-și promova opera, individualismul și unicitatea creatoare, în timp ce consumatorul de artă, cel care înțelege, sau care pur și simplu percepe arta într-o manieră comodificată, are oportunitatea să socializeze și să-și răsfețe simțul vizual, respectiv tactil. Pe lângă aceste aspecte, plasarea obiectului de artă în galeriile special amena72

jate implică o anumită conduită din partea celor ce le frecventează, publicul având datoria să se încadreze într-un anumit tipar, prestabilit de legile sociale, nescris, dar unanim acceptat de către societate. Ceea ce le conferă acestora o specificitate aparte, este natura lor privilegiativă, adică cea care desemnează criteriile pe care publicul doritor trebuie să le îndeplinească pentru a le accesa. Aceste criterii vizează aspecte economice, culturale și sociale. În consecință, ritualismul specific galeriilor de artă, aceste criterii de ordin participativ și licitațile organizate în cadrul acestora au fost cele care, până nu demult, au stabilit publicul de referință, format din colecționari, critici de artă și cumpăratori ocazionali. Treptat, acest ritualism ambiental și social, conservatorismul ce obișnuia să delimiteze sfera de acces a acestor plasamente culturale, a fost și el influențat de mecanismul cibernetic ce a determinat dezvoltarea spațiului virtual. Erodarea tiparului clasic de accesibilitate al galeriilor de artă, prin realizarea unui mediu degital de prezentare, stocare și comercializare a obiectelor de artă, conferă mai multă permisibilitate, înlăturând mitul exclusivist al modalităților instituționalizate de promovare și achiziționare ale

Patricia Vanu - Despre drumul de hârtie... obiectelor de artă expuse în cadrul galeriilor. Alura formală a cadrelor special amenajate, unde cultura artistică a reprezentat dintotdeauna o rigurozitate, unde tehnica de achiziție a clasicului obiect de artă are ca principal punct de referință consumatorul de artă, cunoscătorul, pentru care actul de a achiziționa nu reprezentă doar un simplu proces de însușire al unui bun, ci desfătarea simțurilor celor mai fine, care fac apel la spiritualitate și deplinătate existențială, tinde din ce în ce mai mult să devină o utopie. Făcând abstracție de la dinamica revoluționare ce a penetrat clasicismul artistic, prin intermediul instrumentelor tehnologice, în mod special prin dezvoltarea mediului virtual de activitate artistică, un alt punct de referință, rezultat drept consecință a transgresiei conceptuale în materie de artă, îl constituie fenomenul de instituire a unei viziuni incerte, instabilă cu privire la statutul și influența pe care atât arta, cât și știința îl ocupă, respectiv exercită la nivel social. Erodarea veridicității și înlăturarea caracterului reprezentativ, rezultate în urma procesului de omogenizare a tehnicilor, instrumentelor și conceptelor specifice celor două domenii, constituie o situație excepțională, care

pune sub semnul întrebării individualitatea mediului științific și virtual. Arta definită prin obiect, specifică modelului de creație clasic, pusă în corelație cu cea definită printr-un cod e activitate, printr-un algoritm la nivel virtual, care se dorește să înlocuiască arta tradițională, creează o nouă tipologie de ordin imaginativ, bazată pe creativitate, care înlătură, prin mecanismul de realizare, distanța dintre domeniile anterior menționate, deși, această modificare este generatoare de efecte adverse, manifestate prin imprecizie, confuzie și instabilitate. Noul artist, cel care astăzi privește actul de creație sub forma unei fuziuni dimensionale, unde realitatea imaginativă se contopește cu teluricul, respectiv cu accepțiunea procesului de comodificare, noul artist, care în contextul unei realități tehnologizate a încetat să reprezinte o entitate singulară, transformânduse în una multiplă, fiind capabilă să internalizeze, să reconceptualizeze și să redea produsul artistic în termenii impuși de către realitatea socială, deși experimentează o nouă dimensiune în materie de creativitate, tinde să îsi piardă din individualitate, fiind obligat să-și modeleze imaginația în parametrii realității.

73

Mircea Băduț - Alte inteligențe...

Alte inteligenţe

Despre fisuri în prejudecăţile privind formele de viaţă şi de inteligenţă Mircea Băduţ a sfârşitul lunii mai 2013, NASA anunţa că e posibil să piardă telescopul spaţial Kepler. Aceasta la o lună după ce anunţase descoperirea – cu ajutorul acelui ‘Kepler’ – a încă unui grup de planete asemănătoare Pământului, în constelaţia Lyra (aflată la 1200 ani-lumină depărtare de noi). Cauza problemei? Defecţiune la aparatura de repoziţionare. (De pe orbita sa heliocentrică, telescopul a avut parte de o privelişte deosebită asupra galaxiei, însă – aflându-se la 64 milioane de kilometri depărtare de noi – nu poate beneficia de o misiune de salvare.) Totuşi Kepler şi-a făcut pe deplin treaba: în cei patru ani de serviciu a descoperit 132 de planete (respectiv 961 de exo-planete). Dotat fiind cu echipamente fotometrice de înaltă precizie, telescopul spaţial a trimis spre Terra o cantitate substanţială de informaţii. De fapt, ceea ce a avut special ‘nava cosmică’ Kepler (aspect unic la acea dată!) a fost misiunea ei: de a descoperi planete similare Pământului. Pe lângă dotarea tehnică… standard (să-i zicem aşa!), Kepler a fost proiectat să exploateze un anume artificiu optic (evaluarea luminii stelei

L

74

Mircea Băduț - Alte inteligențe... centrale în timpul “eclipsării” ei de către planeta candidată), ceea ce i-a permis să descopere o serie de planete atât ‘Earth-sized’ cât şi aflate la o distanţă de steaua lor sistemică tocmai potrivită pentru acomodarea apei lichide. De la xeno-viaţă la meta-viaţă Da! cam aceasta a fost intriga. Ideea ce a coagulat o serie de fluide gânduri... E firesc cumva reflexul omenirii de a căuta alte forme de viaţă în cosmos. (Peste câteva decenii ori secole vom cerceta acolo şi pentru a găsi alte spaţii de locuit, dar asta-i altă poveste.) Iar în sensul acesta (xeno-biologic, sau chiar xeno-sociologic) putem specula destul de... nelimitat. La fel de firescă (şi de scuzabilă) se arată şi presupunerea că viaţa este legată de prezenţa apei. Da, suntem condiţionaţi de propria natură, şi nu ne e uşor să gândim în afara ei. Iar când (ori dacă) apare întrebarea opozită (“ar putea există şi viaţă anorganică?”), atunci avem nevoie de un plus de efort imaginativ pentru a construi ipoteze. (Nu trebuie să fie obligatoriu imaginaţia individuală, că doar de-aia avem – ajunşi cu specia la acest nivel de dezvoltare – limbaj, comunicare, cercetători de ‘S’ şi

scriitori de ‘SF’! Numai fiind mulţi – ca mulţime nu neapărat sincronă/ conectată on-line, ci doar concertată antropo- social – constituim o putere gânditoare masivă!) Iar apoi ipotezele se vor construi cu alte întrebări/provocări. Şi, foarte probabil, una dintre întrebările emergente va revela, prin sublimare, un concept de... hiper-viaţă, ori de meta-viaţă: adică ‘inteligenţa’. Un super-produs al vieţii, o expresie ultimă (ultimă credem noi, în veacurile acestea) a vieţii superior organizate... Dincolo de inteligenţa preconcepută. Inteligenţe post-concepte E normal (după cele câteva milenii de habitare conştientă) să credem că inteligenţa este apanajul exclusiv al vieţii organice. Iar când/ dacă apar întrebări provocatoare forţând limitele acestei habitudini reflexive, atunci – pentru a construi filosofic – ne străduim a defini ce înseamnă de fapt inteligenţa, ori cum se constituie gândirea. Şi probabil vom pleca tot de la modelul bio-electro-chimic: anumite substanţe organice excită ionizant membrane de celule neuronale concatenate spre a transmite şi procesa date – proces simplu, dar care printr-o cvasi-infinită acumulare şi concertare asamblează manifestări 75

Mircea Băduț - Alte inteligențe... inteligente. Înţelegem în primul rând că este vorba de o mulţime imensă de micro-procese, şi, pe deasupra, foarte complex interconectate. Asimilând acest postulat (cu asumate riscuri pe termen lung), ne putem gândi la următoarea întrebare logică: ar putea alte materiale (decât cele biologice) să se constituie în complexe de o astfel de ‘magnitudine’ necesară? Probabil că, într-un exces de generozitate, vom accepta răspunsul pozitiv de principiu, presupunând că, de exemplu, mineralele sunt capabile să ajungă acolo în anumite condiţii deosebite, constituind deci substrat potenţial pentru inteligenţă. Apoi! nu cumva recidivăm limitându-ne la domeniul material? Dacă entitatea-suport pentru inteligenţă (sau pentru viaţă, ca să facem un mic dar important recurs la originea poveştii) nu este una materială, ci de factură energetică? (Nu, nu! Nu-i vorba de ‘factura la energie’.) În zona aceasta – după doar un secol de exploatare intensă a energiei – poate că ar mai fi loc pentru descoperiri, pentru idei noi. O inteligenţă electromagnetică credem că poate uşor exista – acelaşi secol de experimente parcă deja ne confirmă că undele pot fi modulate şi compuse în formaţiuni dinamice 76

şi complexe. Neplăcut (din aceeaşi perspectivă antropocentristă) este că o astfel de inteligenţă ar fi totuşi greu de compatibilizat cu a noastră. Apropo! În tentativa aceasta de a “exo-filosofa” asupra inteligenţei am fi tentaţi să luăm în calcul (eventual ca model pentru definirea conceptului de inteligenţă) şi actualele calculatoare (uneori chiar constituind ele pseudo-poli numiţi... inteligenţă artificială). Deşi (cu anumite simplificări) analogiile par a funcţiona, parcă nu m-aş împiedica acum de ele... Dincoace de xeno-inteligenţă Apoi – cumva dintr-o postură mai de avocat-al-diavolului la masa aceasta virtuală de interesante discuţii speculative – aş para cu o întrebare afurisită: dacă tot acceptăm ideea de inteligenţă diferită de a noastră (cu care am putea sau nu să intrăm în relaţie), de ce nu am căuta-o chiar pe Pământ? Fie ea organică, minerală sau energetică. Şi (chestiunea continuă)! De fapt, cum am putea revela (sau afla despre) existenţa unei alte inteligenţe cohabitante? Cu ce metode am putea-o identifica, evalua, ori certifica? (Criteriile noastre nu-s cumva aprioric limitative?) Le-am cataloga ca inteligenţe numai dacă

Mircea Băduț - Alte inteligențe... trăiesc în societăţi organizate foarte funcţional (precum furnicile ori albinele)? Sau prin faptul că au limbaj articulat? Ori prin prisma vreunei potenţe psihice cheie (precum empatia, sau conştienţa de sine – cum s-a demonstrat la elefanţi, delfini ori primate)? Dacă n-au construit oraşe, dacă n-au scris cărţi, dacă nu posedă mijloace de transport, atunci fiinţele/ entităţiile nu pot candida pentru eticheta noastra de inteligenţă? Hm! Inteligenţă de la maeştrii SFului Se poate desigur specula îndelung (mai mult sau mai puţin constructiv) pe tema manifestării unor alte inteligenţe (fie ele intra- sau extra-terrestre), precum şi pe tema condiţiilor necesare apariţiei vieţii extra-terrestre ca suport pentru gândire. Dar, pentru a nu ne pierde în capilare divagări, vă propun să ne amintim un piculeţ de cei care deja au scris semnificativ despre. Dintru-nceput îmi apare în minte – şi fără să ne avântăm în afara planetei mamă – romanul lui Karel Capek, “Război cu salamadrele” (1936), speculaţie admirabilă (prin ideea subliminal-autoironică, dar şi prin veridicitatea bine simulată) asupra conlocuirii şi eventualei

concilierii a două inteligenţe asemănătoare habitând pe aceeaşi planetă. Remarcabilă este şi proza “Figurine de ceară”, din volumul omonim al lui Mircea Opriţa (1973). Şi în volumul “Aporisticon” (Mihail Grămescu), volum a cărui lectură îmi răsucea sinapsele în adolescenţă, avem câteva trimiteri intersante, precum cea la “Mama Bobo”. Deşi aparent off-topic pentru tema eseului de faţă, în perimetrul naţional nu putem vorbi despre inteligenţă în SF fără să pomenim de Omohom-ul lui Cristian Tudor Popescu (deşi de aici ar putea răsări ideea afurisită că inteligenţa este cumva un accident, un exces nefiresc al naturii). (De n-aş fi botezat subcapitolul atât de... superlativ, m-aş fi pomenit şi pe mine cu două povestioare, publicate anterior, în care fabulam despre inteligenţe din proximitate: a delfinilor şi respectiv a ozonului.) Apoi – fiind cazul să ne extindem în cosmos – aş recurge (cam inevitabil pentru leatul de care aparţin) la amintirile din seria almanahurilor “Anticipaţia”. Iar de acolo prima referinţă este nuvela “Fiica” a lui Philip Jose Farmer, unde întâlnim forme de viaţă şi inteligenţă radical-diferite: mama şi fiicele sunt moluşte, cu oarece inteligenţă (interacţionează cu pământeanul 77

Mircea Băduț - Alte inteligențe... rătăcit acolo) şi cu o dezvoltare biologică inedită (opusă ca model cancerului), iar duşmanul lor natural – mirocalul – este un transformant capabil să ia forma şi compoziţia chimică adecvate carapacelor de moluscă pe care le atacă. Dar poate cea mai expresivă referinţă pentru tema noastră – şi pentru provocatoarea întrebare “de fapt, cum naiba definim inteligenţa?” (dar aici abordată mai degrabă alegoric decât ştiinţific) – este povestirea lui Arthur Bertram Chandler în care un grup de exploratori pământeni sunt capturaţi de locuitorii unei planete neprielnice (fundamentată biologic precum Terra (sic!), însă cu o umiditate excesivă) şi ţinuţi în cuşti de zoo-exponate până în ziua în care localnicii ob-

78

servă că unul dintre pământenii din grup a capturat un animal local şi l-a pus într-o colivie, de-abia astfel recunoscându-i pe ai noştri ca fiind specie inteligentă. (Da, povestirea se numea “Cuşca”.) Nu putem încheia disertaţia despre relaţia noastră cu xeno-inteligenţa fără să amintim de simpatica povestioară “Dincolo zace Wubul”, a lui Philip K. Dick. (Sau de povestea cu contactul extraterestru mediat pentru armata americană, în care mesagerul extratereştrilor este mai întâi (aparent) om, apoi doar vag antropomorf, ca în final să ia forma lui nativă, de... asin. Mai ştie cineva cum se numea povestirea aceea?) ***

arhiva helion

Aspecte ale discursului literar SF Tudor Beșuan

79

Tudor Beșuan - Aspecte ale discursului literar SF

80

Tudor Beșuan - Aspecte ale discursului literar SF

81

Tudor Beșuan - Aspecte ale discursului literar SF

82

Tudor Beșuan - Aspecte ale discursului literar SF

Din Helion sept.-oct. 1989

83

arhiva helion

De la astronavă la adorația mistică Cotizo Draia

P

robabil că nava spaţială merită titlul de cel mai utilizat ggadget”şi de cea mai familiară apariţie a literaturii de anticipaţie. Atât de familiară încât criticii mai severi ai genului nu ezită s-o includă astăzi în categoria aşa-numitelor gLocuri comune h. Într-adevăr, astronavele se imaginează de aproape un secol în science-fiction; la pomenirea acestei noţiuni, cititorul – mă refer desigur la acela cu o cultură S.F. formată – va fi victima unui automatism mental: hda, cunosc, treci mai departe h, îşi va spune nerăbdător. Descrierea tehnicistă, deşi uneori bine condusă artistic, a căzut în desuetitudine, atât pentru că a devenit dificil să mai găseşti ceva original, cât şi mai ales datorită unei tendinţe care încearcă să apropie S.F.-ul de gmain-stream h, centrându-l pe problematica umană şi depărtându-l de izvorul sau iniţial,speculaţia ştiinţifică. Această transgresiune a operat interesante schimbări în profilul anticipaţiei contemporane. Tehniciştii au devenit o grara avis”în literatura S.F. calificată drept gbună h; ca o consecinţă, ne trezim în faţa unei masive schimbări de 84

Cotizo Draia - De la astronavă la adorația mistică tematică. Reactoarele, tunurile laser, epopeile spaţiale au cedat pe nesimţite terenul în favoarea fenomenelor parapsihologice, biologiei, informaticii, miturilor modernizate, speculaţiilor pe marginea religiilor, toate acestea şi încă multe altele, constituind doar pretextul pentru a investiga posibile viitoare noi faţete ale eternului uman. Continua îmbunătăţire a calităţii literare a textelor a modificat raportul de inferioritate în care se găsea literatura S.F. faţă de gmain-stream”- pregătind poate o viitoare concurenţă. Paradoxal, toate aceste evoluţii au favorizat redeschiderea unor dosare considerate de unii drept iremediabil închise. Un astefel de gdosar”este şi cel al vehiculului spaţial. gVoidShip-Ship-WorShip h. Acest admirabil joc de cuvinte deschide cartea gThe Jesus Incident h, scrisă de Frank Herbert şi Bill Ransom, este o încercare de a adăuga un nou sens arhetipului navei – acela de divinitate. O astfel de tentativă ar părea poate hazardată, dacă ne gândim că punctul de vedere gmajoritar”susţine că niciodată inteligenţa artificială nu o va depăşi pe cea umană. Personal, nu subscriu acestei opinii; de alfel, clasificarea Kardasev (1962) a societăţilor tehnologice galactice prevede pentru tipurile I şi II înlocuirea inteligenţei

biologice cu cea artificială. Pe scurt, Raja Flattery, că şi capelan/psihiatru al expediţiei Tau Ceti a participat la dezvoltarea acelei vaste conştiinţe artificiale – Nava -, cea care a condus omenirea spre stele. Nava posedă însă o inteligenţă atât de mare, încât se substituie unei zeităţi. hTrebuie să existe un prag al conştiinţei dincolo de care o fiinţă conştientă îşi ia atribuţii de zeu h, atrage cineva atenţia echipajului, înainte ca Nava să fie activată. Maşina care se naşte, rupând cu tradiţia gclasică”a literaturii de acest fel, nu suferă de gcomplexul Frankenstein h; inteligenţa sa nu mai copiază psihanalitic omul, ci trece dincolo de acesta. Apelând la gcheia”oferită de Cornel Robu, constatăm că în cazul de faţă avem de-a face cu un sublim de sorginte religioasă, în ultima instanţă, unul moral. Aceasta, pentru că zeul-Navă este o divinitate modernă. hCu cât natură devine mai de sine stătătoare şi cu cât zeii se retrag tot mai mult din dinamica sa, cu atât mai mult toate aşteptările se concentrează asupra celei de-a treia funcţii care le este atribuită, cu atât mai mult moralitatea devine domeniul lor de predilecţie”(Sigmund Freud, hViitorul unei iluzii h). Aidoma unui Creator, Nava ră85

Cotizo Draia - De la astronavă la adorația mistică tăceşte printre stele, refăcând momente esenţiale pentru devenirea morală a omenirii. Construieşte lumi noi şi le populează cu clone sintetizate în laboratoarele sale. La originea acestui sistem de copiere stă tentativă omului de a se sustrage de la înfruntarea directă cu pericolele – trimiţând în locul sau replici fidele – cobai. Herbert prevede astfel un nou sistem sclavagist. “Clonele sunt proprietate, atât!”spune Morgan Oakees, un alt capelan/ psihiatru despotul comunităţii de pe planeta Pandora. Pentru Navă însă clonarea capătă alte sensuri: de repetare până la obţinerea perfecţiunii şi de construcţie de simboluri. hExistă o poartă către imaginaţie, prin care trebuie să pătrunzi înainte de a fi conştient, iar cheile acestei intrări sunt simbolurile. Poţi să treci idei prin această poartă... însă doar în simboluri”. Raja Flattery este trezit din somnul sau criogenic pentru a asista Nava în tentativa de a crea acel fel de om capabil să participe la actul final al evoluţiei: adoraţia c or Ship este jocul de cuvinte care domin a cartea, speculând posibilităţi lingvistice specifice limbii engleze. Ce este de fapt, adoraţia mistică, ne invită autorul să ne întrebăm. Pentru psihanalişti, e o nevroză. Pentru adepţi, e un “Credo quia absurdum

h. Pentru filozofi că H. Vainhinger (“Die Philosphie des Als ob”) e o ficţiune în care credem în virtutea unor variate motive practice. Nava lui Frank Herbert evita răspunsurile tranşante: “Dumnezeu este sursa cunoaşterii, nu a deciziilor. Deciziile sunt umane. Dacă Dumnezeu ia decizii, ele sunt decizii umane“. Din acest motiv, Nava refuză să explice oamenilor în ce trebuie să constea această adoraţie pe care le-o pretinde. Ei trebuie să-şi găsească singuri calea spre desăvârşire – idee tipic orientală. Ship – cuvânt şi sufix totodată, intrând în componența altora, devine purtător a unor semnificaţii: de entitate divină, de activitate inspirată de zeitate. Dumnezeu sau Satana, se întreabă Raja. El este singurul care cunoaşte adevărată origine a Navei – un zeu creat de oameni, o inteligenţă care a reuşit să înţeleagă dincolo de simplele aparenţe. Nava îl consideră pe capelanul/psihiatru gdemonul ei personal”, hărăzindu-i (în mod paradoxal) misiunea de a-i ajuta pe oameni. Pandora, planetă aleasă de Navă pentru ultimul ei experiment nu este doar un loc al ororilor. În ciuda unor creaturi că Nerve Runners (paraziţi care urcă de-a lungul nervilor umani până în creier, unde se închistează, provocând moartea după 86

Cotizo Draia - De la astronavă la adorația mistică o îngrozitoare agonie), omul rămâne cea mai periculoasă formă de viaţă. Morgan Oakes şi Jesus Lewis hotărăsc să distrugă viaţă străină de pe planetă, incapabili să comunice cu natura. Alga inteligentă şi baloanele vii, amândouă forme ale Avatei – sinele, devin simbolurile raţiunii non-violente. “De la ţine, Avata a aflat de un mare poet-filozof care a spus: “Până nu veţi întâlni o inteligenţă străină de specia voastră, nu veţi înţelege ce înseamnă să fii om h.(...) Primii dintre voi, totuşi, neau numit legume. Prin asta, Avata a văzut esenţă istoriei voastre şi s-a temut. Voi devoraţi legumele pentru a folosi energia adunată de alţii. Cu voi, ceilalţi pier. Cu Avata, ceilalţi trăiesc.” Cel ce reuşeşte contactul cu inteligenţă străină este un poet, Kerro Panille, o fire ultrasensibilă, capabil să se sacrifice pentru un scop nobil. Nava îl alege pentru modul lui interesant de a gândi: Nava: Te-am învăţat despre legenda clasic a Pandorei şi a cutiei ei. Kerro Panille: Ştiu de ce planeta asta se numeşte aşa. Nava: Unde te vei ascunde când şerpii şi umbrele vor scăpa afară din cutie? Kerro Panille: Sub capacul ei, fireşte.” Dacă Raja Flattery este demonul

personal al Navei, poetul este Messia, este eroul civilizator de esenţă creştină. Analogia cu Isus Christos este completată şi de înfăţişarea fizică a personajului (el este singurul Shipman care poartă barbă). În plus, când Hali Ekel, prietena poetului întreabă Nava, în ce scop este trimis Kerro pe Pandora, aceasta o trimite înapoi în timp pentru a asista, amestecată prin mulţime, tulburătoarea scenă a crucificării. Jocul simbolurilor este sporit la infinit prin faptul că Iisus, de pe cruce îi da de înţeles femeii ce o recunoaşte, că ştie de unde vine. Nava confirmă: “Yaisuah ştie de unde provii”. În creuzetul imaginaţiei sale, Frank Herbert amalgamează miturile şi religiile, elaborând în final un Nou testament cosmic de un înalt rafinament filozofic. Esenţa adoraţiei, aşa cum este ea înţeleasă de Navă, este dezvăluită spre finalul cărţii. “Tu încă refuzi să convieţuieşti cu binele propriei unităţi h, spune Panille, privindu-l pe Oakes. “Ce... ce vrei să spui? “. “Este tot ce ne-a cerut Nava”, răspunde Panille. “Asta-i tot censeamnă această adoraţie: să ne găsim umanitatea şi să trăim prin ea”. Există aici o critică subtilă la fenomenul religios, care de cele mai multe ori este doar o faţada superficială. “Există ceva în el, 87

Cotizo Draia - De la astronavă la adorația mistică ceva ce Timpul nu poate conţine”, realizează Hali Ekel fascinată, în faţa pătimirii Mântuitorului. Oamenii au scăpat adevăratul miez al adoraţiei: umanismul. Astfel suna mesajul autorului, nemulţumit de interpretările analitice al ştiinţei şi filozofiei. Nava este, deci, în final, mulţumită şi se pregăteşte de plecare. Experimentul a reuşit. Planurile ei de viitor sunt cufundate în mister. “Fondul amorf şi atotpătruzător al universului – acesta este vidul. Nu este nici obiect, nici minte. Este domeniul iluziilor h, filozofează autorul într-unul dintre motto-urile sale”. “Surprise me, Holly Void!”,

exclamă Nava, înainte de a se pierde în adâncurile spaţiului. The Jesus Incident este o carte cvasinecunoscută în România, cel puţin dup informaţiile de care dispun. Comunicarea de faţă a încercat să trezească interesul asupra unei abordări originale a raporturilor dintre om şi propria conştiinţă. Nava lui Frank Herbert, minunat pretext pentru a reflecta asupra evoluţiei spirituale a rasei umane, ne poate purta spre înţelegerea conexiunilor dintre voinţa noastră şi destin, care ne vor determina, în ultimă instanţă, viitorul. Din Helion nr. 4/nov.-dec. 1994

88

www. hel i ons f . r o www. hel i ons f . eu Număr ul 11 Ser i enouă mai 2015

I SSN: 18444407